Navigation path

Left navigation

Additional tools

Comisia planifică acordarea unei sume suplimentare de 90 milioane EUR pentru operațiunile de ajutorare din Haiti

European Commission - IP/10/156   11/02/2010

Other available languages: EN FR DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

IP/10/156

Bruxelles, 11 februarie 2010

Comisia planifică acordarea unei sume suplimentare de 90 milioane EUR pentru operațiunile de ajutorare din Haiti

Astăzi, Comisia Europeană înaintează o propunere privind folosirea de fonduri din rezerva pentru situații de urgență a bugetului UE pentru a finanța un pachet și mai substanțial de ajutor umanitar pentru Haiti. În cadrul unei noi decizii a Comisiei pentru suma de 90 de milioane de euro, accentul se va pune pe realizarea unei contribuții semnificative la rezolvarea nevoii enorme și stringente de adăpost a haitienilor ale căror case au fost distruse sau avariate în urma cutremurului, precum și pe acordarea de sprijin pentru distribuirea de alimente și furnizarea de asistență medicală, atât de necesară.

„Trebuie să evităm cu orice preț o a doua catastrofă umanitară în Haiti. Se apropie sezonul ploilor și al uraganelor, așadar este o prioritate esențială să le asigurăm oamenilor un acoperiș deasupra capului” , a declarat Kristalina Georgieva, noul Comisar european pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și reacția la situații de criză. „Iar acest acoperiș trebuie să poată rezista furtunilor din Caraibe. Avem încă vie în minte experiența din 2008, când țara a fost devastată de patru furtuni tropicale la rând. Prin mobilizarea a încă 90 de milioane de euro, Comisia Europeană arată că este hotărâtă să sprijine eforturile pe care le fac autoritățile haitiene pentru organizarea operațiunilor de ajutorare a populației.”

Finanțarea din rezerva pentru situații de urgență trebuie aprobată de autoritatea bugetară a UE (Parlamentul European și Consiliul).

Pe lângă sprijinirea activităților privind adăposturile, decizia ar urma să fie folosită pentru a răspunde nevoilor urgente care persistă în alte sectoare, inclusiv alimentația, asistența medicală și apa/igiena.

Această nouă finanțare va aduce ajutorul acordat de UE pentru Haiti la suma totală de 609 milioane EUR, din care 309 milioane EUR reprezintă ajutor umanitar (120 milioane EUR acordate de Comisie și 189 milioane EUR de statele membre). Restul de 300 milioane EUR sunt pentru reabilitare și reconstrucție în regim de urgență. Împreună cu iminenta misiune militară a UE care are ca scop asigurarea de adăposturi, această finanțare va contribui și mai mult la ușurarea suferințelor poporului haitian.


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website