Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

IP/10/1071

Bruxelles, 26 august 2010

Ancheta Eurobarometru din primăvara anului 2010: cetățenii UE în favoarea unei guvernanțe economice europene mai puternice

75% dintre europeni consideră că o coordonare mai strânsă a politicilor economice și financiare între statele membre ale UE ar fi eficientă în ceea ce privește combaterea crizei economice, conform anchetei Eurobarometru din primăvara anului 2010, anchetă de opinie bianuală organizată de UE. Ancheta a fost realizată în luna mai – în punctul culminant al crizei financiare europene – și a fost publicată astăzi. 72% dintre europeni sprijină ideea unei supravegheri mai stricte de către UE a activităților celor mai importante grupuri financiare internaționale, ceea ce reprezintă o creștere de patru puncte procentuale în raport cu ultima anchetă Eurobarometru din toamna anului 2009. Principalele preocupări ale europenilor în legătură cu criza erau următoarele: situația economică actuală (40%, procent neschimbat în raport cu toamna anului 2009), șomajul (48%, minus trei puncte procentuale) și creșterea prețurilor (20%, plus un punct). De asemenea, criza a influențat percepția cetățenilor cu privire la UE: 40% dintre europeni asociază UE cu euro (plus trei puncte), 45% cu libertatea de a călători, studia și lucra oriunde în UE (minus un punct) și 24% cu pacea (minus patru puncte).

Faptul că o majoritate clară se pronunță în favoarea unei consolidări a guvernanței economice europene arată că, pentru cetățeni, UE reprezintă o parte decisivă a soluției în fața crizei,” a afirmat Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene, care deține, de asemenea, portofoliul comunicării. Ancheta noastă de primăvară – realizată în momentul culminant al crizei – reflectă perioada dificilă și provocările cu care s-au confruntat europenii în cursul ultimelor luni. De atunci, UE a adoptat măsuri importante și îndrăznețe pentru a restabili încrederea. Grație acestor măsuri, moneda euro s-a restabilit și observăm în prezent un început de creștere în cadrul marilor economii europene. Cu siguranță, este prea devreme să proclamăm victoria. Cu toate acestea, avem în prezent șansa de a modela guvernanța economică europeană, în favoarea căreia se pronunță cetățenii UE, astfel încât Europa să răspundă preocupărilor acestora.”

Ancheta Eurobarometru din primăvara anului 2010 a fost realizată prin intermediul unor interviuri directe între 5 și 28 mai 2010, prin urmare în punctul culminant al crizei financiare europene. În total, 26 641 de persoane au fost intervievate în cele 27 de state membre ale UE.

Rezultatele anchetei Eurobarometru din primăvara anului 2010 revelează așteptările tot mai mari ale cetățenilor în legătură cu Uniunea Europeană: un număr tot mai mare de europeni (26%, +4 puncte în comparație cu toamna anului 2009) consideră că UE, și nu Statele Unite sau G20, se află în cea mai bună poziție pentru a lua măsuri eficiente de combatere a crizei.

De asemenea, există o cerere tot mai mare pentru o coordonare mai strânsă a politicilor economice și financiare la nivelul UE: 75% dintre cetățeni doresc o guvernanță economică europeană mai puternică (+2 puncte în comparație cu toamna anului 2009 și +4 puncte în comparație cu luna februarie 2009). Guvernanța economică se bucură de sprijinul cel mai puternic în Slovacia (89%), Belgia (87%) și Cipru (87%). S-a observat o modificare majoră de opinie în favoarea unei guvernanțe economice mai puternice în mai multe țări, în special, în Finlanda și Irlanda (+13 puncte în comparație cu toamna anului 2009), Belgia și Germania (+7 puncte), Austria, Luxemburg și Slovacia (+6 puncte), precum și în Țările de Jos (+5 puncte).

