IP/09/1878
Bruxelles, 4 decembrie 2009
„Echipa savorilor”, campania UE în favoarea unei alimentații sănătoase: manifestările itinerante iau sfârșit, dar campania continuă
Caravana „Echipei savorilor”, campania Uniunii Europene în favoarea unei alimentații sănătoase, a realizat o serie de manifestări itinerante, poposind pe terenurile de joacă din 173 de școli din întreaga Europă. Echipa a adus chestionare și jocuri prin care le-a vorbit copiilor despre necesitatea de a-și alege cu grijă alimentația. În jur de 17 000 de copii au luat parte la campania itinerantă care s-a desfășurat până la sfârșitul lunii noiembrie și au aflat despre avantajele fructelor, legumelor și lactatelor. Alte câteva mii capătă informații despre aceste beneficii de pe site-ul web interactiv al „Echipei savorilor”, devenit acum punctul central al campaniei „Savurează, bea și fă mișcare”.
Lansată de comisarul Marianne Fischer Boel la 28 septembrie (a se vedea IP/09/1366 ), campania itinerantă s-a oprit în Belgia, Franța, Regatul Unit, Irlanda, Estonia, Lituania și Polonia. Activitățile au avut în vedere grupele de vârstă cuprinse între 8 și 12 ani și au inclus o expunere introductivă despre necesitatea de a mânca sănătos, urmată de jocuri în echipă și de o prezentare a site-ului web al Echipei savorilor. Ecoul a fost pozitiv, școlile considerând evenimentul interesant, instructiv și interactiv.
Deși distracția și jocurile din campania itinerantă s-au încheiat anul acesta, site-ul web este în continuare activ. Personajele din „Echipa savorilor”, sub înfățișarea unor fructe, legume și produse lactate năstrușnice, își spun poveștile pentru a transmite un mesaj unic publicului tânăr: mâncați sănătos astăzi pentru a fi sănătoși mâine; totodată, participanții norocoși câștigă premii la „Goana după comoară”.
Pentru mai multe informații:
Campania „Echipa savorilor”:
http://ec.europa.eu/agriculture/tasty-bunch/
„Goana după comoară”:
http://ec.europa.eu/agriculture/tasty-bunch/treasure-hunt/index_ro.htm
La adresa următoare poate fi consultat un dosar de presă actualizat:
http://ec.europa.eu/agriculture/tasty-bunch/press-corner/index_ro.htm