Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/10/1094

Bruxelles, 7 septembrie 2010

Cercetarea în sectorul TIC: conservarea informațiilor digitale ale Europei pentru generațiile viitoare

În prezent, sunt disponibile, sub forma de software cu sursă deschisă, instrumente, elaborate cu finanțare din partea UE, prin care se asigură că informațiile stocate digital pot fi conservate, accesate și înțelese pe termen nedeterminat. Programul de cercetare CASPAR al UE (Conservarea, accesarea și regăsirea cunoștințelor culturale, artistice și științifice) a implicat cercetători din Republica Cehă, Franța, Grecia, Israel, Italia și din Regatul Unit. Această activitate completează inițiative precum Europeana, biblioteca digitală europeană (a se vedea MEMO/10/166). Din cele 15 milioane euro care reprezintă costul total al proiectului, UE a contribuit cu 8,8 milioane din bugetul Programului-cadru de cercetare al Comisiei Europene (Al șaselea Program-cadru 2001-2006). Până în prezent, un volum important de informații electronice precum registre oficiale, arhive muzeale și rezultate științifice a devenit ilizibil sau riscă să se piardă din cauza faptului că noile tehnologii nu permit citirea respectivelor informații sau nu permit actualilor utilizatori să le înțeleagă. Aplicarea rezultatelor cercetării din sectorul TIC în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor europene reprezintă un element cheie din documentul Agenda digitală pentru Europa, adoptat de Comisie în luna mai 2010 (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 și MEMO/10/200).

Vicepreședintele Comisiei pentru Agenda digitală, Neelie Kroes, a declarat: „Informațiile digitale sunt deosebit de vulnerabile și totodată deosebit de valoroase. Oricine a pierdut accesul la fotografii de familie sau la documente vechi va înțelege frustrarea provocată de folosirea unor tehnologii incompatibile. Sunt foarte încântată de potențialul de care dispun instrumentele și tehnicile CASPAR pentru a asigura pe viitor calitatea durabilă și accesul la datele valoroase.”

Tehnologia digitală a revoluționat modul în care utilizăm cunoștințele și informațiile, în special în domenii științifice precum astronomia sau climatologia care se bazează pe analiza cantitativă a unui volum mare de seturi de date pe parcursul unei perioade de timp îndelungate. De exemplu, se înregistrează deja de câteva decenii dovezile influenței activităților umane asupra încălzirii globale. În pofida dezvoltării tehnologiilor de înregistrare a datelor, de la cartele perforate și benzi magnetice la sistemele „cloud computing” pe servere uriașe, pe viitor, capacitatea de a accesa și înțelege informațiile într-un context caracterizat de evoluții tehnologice reprezintă în continuare un aspect crucial pentru progresul științific.

Se codează în format digital imense cantități de informații de natură diferită. Unele tipuri de date sunt precum documentele – de exemplu, bibliotecile păstrează pe rafturi documente tipărite și, în viitor, persoanele care le iau de pe raft vor putea să le citească. Echivalentul digital al acestei imagini ar însemna ca, pe viitor, să se poată tipări un document extras dintr-un procesor de text. În rest, lumea digitală nu se prezintă în acest mod. De exemplu, nu este suficient să se poată tipări cifrele primite de la sateliții de observații terestre; acest lucru ar fi posibil, însă numerele respective nu ar fi inteligibile.

CASPAR tratează o gamă largă de aspecte din sfera conservării tuturor tipurilor de informații codate digital, precum și aspecte legate de utilizarea acestora pe viitor. CASPAR poate descrie datele suficient de bine astfel încât cifrele respective să poată fi extrase pe viitor, ceea ce reprezintă echivalentul tipăririi lor. Totodată, CASPAR oferă posibilitatea ca atât cifrele, cât și relațiile dintre ele să poată fi înțelese și ușor de folosit în viitor de orice software și pentru orice fel de cercetare, în funcție de ceea ce vor dori oamenii de știință.

Aceste metode au fost testate cu succes cu diferite tipuri de date provenind din domeniile științei, patrimoniului cultural și al artelor scenice contemporane.

Software-ul cu sursă deschisă este disponibil pentru a fi descărcat gratuit și pentru dezvoltarea ulterioară în aplicații comerciale.

Pentru mai multe detalii privind proiectul CASPAR, a se vedea:

http://www.casparpreserves.eu/

CASPAR poate fi descărcat de la adresa:

http://sourceforge.net/projects/digitalpreserve/files/

Mai multe exemple de succese ale proiectelor în domeniu finanțate de UE vor fi prezentate la ICT 2010, cel mai mare eveniment european în sectorul tehnologiilor informației, care se va desfășura la Bruxelles în perioada 27-29 septembrie 2010. Ziariștii pot participa în mod gratuit la acest eveniment, înregistrându-se la adresa:

http://ec.europa.eu/information_society/events/ict/2010/index_en.htm


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website