Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia propune un pachet de măsuri care să stimuleze protecția consumatorilor și încrederea acestora în serviciile financiare

European Commission - IP/10/918   12/07/2010

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

IP/10/918

Bruxelles, 12 iulie 2010

Comisia propune un pachet de măsuri care să stimuleze protecția consumatorilor și încrederea acestora în serviciile financiare

În cadrul activităților sale care au ca scop crearea unui sistem financiar mai solid și mai sigur, prevenirea unei viitoare crize și restabilirea încrederii consumatorilor, Comisia Europeană a propus astăzi modificări ale normelor europene existente, în vederea ameliorării protecției deținătorilor de conturi bancare și a micilor investitori. Comisia a lansat totodată o consultare publică cu privire la opțiunile posibile pentru ameliorarea protecției deținătorilor de polițe de asigurare, inclusiv posibilitatea de instituire a unor scheme de garantare a asigurărilor în toate statele membre. Pentru deținătorii de conturi bancare, măsurile adoptate astăzi înseamnă că, în cazul în care banca lor nu poate rambursa depozitele, aceștia și-ar recupera mai repede banii (în 7 zile), ar beneficia de un plafon de garantare mai mare (de până la 100 000 EUR) și de informații mai bune cu privire la modul în care sunt protejați și în ce situații. Pentru investitorii care folosesc serviciile de investiții, Comisia propune acordarea mai rapidă a despăgubirilor în cazul în care o firmă de investiții nu îi restituie activele investitorului din cauza unei fraude, a unei greșeli în administrare sau erori operaționale, nivelul despăgubirii urmând să crească de la 20 000 EUR la 50 000 EUR. De asemenea, investitorii vor primi informații mai bune cu privire la situațiile când se aplică sistemul de despăgubire și vor beneficia de o mai bună protecție împotriva deturnărilor frauduloase în cazul în care activele lor sunt păstrate de o terță parte – precum în recentul caz Madoff. Propunerile, în deplină concordanță cu angajamentele luate de UE în cadrul G20, sunt înaintate acum spre analiză Parlamentului European și Consiliului de Miniștri.

Michel Barnier, Comisarul pentru piața internă și servicii, a declarat: „Adoptarea pachetului propus astăzi marchează cel mai recent efort al Comisiei de a spori transparența și responsabilitatea în cadrul sistemului financiar european pentru a preveni și gestiona viitoarele crize. Consumatorii europeni merită mai mult. Au nevoie de siguranța că economiile, investițiile sau polițele lor de asigurare sunt protejate oriunde în Europa. Pentru ca acest lucru să devină realitate, fac un apel la Parlamentul European și la Consiliu să adopte rapid pachetul de măsuri propus astăzi.”

Protejarea economiilor dumneavoastră

Recenta criză financiară a ilustrat încă o dată cât de susceptibile sunt băncile la riscul de retrageri masive (bank runs) – atunci când deținătorii de conturi bancare consideră că economiile lor nu sunt în siguranță și încearcă să și le retragă toți în același timp. Începând din 1994, există o directivă (94/19/CE) care asigură faptul că toate statele membre dispun de o plasa de siguranță pentru deținătorii de conturi bancare. Dacă o bancă se închide, sistemele naționale de garantare a depozitelor trebuie să ramburseze depozitele persoanelor care dețin conturi la banca respectivă, până la un anumit plafon de garantare.

Atunci când a izbucnit criza financiară, în 2008, s-au adus unele modificări rapide, în special pentru a crește plafonul de garantare la 100 000 EUR (în două etape) și pentru a abandona posibilitatea de coasigurare (adică deținătorii de conturi bancare nu sunt despăgubiți integral, ci trebuie să suporte un anumit procent din suma pe care au pierdut-o, chiar dacă suma pierdută ar fi mai scăzută decât plafonul de garantare). Cu toate acestea, întrucât în sistemele existente s-au detectat și alte deficiențe, Comisia înaintează acum o propunere completă de modificare a directivei din 1994, asigurându-se că s-au tras toate învățămintele de pe urma crizei.

Elementele-cheie ale propunerii sunt următoarele:

  • Un nivel mai mare de garantare: creșterea la 100 000 EUR până la sfârșitul acestui an este confirmată. Aceasta înseamnă că 95% din toți deținătorii de conturi bancare din UE își vor recupera toate economiile în cazul în care banca lor nu poate rambursa depozitele. Garantarea include acum și companiile mici, medii și mari, precum și toate monedele. Sunt excluse toate depozitele instituțiilor financiare și ale autorităților publice, produsele de investiții structurate și certificatele de creanță.

