Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Telecomunicații: noi măsuri destinate contracarării facturilor-șoc pentru transferul de date în roaming de la 1 iulie; reducerea plafoanelor tarifare pentru serviciile în roaming

Commission Européenne - IP/10/843   28/06/2010

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

IP/10/843

Bruxelles, 28 iunie 2010

Telecomunicații: noi măsuri destinate contracarării facturilor-șoc pentru transferul de date în roaming de la 1 iulie; reducerea plafoanelor tarifare pentru serviciile în roaming

(See also MEMO/10/279)

De la 1 iulie 2010, consumatorii nu mai trebuie să își facă griji cu privire la primirea de facturi uriașe datorate conectării accidentale la internet utilizând rețelele de telefonie mobilă prin intermediul unui telefon sau calculator atunci când se află în alt stat din UE. Datorită normelor UE în materie de roaming, începând cu 1 iulie, limita pentru transferul de date în roaming pentru persoanele care călătoresc va fi stabilită automat la 50 EUR fără TVA (cu excepția cazului în care acestea au ales o altă limită – superioară sau inferioară). Operatorii vor trebui să trimită o avertizare utilizatorilor atunci când valoarea facturii acestora atinge 80% din limita pentru transferul de date în roaming. Operatorul va trebui să întrerupă conexiunea la internetul mobil odată ce limita a fost atinsă, cu excepția cazului în care clientul a indicat că dorește să continue transferul de date în roaming în luna respectivă. În plus, prețurile maxime cu ridicata pentru transferul de date în roaming vor scădea de la 1 EUR la 80 de cenți pe megabyte. Prețul maxim pentru efectuarea unui apel în roaming va fi redus la 39 de cenți pe minut (fără TVA), în loc 43 de cenți în prezent, în timp ce primirea unui apel va costa maximum 15 cenți pe minut (fără TVA), în loc de 19 cenți. Costul efectuării și primirii de apeluri atunci când vă aflați în alt stat din UE va fi acum cu 73% mai scăzut decât în 2005, când UE a început să abordeze problema tarifelor excesive pentru serviciile de roaming (IP/05/901).

Vicepreședintele Comisiei Europene Neelie Kroes, comisarul responsabil cu agenda digitală, a declarat: „Nu vor mai exista facturi-șoc pentru turiștii sau persoanele care călătoresc în scop de afaceri care navighează pe internet prin intermediul telefoanelor „inteligente” sau al laptop-urilor în timp ce se află într-un alt stat din UE. De asemenea, UE reduce costul apelurilor în roaming pentru persoanele care călătoresc. Sunt hotărâtă să contribui la crearea unor piețe de telecomunicații ale UE mai competitive.”

Transferul de date în roaming

Regulametul UE privind serviciile de roaming (nr. 544/2009) din 2009 a impus operatorilor de telefonie mobilă să ofere clienților lor, începând cu martie 2010 (IP/10/215), posibilitatea de a stabili o limită lunară pentru întreruperea conectării la internet pe telefonul mobil sau pe laptop atunci când se atinge o anumită sumă de plată. De la 1 iulie 2010, în cazul în care clienții nu au ales o altă limită pentru întreruperea conectării, operatorii vor trebui să impună din oficiu o limită lunară pentru întreruperea transferului de date în roaming de 50 EUR fără TVA.

Pentru țările din afara zonei euro, suma va fi calculată pe baza ratei de schimb publicate în Jurnalul Oficial al UE de la 1 iunie 2010. Aceste măsuri înseamnă că utilizatorii nu vor mai primi facturi uriașe (potențial de mii de euro), deoarece au descărcat muzică sau au vizionat videoclipuri pe telefoanele sau computerele lor în timp ce se aflau în alt stat membru fără a cunoaște costurile. Un exemplu în acest sens este cazul unui turist german care, în 2009, a descărcat un program TV în roaming în Franța și a primit o factură de 46 000 EUR. Mai recent, un student britanic a primit o factură de aproape 9 000 EUR pentru transferul de date în roaming, în timpul unei singure luni în care a frecventat cursuri în străinătate.

