Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia Europeană vizează reducerea semnificativă a diferențelor de salarizare între femei și bărbați

European Commission - IP/10/236   05/03/2010

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

IP/ 10/236

Bruxelles, 5 martie 2010

Comisia Europeană vizează reducerea semnificativă a diferențelor de salarizare între femei și bărbați

Comisia Europeană intenționează să recurgă la o serie de măsuri menite să reducă în mod semnificativ diferențele de salarizare între femei și bărbați pe parcursul următorilor cinci ani. Diferența medie de salarizare între femei și bărbați este în momentul de față în UE de 18%. Pentru a reduce această diferență, Comisia intenționează să sensibilizeze angajatorii cu privire la acest aspect, să încurajeze inițiativele de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați și să susțină dezvoltarea unor instrumente de măsurare a diferențelor de salarizare între femei și bărbați. Pe de altă parte, nu sunt excluse noi măsuri juridice. Comisia intenționează să consulte partenerii sociali europeni și să analizeze impactul mai multor opțiuni: înăsprirea sancțiunilor, instaurarea transparenței cu privire la salarizare și raportarea periodică privind diferențele de salarizare. Un sondaj Eurobarometru, dat publicității astăzi, arată că peste 80% dintre europeni susțin luarea de urgență a unor măsuri care să remedieze aceste diferențe.

Sunt profund îngrijorată de faptul că diferențele de salarizare între femei și bărbați s ­ au redus în mod nesemnificativ în ultimii 15 ani, iar în unele țări acestea chiar se adâncesc ”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisar european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. În această perioadă de criză, diferențele de salarizare între femei și bărbați reprezintă un cost pe care Europa nu și-l poate permite. Trebuie să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a elimina aceste diferențe. Împreună cu statele membre, vom încerca să reducem în mod semnificativ diferențele de salarizare între femei și bărbați la nivelul UE, până la finalul mandatului actualei Comisii.

Diferențele de salarizare între femei și bărbați – diferența medie între remunerația orară brută a femeilor și a bărbaților în ansamblul sectoarelo r economice – sunt acum de 18% la nivelul UE, existând diferențe considerabile între țări și sectoare. Această diferență reflectă inegalitățile continue care se manifestă pe piața muncii și care, în practică, afectează în principal femeile. Reducerea acestei diferențe necesită acțiuni pe mai multe niveluri pentru a aborda cauzele multiple ale acesteia.

În a doua jumătate a anului 2010, Comisia va propune o nouă strategie a UE pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, pentru perioada 2010-2015. Chestiunea diferențelor de salarizare între femei și bărbați va reprezenta una dintre principalele priorități ale acestei strategii. Comisia va folosi toate instrumentele de care dispune, atât legislative cât și nelegislative, pentru a reduce diferențele de salarizare între femei și bărbați.

Comisia va analiza în detaliu, împreună cu partenerii sociali europeni, impactul economic și social al anumitor opțiuni, precum:

  • raportarea privind diferențele de salarizare și asigurarea transparenței în materie de politică salarială la nivelul întreprinderilor și la nivel individual sau colectiv, prin informarea și consultarea lucrătorilor;

  • consolidarea obligației de a asigura clasificări ale locurilor de muncă și grile de salarizare neutre din punct de vedere al genului ;

  • îmbunătățirea dispozițiilor referitoare la sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dreptului la salarizare egală, astfel încât să se asigure că acestea sunt disuasive și proporționale (de exemplu, sancțiuni mai severe în caz de recidivă).