  • Rambursări mai rapide: deținătorii de conturi bancare vor fi rambursați în termen de șapte zile. Acesta va reprezenta o ameliorare importantă, dat fiind că în prezent mulți deținători de conturi au de așteptat săptămâni sau chiar luni pentru a-și primi înapoi banii. Pentru a facilita rambursarea într-un termen atât de scurt, administratorii sistemelor de garantare a depozitelor vor trebui să fie informați de timpuriu în legătură cu existența unor probleme la bănci de către autoritățile de supraveghere. Băncile vor trebui să specifice în registrele lor contabile dacă depozitele sunt protejate sau nu.

  • Mai puțină birocrație: de exemplu, dacă trăiți în Portugalia și aveți contul bancar la o bancă cu sediul central în Suedia care nu mai poate rambursa depozitele, sistemul portughez v-ar rambursa din proprie inițiativă și v-ar servi ca punct de contact. Sistemul suedez i-ar rambursa apoi suma sistemului portughez. Aceasta ar reprezenta o ameliorare majoră față de situația actuală, când toată corespondența trebuie purtată prin intermediul sistemului din țara în care se află sediul central al băncii. Noua abordare înseamnă mai puțină birocrație și rambursări mai rapide.

  • O mai bună informare: deținătorii de conturi bancare vor fi mai bine informați cu privire la plafonul de garantare și la funcționarea sistemului de care aparțin, printr-un nou model standard, ușor de înțeles, precum și prin informații incluse în extrasele lor de cont.

  • Finanțare responsabilă pe termen lung: s-au exprimat îngrijorări cu privire la faptul că sistemele existente de garantare a depozitelor nu sunt bine finanțate. Propunerile înaintate astăzi vor asigura o mai bună finanțare a acestora, urmând o abordare cu patru etape. În primul rând, printr-o bună finanțare ex-ante se creează o rezervă bună. În al doilea rând, dacă este necesar, aceasta poate fi suplimentată prin contribuții suplimentare ex-post. În al treilea rând, dacă încă nu este suficient, sistemele pot împrumuta o sumă limitată de la alte sisteme („împrumut reciproc”). În al patrulea rând, ca soluție de ultimă instanță, ar trebui să se facă și alte aranjamente de finanțare, în caz de situații neprevăzute. Așa cum se întâmplă și în prezent, contribuțiile vor fi suportate de bănci. Cu toate acestea, vor fi calculate într-un mod mai echitabil, deoarece vor fi ajustate în funcție de riscurile prezentate de fiecare bancă în parte.

Europenii nu doar vor beneficia de o mai bună protecție a economiilor lor, ci pot alege acum cel mai bun produs de economisire din orice țară UE, fără a-și face griji că există diferențe în ceea ce privește protecția. Băncile vor beneficia de pe urma propunerii deoarece pot oferi produse competitive pe întreg teritoriul UE, fără a fi stânjenite de asemenea diferențe. Contribuabilii beneficiază și ei de pe urma mai bunei finanțări a sistemelor, întrucât intervenția statului devine mult mai puțin probabilă.

Majoritatea îmbunătățirilor ar putea intra deja în vigoare în 2012 și 2013 și s-ar aplica în toate statele membre ale UE, precum și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein, odată incluse în Acordul privind Spațiul Economic European.

A se vedea, de asemenea, MEMO/10/318

Protejarea investițiilor dumneavoastră

Începând din 1997, Directiva privind sistemele de compensare pentru investitori (97/9/CE) a asigurat protecția investitorilor care folosesc servicii de investiții în Europa, prevăzând acordarea de despăgubiri în cazurile în care o firmă de investiții nu poate restitui activele care aparțin unui investitor. Această situație ar putea apărea, de exemplu, în caz de fraudă sau neglijență în cadrul unei firme sau în cazul în care există erori sau probleme în sistemele firmei. Prevederile respective nu reprezintă o protecție împotriva riscurilor de investiții ca atare. În prezent, în cele 27 de state membre ale UE există 39 de sisteme de compensare a investitorilor.

În ultimii ani, Comisia a primit numeroase plângeri cu privire la aplicarea directivei în unele state membre. Aceste plângeri se refereau la aspecte precum insuficiența fondurilor sistemelor pentru a putea onora cererile de despăgubire sau întârzieri mari în plata despăgubirilor.

Propunerea de astăzi are ca scop asigurarea faptului că regulile privind protecția investitorilor sunt mai eficiente, că există condiții egale în ceea ce privește tipurile de instrumente financiare protejate și că există fonduri adecvate și măsurile necesare pentru a se asigura despăgubirea investitorilor.

Elementele-cheie ale propunerii sunt următoarele:

  • Un nivel mai mare de protecție: nivelul minim actual al despăgubirilor pentru investitori este de 20 000 EUR. Conform propunerii Comisiei, acesta va fi majorat la 50 000 EUR per investitor.

