Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

IP/10/1353

Bruxelles, 20 octombrie 2010

Comisia își prezintă planurile pentru un nou cadru al UE pentru gestionarea crizelor din sectorul financiar

Criza a demonstrat fără echivoc că atunci când o bancă se confruntă cu dificultăți, acestea se pot răspândi în întregul sector financiar și chiar dincolo de granițele oricărei țări. Tot ea a arătat că nu dispunem de sistemele necesare pentru a gestiona instituțiile financiare aflate în dificultate. La ora actuală există foarte puține norme care să prevadă ce măsuri trebuie luate de autorități în situația unei crize bancare. De aceea, G20 a convenit că trebuie creat un cadru pentru prevenirea și gestionarea crizelor. Comisia Europeană răspunde astăzi la acest apel prezentându-și planurile pentru un cadru al UE în vederea gestionării crizelor din sectorul financiar. Aceste planuri pregătesc terenul pentru legislația care urmează să apară în primăvara anului viitor și care va institui un cadru cuprinzător pentru gestionarea crizelor aplicabil băncilor și societăților de investiții.

Michel Barnier, Comisarul pentru piața internă și servicii, a afirmat: „Întâi de toate, trebuie ca, pe viitor, să încercăm să evităm o nouă criză financiară. Iată de ce munca noastră pentru consolidarea sectorului bancar și pentru crearea unui veritabil cadru de supraveghere este atât de importantă. Însă băncile vor trebui să facă față dificultăților și în viitor. Este posibil chiar ca ele să intre în faliment și trebuie să li se permită acest lucru. Trebuie să ne asigurăm că o pot face fără a distruge întregul sistem financiar și fără a apela la contribuabili pentru plata costurilor. Nicio bancă nu trebuie să fie prea mare sau prea interconectată pentru a da faliment. Avem nevoie așadar de un cadru bine definit, astfel încât autoritățile de pe întregul teritoriu al Europei să fie pregătite pentru a face față băncilor aflate în dificultate și a gestiona eventualele falimente ale acestora în mod organizat. Acesta este scopul planurilor prezentate astăzi”.

Comunicarea Comisiei prezintă principalele elemente care vor fi incluse în propunerile legislative ale Comisiei de anul viitor, fiind rezultatul unor consultări extinse organizate în ultimele luni (a se vedea IP/09/1549). Dincolo de prioritatea imediată de a crea mecanisme eficiente de gestionare a crizelor în toate statele membre, comunicarea include și o „foaie de parcurs” care prevede o viziune pe termen mai lung asupra unora dintre principalele probleme care vor trebui depășite pentru a garanta gestionarea adecvată a crizelor.

Noul cadru descris în comunicare va avea o sferă largă de aplicare și are scopul de a le oferi autorităților instrumente și prerogative comune și eficiente pentru a soluționa crizele bancare cât mai rapid posibil și a evita costurile pentru contribuabili. Setul de măsuri va include:

  • Măsuri de pregătire și de prevenire, cum este cerința ca instituțiile și autoritățile să pregătească planuri de redresare (altfel spus, pentru a face față dificultăților grave cu care se confruntă o bancă) și planuri de soluționare a situațiilor de criză pentru a asigura o planificare adecvată în caz de presiune financiară sau faliment (așa-numitele „testamente biologice” sau living wills);

  • Competențe pentru luarea unor măsuri timpurii, pentru a remedia problemele înainte ca ele să devină grave, cum este competența supraveghetorilor de a cere înlocuirea conducerii sau de a cere unei instituții să implementeze un plan de redresare sau să cedeze o serie de activități sau de ramuri de activitate care prezintă un risc excesiv pentru viabilitatea sa financiară;

  • Instrumente de soluționare a crizelor, cum este competența de a efectua preluarea unei bănci sau firme în dificultate de către o instituție viabilă sau de a transfera toate activitățile sau o parte a acestora către o bancă-punte temporară, care permite autorităților să asigure continuitatea serviciilor esențiale și să gestioneze falimentele în mod organizat.