De asemen ea, Comisia:

  • va sensibiliza salariații, angajatorii și publicul larg în ceea ce privește cauzele diferențelor de salarizare și soluțiile potențiale;

  • va încuraja inițiativele de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați la locul de muncă prin intermediul unor titluri, carte și premii în domeniu. În Franța, de exemplu, titlul „Label égalité professionnelle” a fost instituit în 2004. Întreprinderile pot obține acest titlu pentru o perioadă de trei ani dacă urmează o procedură specială și își demonstrează angajamentul pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați într-o serie de domenii, de la stabilirea programului de lucru, la dezvoltarea carierei și promovarea internă a femeilor în poziții cheie;

  • va sprijini dezvoltarea unor instrumen te care să ajute angajatorii să analizeze diferențele de salarizare între femei și bărbați în cadrul întreprinderilor lor. De exemplu, Germania a elaborat un software care calculează diferențele de salarii. Acest instrument poate ajuta angajatorii să cunoască situația și să ia măsuri pentru remedierea diferențelor de salarizare;

  • va îmbunătăți furnizarea și calitatea statisticilor privind diferențele de salarizare.

Remedierea inegalităților de șanse între femei și bărbați pe piața muncii reprezintă, de asemenea, un element esențial al strategiei Europa 2020 – strategia UE pentru economie și ocuparea forței de muncă pentru următoarea decadă (a se vedea IP/10/225 ). Conform unui studiu realizat în timpul președinției suedeze a UE în 2009, eliminarea diferențelor între femei și bărbați în ceea ce privește ocuparea forței de muncă în statele membre ale UE ar putea duce la o creștere a PIB cuprinsă între 15% și 45%.

În cele din urmă, Comisia realizează în prezent un studiu privind inițiativele care promovează egalitatea de șanse între femei și bărbați la locul de muncă. Rezultatele studiului vor fi prezentate pe 5 mai.

Context

Un sondaj de opinie Eurobarometru privind egalitatea de șanse arată că europenii consideră că, în contextul luptei împotriva inegalităților între femei și bărbați, eliminarea diferențelor de salarizare reprezintă o prioritate absolută, alături de lupta împotriva violenței la adresa femeilor. 82% dintre europeni consideră că sunt necesare măsuri urgente pentru a remedia diferențele de salarizare între femei și bărbați. În același timp, 62% dintre respondenți consideră că inegalitățile de șanse între femei și bărbați sunt larg răspândite în țara lor. De asemenea, 66% consideră că situația s-a îmbunătățit în ultimii zece ani.

Datorită legislației UE și a legislației naționale privind egalitatea de salarizare, numărul cazurilor de discriminare directă - diferențe de salarii între bărbații și femeile care fac exact aceeași muncă – a scăzut. Dar diferența de salarizare are conotații mai largi: aceasta reflectă discriminarea și inegalitatea continue care se manifestă pe piața muncii și care, în practică, afectează în principal femeile.

Cum diferența de salarizare se reflectă asupra veniturilor obținute după o viață de muncă, rezultă că femeile vor avea pensii mai mici. Ca urmare, femeile sunt mai afectate decât bărbații de sărăcia extremă și persistentă: 22% dintre femeile în vârstă de 65 de ani sau mai mult sunt expuse riscului de sărăcie, în timp ce numai 16% dintre bărbați se află în această situație.

Activitățile de sensibilizare au un rol esențial în a informa angajatorii, angajații și părțile interesate despre motivele persistenței unor diferențe de salarizare între femei și bărbați și despre modalitățile de reducere a acestora. De aceea, Comisia lansează a doua fază a unei campanii de informare la nivelul UE, cu acțiuni descentralizate în toate cele 27 de state membre. Un nou instrument online de calcul al diferenței de salarizare între bărbați și femei va permite angajaților și angajatorilor să aibă o reprezentare a diferențelor de salarizare între femei și bărbați.

A se vedea, de asemenea , MEMO/10/65

Informații suplimentare

Dosarul de presă privind diferențele de salarizare între femei și bărbați

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=89&newsId=708&furtherNews=yes

ANNEX

How big is the pay gap in different Member States?

Measured as the "relative difference in average gross hourly earnings between women and men," the gender pay gap is estimated to be 18% in the EU as a whole (see graph below).

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED


Areas for prioritisation in the field of gender equality



SPECIAL EUROBAROMETER 326 : "GENDER EQUALITY IN THE EU IN 2009

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb_special_en.htm

Urgency in addressing the pay gap

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED


Measures to address the gender pay gap




Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website