Majoritatea europenilor sunt conștienți de provocările importante cu care se confruntă în prezent toate țările din UE: 74% sunt de acord cu privire la faptul că țara lor are nevoie de reforme pentru a face față viitorului (+1 punct în comparație cu toamna anului 2009) și 71% sunt gata să accepte aceste reforme în beneficiul generațiilor viitoare (procent neschimbat). Europenii ezită cu privire la cea mai bună modalitate de a stimula redresarea economică: 74% consideră că măsurile de reducere a deficitelor și a datoriei publice naționale nu pot aștepta (85% în Suedia, 84% în Ungaria, 83% în Germania, 82% în Belgia și Cipru și 80% în Republica Cehă, Grecia și Slovenia). În paralel, în UE-27, 46% dintre cetățeni sprijină, de asemenea, utilizarea deficitelor publice pentru stimularea activității economice (în comparație cu 36%, care sunt împotrivă și 18%, care nu au exprimat nicio opinie). În cele 16 țări din zona euro, rezultatul este diferit: 42% dintre cetățeni sunt împotriva utilizării deficitelor publice, în timp ce 41% sprijină această idee.

Majoritatea europenilor confirmă pertinența priorităților definite de UE în cadrul strategiei sale de redresare economică „Europa 2020” (IP/10/225): 92% dintre cetățeni împărtășesc opinia conform căreia piețele forței de muncă trebuie modernizate în vederea creșterii nivelurilor ocupării forței de muncă, iar ajutorul în favoarea persoanelor care se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială ar trebui să fie o prioritate. 90% sunt în favoarea unei economii care utilizează mai puține resurse naturale și emite un volum mai mic de gaze cu efect de seră.

Atunci când au fost întrebați cu privire la beneficiile care decurg din statutul de membru al UE, 49% dintre europeni au declarat în luna mai că aderarea țării lor la UE a fost „benefică” (-4 puncte în comparație cu toamna anului 2009). Sprijinul public pentru aderarea la UE rămâne totuși superior celui din 2001, când, în urma recesiunii provocate de explozia „bulei internetului”, acesta se situa la 48%.

De asemenea, rezultatele anchetei au arătat că în luna mai 2010 încrederea în instituțiile UE a rămas la un nivel mai ridicat în comparație cu încrederea manifestată față de guvernele naționale sau parlamentele naționale (42% față de 29% și, respectiv, 31%), chiar dacă încrederea în UE a scăzut în punctul culminant al crizei (42% față de 48% în toamna anului 2009). Cel mai mare grad de încredere s-a înregistrat în Estonia (68%), Slovacia (65%), Bulgaria și Danemarca (61%), iar cel mai scăzut în Regatul Unit (20%).

Având în vedere negocierile de aderare inițiate de către Consiliul European cu Islanda la 27 iulie 2010 (IP/10/1011), ancheta Eurobarometru de primăvară a inclus, de asemenea, pentru prima dată, interviuri directe cu 526 de islandezi. Acestora le-au fost adresate întrebări privind opinia lor generală în legătură cu UE. În luna mai, 35% dintre aceștia au declarat că au încredere în UE și 29% au considerat că Islanda se va bucura de avantaje în urma aderării la UE.

Context

La 12 mai și la 20 iunie, Comisia Europeană a prezentat propuneri care vizau consolidarea guvernanței economice și îmbunătățirea supravegherii reformelor structurale și a politicilor bugetare în cadrul UE (IP/10/561, IP/10/850).

Cele mai recente cifre Eurostat (al doilea trimestru al anului 2010) arată o creștere de 1,0 % a PIB-ului în UE-27 în comparație cu primul trimestru al anului 2010.

Pentru mai multe informații

Ancheta Eurobarometru din primăvara anului 2010 (primele rezultate) este disponibilă la următoarea adresă:

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/eb/eb73/eb73_en.htm

Annex

Main findings of the Spring Eurobarometer

Three quarters favour stronger European economic governance

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED

What Europeans associate the European Union with

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED

Perception on the need for reforms at national level

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED

Confidence in the EU and national governments/parliaments

Question: Generally speaking, do you think that (OUR COUNTRY)'s membership of the European Union is…? Results for period spring 2001- spring 2010. % EU

Figures and graphics available in PDF and WORD PROCESSED

Support for "Europe 2020" priorities

Question: For each of the following initiatives, please tell me how important or not you think they are in order for the European Union to exit the present financial and economic crisis and prepare for the next decade. Please use a scale from 1 to 10, where '1' means that you think this initiative is "not at all important" and '10' means that it is "very important". % EU


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site