Nicio entitate nu ar trebui să fie „prea mare pentru a da faliment”. Obiectivul general va fi ca băncile să poată da faliment fără a pune în pericol stabilitatea financiară în sens larg. Aceasta înseamnă că soluționarea situației băncilor neviabile se poate desfășura astfel încât să se reducă la minim riscul de contagiune și să se asigure continuitatea serviciilor financiare esențiale, de exemplu accesul continuu la conturi al titularilor. Cadrul legislativ ar trebui să ofere o alternativă credibilă la acțiunile costisitoare de salvare a băncilor la care am asistat în ultimii doi ani.

Europa se confruntă totodată și cu faptul că numeroase bănci își desfășoară activitatea pe tot teritoriul său, fără să existe însă sisteme care să facă față implicațiilor transfrontaliere ale falimentului unei bănci cu activități în întreaga Europă. De aceea, una din principalele provocări este crearea unor mecanisme eficiente prin care autoritățile să coopereze și să se coordoneze cât mai bine posibil, pentru a reduce la minim orice efecte negative ale falimentului unei bănci cu activități transfrontaliere. Comisia își propune să se bazeze pe colegiile de supraveghere existente (grupuri de autorități naționale de supraveghere) pentru crearea unor colegii de soluționare a crizelor (în care să se reunească supraveghetorii și autoritățile naționale responsabile de soluționarea crizelor), în scopul pregătirii pentru situații de criză și al gestionării acestora. Comisia va propune totodată ca noile autorități europene de supraveghere (a se vedea MEMO/10/434), în special Autoritatea Bancară Europeană, să aibă rol de coordonare și de sprijin în situații de criză, fără a afecta răspunderea fiscală a statelor membre.

Așa cum se prevede în comunicarea privind fondurile pentru soluționarea situațiilor de criză din sectorul bancar, din mai 2010, Comisia propune de asemenea crearea unor fonduri naționale (a se vedea IP/10/610), pe baza contribuțiilor plătite de bănci, pentru a finanța costul măsurilor viitoare de soluționare și pentru a garanta că soluționarea unei bănci neviabile este o opțiune credibilă. La ora actuală, hazardul moral este dominant în întregul sistem deoarece nu există alternativă la acțiunile de salvare ale guvernelor. Existența unor mecanisme comune de finanțare care să evite utilizarea fondurilor contribuabililor ar trebui să ducă la întărirea cooperării transfrontaliere și să faciliteze planificarea din timp a modului în care vor fi împărțite costurile soluționării unei bănci transnaționale neviabile.

În fine, comunicarea prevede o foaie de parcurs cu măsuri care vor fi examinate pe termen mai lung pentru a crea un cadru mai integrat de gestionare a crizelor, care să fie îndeosebi adecvat pentru grupurile bancare europene integrate (bănci care își desfășoară activitatea la nivel european). Comisia intenționează să studieze nevoia unei armonizări mai profunde a regimurilor de insolvență a băncilor într-un raport care urmează să fie prezentat până la sfârșitul anului 2012 și, odată cu reexaminarea Autorității Bancare Europene în 2014, va evalua modalitățile optime pentru crearea unui cadru mai integrat pentru soluționarea grupurilor transnaționale neviabile.

Context:

Criza financiară a demonstrat cât se poate de evident nevoia unor mecanisme mai robuste de gestionare a crizelor la nivel național, precum și nevoia de a crea mecanisme mai capabile să facă față falimentelor bancare transfrontaliere. Pe durata crizei au existat o serie de falimente răsunătoare (Fortis, Lehman Brothers, băncile islandeze, Anglo Irish Bank), care au scos la iveală deficiențele grave ale mecanismelor existente. În lipsa unor mecanisme pentru organizarea unei lichidări ordonate, statele membre ale UE nu au avut de ales decât să salveze entitățile din sectorul lor financiar. Ajutoarele de stat în sprijinul băncilor s-au ridicat la 13% din PIB. Comisia a mai publicat două comunicări cu privire la acest subiect (a se vedea IP/09/1549 și IP/10/610).

A se vedea și MEMO/10/560.

Pentru mai multe informații puteți consulta site-ul:

http://ec.europa.eu/internal_market/bank/crisis_management/index_en.htm


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site