Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/10/420

Bruxelles, 13 aprilie 2010

Comisia lansează o cerere de propuneri de proiecte în valoare de 35 milioane care transformă provocările în materie de mediu în oportunități de afaceri

Comisia Europeană a lansat astăzi o cerere de propuneri de proiecte pentru ecoinovare în valoare de 35 de milioane de care urmează să fie finanțate prin Programul pentru Competitivitate și Inovare. În baza cererii de propuneri pentru ecoinovare din 2010, prevăzută de Programul pentru Competitivitate și Inovare, fondurile sunt disponibile pentru proiecte noi din domeniul materialelor reciclabile, din cel al materialelor de construcții durabile, din sectorul alimentelor și băuturilor și din cel al practicilor de afaceri ecologice. Sunt binevenite propunerile din partea întreprinderilor mici care oferă produse sau servicii ecologice care necesită sprijin pentru intrarea pe piață. Perioada de depunere a proiectelor începe astăzi și se termină pe 9 septembrie 2010. Aproximativ 50 de proiecte pot fi alese pentru finanțare.

Janez Potočnik, Comisarul european pentru mediu, a declarat: „Această cerere de propuneri de proiecte inovatoare oferă talentului antreprenorial european o șansă enormă de a prezenta idei noi pentru reducerea amprentei ecologice. Programul CIP pentru ecoinovare dovedește că protecția mediului este o afacere profitabilă iar numeroase produse și servicii demonstrează că creșterea competitivității și protecția mediului pot merge mână în mână.”

Cererea de proiecte se referă la patru domenii principale:

  • reciclarea materialelor

  • materiale de construcții durabile

  • sectorul alimentelor și băuturilor

  • afaceri ecologice

Finanțare de până la 50% din costurile proiectului

Cererea de propuneri de proiecte este adresată în mod special IMM-urilor care au dezvoltat un produs, proces sau serviciu ecologic care este fiabil din punct de vedere tehnologic dar nu a reușit să se impună pe piață. Se acordă cofinanțare directă prin subvenții care acoperă până la 50% din costul total al proiectului. Se estimează că fondurile disponibile − 35 de milioane € pentru proiectele din 2010 − vor crea între 45 și 50 de proiecte noi.

Proiectele vor fi alese în funcție de abordarea inovatoare, de potențialul de replicare pe piață și de contribuția adusă politicilor europene de mediu mai ales din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor.

Momentan se derulează aproximativ 44 de proiecte prin această schemă, iar alte 45 de proiecte vor fi lansate în cursul acestui an. Iată câteva exemple: transformarea cauciucurilor folosite în materiale izolante de calitate; utilizarea plantațiilor de bambus la purificarea apelor „gri”; și înlocuirea etichetelor de hârtie cu tehnologii laser inovatoare.

Cererea de propuneri pentru 2010 va fi prezentată astăzi în ziua de informare privind programul CIP pentru ecoinovare care se desfășoară în clădirea Charlemagne din Bruxelles. Termenul pentru prezentarea propunerilor este 9 septembrie.

Istoricul dosarului: CIP ecoinovare

Cu un buget anual de aproximativ 200 de milioane € în perioada 2008-2013, programul de ecoinovare din cadrul CIP susține prima utilizare și consacrarea pe piață a soluțiilor durabile care folosesc mai eficient resursele naturale ale Europei. Programul de ecoinovare din cadrul CIP este componenta verde a programului cadru pentru competitivitate și inovare (CIP) și un contribuitor dinamic la planul de acțiune pentru tehnologii de mediu (ETAP).

Pentru informații suplimentare:

Toată documentația relevantă legată de cererea de propuneri de proiecte este disponibilă la adresa următoare:

http://ec.europa.eu/environment/eco-innovation/application_en.htm

În toată Europa vor fi organizate mai multe zile de informare naționale. Datele și locurile de desfășurare se găsesc la adresa următoare: http://ec.europa.eu/environment/eco-innovation/events_en.htm


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website