  • Rambursări mai rapide: în temeiul legislației actuale, poate dura uneori câțiva ani până când investitorii primesc vreo despăgubire. Acest lucru urmează să se schimbe odată cu adoptarea propunerii Comisiei, care prevede că investitorii vor primi despăgubirile cel târziu la 9 luni de la data la care firma nu și-a mai putut onora obligațiile. Un asemenea termen este totuși necesar pentru a permite autorităților competente să investigheze cazul și să stabilească poziția fiecărui investitor în parte.

  • O mai bună informare: investitorii vor primi informații mai clare și mai elaborate privind măsura în care sunt protejate activele lor. De exemplu: riscul de investiții – când o investiție își pierde valoarea din cauza scăderii pieței valorilor mobiliare sau a falimentului unui emitent – nu este acoperit în temeiul directivei.

  • Finanțare responsabilă pe termen lung: începând din 1997, au existat o serie de cazuri în statele membre în care sistemele nu au avut fonduri adecvate pentru a despăgubi investitorii pentru activele pierdute. Conform propunerii Comisiei, va fi introdus un nivel-țintă minim pentru fonduri, care va trebui să fie integral prefinanțat. Dacă este necesar, sistemele pot împrumuta o sumă limitată de la alte sisteme și pot recurge la alte posibilități de finanțare ca ultimă soluție („împrumut reciproc”). Contribuțiile urmează să fie suportate de firmele de investiții.

  • O protecție mai largă: în prezent, investitorii nu sunt neapărat protejați dacă firma de investiții utilizează un custode terț căruia îi încredințează activele clientului, iar acesta nu-și mai poate onora obligațiile și nu restituie activele investite. În mod similar, deținătorii de unități ale fondurilor de investiții pot suferi pierderi dacă survine o incapacitate a unui depozitar sau subcustode al fondului de a-și respecta obligațiile. Cazul Madoff, din 2008, care a implicat o fraudă în investiții, reprezintă un exemplu recent. Comisia propune acum ca și aceste situații să fie acoperite.

Majoritatea îmbunătățirilor ar putea intra deja în vigoare până la sfârșitul lui 2012 și s-ar aplica tuturor statelor membre ale UE, precum și Norvegiei, Islandei și Liechtenstein, odată incluse în Acordul privind Spațiul Economic European.

A se vedea, de asemenea, MEMO/10/319

O mai bună protecție pentru deținătorii de polițe de asigurare

Schemele de garantare a asigurărilor oferă protecție de ultimă instanță pentru consumatori atunci când asigurătorii nu-și pot îndeplini angajamentele asumate prin contract, protejând împotriva riscului ca cererile de despăgubire să nu fie onorate în cazul încetării activității unei companii de asigurare.

Schemele de garantare a asigurărilor pot oferi protecție prin acordarea de despăgubiri consumatorilor sau prin asigurarea continuării contractului lor de asigurare, de exemplu, facilitând transferul polițelor către un asigurător solvabil sau chiar către schema de garantare însăși. Spre deosebire de sectorul bancar și de cel al valorilor mobiliare, în prezent nu există legislație europeană privind schemele de garantare în sectorul asigurărilor. În prezent, 12 state membre operează una sau mai multe scheme de garantare a asigurărilor care protejează polițe de asigurare de viață și/sau de asigurare generală. Acestea nu numai că variază din perspectiva protecției și eligibilității, ci și, de exemplu, în privința momentului când urmează să intervină sau a modului în care sunt finanțate.

În Cartea albă adoptată astăzi, Comisia stabilește diferite opțiuni pentru a asigura un nivel echitabil și cuprinzător de protecție a consumatorilor în UE, precum și pentru a proteja împotriva necesității ca, în cazul în care o companie de asigurare nu poate onora polițele, contribuabilii să suporte pierderile. În special, ea propune introducerea unei directive pentru a se asigura că în toate statele membre există scheme de garantare a asigurărilor, care respectă un set minim de cerințe. Cartea albă privind schemele de garantare a asigurărilor este disponibilă pentru consultare și toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte comentariile și alte contribuții până la data de 30 noiembrie 2010.

A se vedea, de asemenea, MEMO/10/320

Informații suplimentare:

Sistemele de garantare a depozitelor:

http://ec.europa.eu/internal_market/bank/guarantee/index_en.htm

Sistemele de compensare a investitorilor:

http://ec.europa.eu/internal_market/securities/isd/investor_en.htm

Schemele de garantare a asigurărilor:

http://ec.europa.eu/internal_market/insurance/guarantee_en.htm


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website