Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/10/1721

Bruxelles, 15 decembrie 2010

Mediu: Comisia lansează consultări cu privire la LIFE+ și Natura 2000

Comisia Europeană a lansat două consultări online în materie de mediu. Prima consultare se referă la viitorul instrument financiar pentru mediu, care îi va urma instrumentului LIFE+ după expirarea acestuia, la sfârșitul anului 2013. A doua consultare se referă la finanțarea rețelei europene a zonelor protejate, Natura 2000. Ambele consultări se vor derula până la mijlocul lunii februarie 2011.

În cazul instrumentului LIFE+, se solicită opinii cu privire la obiective, priorități și la modalitățile de sprijin. Această consultare online face parte dintr-o consultare publică mai vastă, Comisia urmând să utilizeze rezultatele în momentul formulării propunerii privind noul instrument. Sunt în special binevenite contribuțiile din partea administrațiilor naționale, regionale și locale, din partea părților implicate în probleme de mediu, a sectorului privat, precum și din partea publicului larg. Consultarea constă din 19 întrebări, disponibile în șase dintre limbile oficiale ale UE. Ea este deschisă până în data de 15 februarie și este disponibilă în șase limbi (engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană și polonă). LIFE a contribuit cu peste 2 miliarde EUR la protecția mediului începând din 1992. Consultarea poate fi găsită la adresa următoare: http://ec.europa.eu/environment/consultations/life.htm#_en.htm.

A doua consultare, cu privire la finanțarea rețelei Natura 2000, va sta la baza unei comunicări preconizate pentru vara anului 2011, care va evalua abordarea actuală a finanțării rețelei. Consultarea lansează întrebarea dacă abordarea de până acum este una potrivită pentru funcționarea efectivă a rețelei și își propune să găsească modalități prin care să se multiplice succesele înregistrate până în prezent. Sunt așteptate opiniile autorităților publice, ale sectorului privat, ale părților implicate în probleme de mediu și ale cetățenilor interesați. Consultarea constă din 10 întrebări, însă răspunsurile deschise și observațiile sunt, de asemenea, binevenite. Natura 2000, temelia politicii UE în materie de biodiversitate, reprezintă cea mai mare rețea interconectată de zone protejate din întreaga lume. Ea acoperă în prezent aproape 18% din suprafața terestră a UE. Consultarea, care este disponibilă în șase limbi, se încheie la 17 februarie 2011. A se vedea:

http://ec.europa.eu/environment/consultations/natura2000_en.htm.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website