În temeiul regulamentului, operatorii trebuie să transmită clienților lor un mesaj prin care să îi informeze cu privire la tarifele pentru transferul de date în roaming de fiecare dată când aceștia intră într-o altă țară din UE. De asemenea, operatorii trebuie să trimită clienților o avertizare atunci când aceștia au atins 80% din limita stabilită. Mesajele pot fi trimise prin mesaj text, e-mail sau printr-o fereastră de tip pop-up pe ecranele calculatoarelor, la discreția operatorului și în funcție de aparatul utilizat.

În plus, prețurile cu ridicata maxime pentru transferul de date în roaming, permise în temeiul Regulamentului privind serviciile de roaming, sunt reduse de la 1 iulie de la 1 euro la 80 de cenți pe megabyte (MB) de informații încărcate sau descărcate. Anul viitor, prețul va scădea în continuare la 50 de cenți pe MB.

Apelurile vocale în roaming

Prețurile cu amănuntul maxime (fără TVA) pentru apelurile în roaming vor fi, de asemenea, reduse. Acestea vor scădea cu aproape 10%, de la 43 de cenți la 39 de cenți pe minut, pentru apelurile efectuate și cu peste 20%, de la 19 cenți la 15 cenți pe minut, pentru apelurile primite.

În cele din urmă, primirea unui mesaj vocal în roaming va deveni gratuită, însă consumatorii vor trebui să plătească în continuare pentru ascultarea mesajelor vocale. Prețul pentru trimiterea de mesaje text scurte va rămâne la 11 cenți pe mesaj.

Autoritățile naționale de reglementare în domeniul telecomunicațiilor din statele membre trebuie să se asigure că operatorii de telefonie mobilă respectă noile reglementări privind transferul de date în roaming și reducerea prețurilor pentru apelurile vocale. Consumatorii pot contacta autoritatea națională de reglementare din statul membru în care operatorul lor de telefonie mobilă își are sediul în cazul în care au probleme sau întrebări privind noile limite.

Istoricul dosarului

Consiliul de Miniștri al UE și Parlamentul European, hotărând pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, au introdus pentru prima dată plafoane tarifare pentru serviciile în roaming în 2007 (IP/07/870), pentru a se asigura că abonații de telefonie mobilă plătesc tarife de roaming similare în întreaga UE. În iulie 2009, au adoptat normele revizuite privind continuarea reducerii în tranșe a prețurilor pentru serviciile de roaming astfel încât, până în iulie 2011, tarifele maxime pentru serviciile de roaming ar fi de 35 de cenți pe minut pentru apelurile efectuate și de 11 cenți pe minut pentru apelurile primite în străinătate (a se vedea IP/09/1064 și MEMO/09/309). Reglementările referitoare la roaming din 2009 se vor aplica până la sfârșitul lunii iunie 2012.

Comisia va prezenta un raport interimar cu privire la impactul Regulamentului privind serviciile de roaming până la sfârșitul lunii iunie 2010, precum și o revizuire completă a funcționării acestuia până la 30 iunie 2011. În cadrul revizuirii complete din 2011, Comisia va evalua cele mai bune modalități pentru atingerea obiectivului acesteia, evidențiat în cadrul Agendei digitale pentru Europa, conform căruia diferența între tarifele pentru apelurile de telefonie mobilă în roaming și în țara de origine trebuie să se apropie de zero până în 2015 (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 și MEMO/10/200).

Comisia va continua să monitorizeze evoluțiile din cadrul serviciilor de roaming și punerea în aplicare corectă a acestor norme, în strânsă cooperare cu BEREC, Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul internet al Comisiei Europene dedicat serviciilor de roaming:

http://ec.europa.eu/information_society/activities/roaming/index_en.htmTable


Plafoane pentru prețurile cu amănuntul fără TVA – de la 1 iulie 2010

Apeluri vocale în roaming

Apeluri efectuate

39 de eurocenți

Apeluri primite

15 eurocenți

Mesaje vocale în roaming

Mesaje vocale primite

Gratuite

Prețul cu ridicata pentru transferul de date în roaming

1 megabyte de informații încărcate sau descărcate

80 de eurocenți


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site