Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

IP /09/1564

Bruxelles, 22 octombrie 2009

Consumatori: 60% dintre comenzile de cumpărare transfrontalieră prin internet sunt refuzate, constată un nou studiu UE

Conform unui nou raport publicat azi de Comisia Europeană cu privire la comerțul electronic transfrontalier, există mari probleme în ceea ce prive ște refuzurile comenzilor consumatorilor UE care încearcă să cumpere prin internet bunuri din alte state membre. La cererea Comisiei s-a efectuat un exercițiu independent de amploare de cumpărare anonimă, prin care cumpărători din UE au încercat să achiziționeze articole dintr-o listă care cuprindea 100 de produse populare – de exemplu, aparate foto, CD-uri, cărți, îmbrăcăminte – de la un vânzător din afara țării. S-au efectuat aproximativ 11 000 de comenzi. În urma studiului s-a constatat că 60% dintre tranzacțiile transfrontaliere nu au putut fi finalizate de către consumatori deoarece comerciantul nu a expediat produsul în țara lor sau nu a dispus de mijloace adecvate plăților transfrontaliere. Letonia, Belgia, România și Bulgaria sunt țările unde consumatorii au cele mai mici șanse să facă cumpărături transfrontaliere (clasamentul cuprinzând toate cele 27 de țări ale UE se poate consulta în MEMO/09/475 ). Însă, în toate țările exceptând două dintre ele, probabilitatea de a finaliza o cumpărare transfrontalieră este mai mică de 50%. Beneficiile de care nu se mai bucură cetățenii sunt, de asemenea, foarte evidente. În mai mult de jumătate dintre statele membre, 50% sau mai mult dintre produse ar putea fi cumpărate la un preț mai mic cu 10% (costuri de transport incluse) de pe un site internet din altă țară, iar 50% dintre produsele căutate nu au putut fi găsite pe siteurile naționale, fiind oferite doar de un comerciant din alt stat membru. Comunicarea prezintă o serie de măsuri de implementat pentru a reduce complexitatea reglementărilor în domeniu, care descurajează societățile comerciale să deservească consumatori din alte state membre. În plus, și pentru a stimula încrederea în comerțul online, problemele privind colectarea datelor cu caracter comercial și utilizarea lor pentru a determina profilul consumatorilor și pentru a le adresa oferte specifice vor fi analizate în cadrul unui forum la care vor lua parte părțile implicate.

Comisarul Kuneva a declarat: „Rezultatele acestui studiu sunt foarte izbitoare. Deținem de acum informații și cifre concrete care indică gradul în care piața europeană unică este nefuncțională pentru consumatorii care apelează la comerțul online cu amănuntul. Oferte mai bune și o mai mare gamă de produse destinate consumatorilor, existente pe vasta noastră piață europeană, se află la doar un clic de mouse depărtare. Dar, în realitate, cumpărătorii care apelează la comerțul online sunt încă în mare măsură limitați la frontierele naționale. Consumatorii europeni sunt împiedicați să dispună de oferte mai bune și să-și valorifice mai bine banii. Ei merită mai mult. Trebuie să simplificăm hățișul legislativ care împiedică comercianții online să-și ofere bunurile în alte țări”.

„Instituirea unei piețe digitale unice este o prioritate de vârf a Europei”, a afirmat Viviane Reding, comisar UE pentru societatea informațională și mass-media. „Nu vom dispune de o economie digitală reală până când nu eliminăm toate barierele din calea comerțului online, inclusiv cele din calea consumatorilor finali. Acest aspect trebuie să fie în capul listei tuturor inițiativelor de politici de relansare a proiectului pieței unice.”

Piața comerțului electronic

S-a estimat că piața europeană a comerțului electronic a valorat , în 2006, 106 miliarde EUR. Comerțul prin internet este modalitatea de vânzare cu amănuntul care crește cel mai rapid. În 2008, 51% dintre vânzătorii cu amănuntul au vândut bunuri online.

Dar diferența dintre comerțul electronic național și cel transfrontalier este în creștere , ca rezultat al barierelor din calea comerțului online. În timp ce procentul de consumatori UE care au cumpărat online a crescut de la 27% la 33% în doi ani (2006–08), procentul celor care au cumpărat online din alt stat membru, orice tip de produs, a stagnat (6% față de 7%). În plus, doar 21% dintre comercianți vând în momentul de față în afara granițelor.

Totuși, este evident că potențialul este prezent. O treime dintre consumatorii UE afirmă că ar lua în considerare posibilitatea de a cumpăra online dintr-o altă țară UE dacă produsul ar fi mai ieftin sau superior calitativ, iar o treime sunt dispuși să folosească o altă limbă cu ocazia cumpărării. 59% dintre vânzătorii cu amănuntul sunt pregătiți sa ofere servicii comerciale în mai multe limbi.

Cumpărarea anonimă: constatări

La cererea Comisiei Europene a fost efectuat un test online pentru a verifica existen ța oportunităților de care dispun cumpărătorii care fac achiziții online din alte țări ale UE, precum și a barierelor pe care le întâlnesc aceștia, parcurgându-se etapele procesului de cumpărare. Persoane însărcinate cu testarea din toate țările UE au căutat 100 de produse populare (de la CD-uri, la computere, aparate foto digitale și mașini de spălat) pe internet, consemnând ce economii se pot realiza prin cumpărare transfrontalieră online și cât de dificilă este cumpărarea online dintr-o altă țară UE. În total, s-au efectuat aproximativ 11 000 de tranzacții de testare. Principalele constatări sunt:

  • Consumatorii pot face economii substanțiale . În 13 țări din 27 și pentru cel puțin jumătate din totalul produselor căutate, consumatorii au putut să găsească o ofertă într-o altă țară UE care a fost cu cel puțin 10% mai ieftină decât cea mai bună ofertă autohtonă (toate costurile, inclusiv livrarea în țara de proveniență a consumatorului, au fost incluse).

  • Accesul la produse care nu sunt disponibile pe pia ța autohtonă . Cumpărătorii din 13 țări UE nu au putut găsi online oferte autohtone pentru cel puțin 50% dintre produsele căutate, dar le-au găsit într-o altă țară UE.

  • Cele mai multe comenzi eșuează . În medie, 61% dintre comenzile plasate online într-o altă țară UE au eșuat, în principal deoarece comerciantul a refuzat să livreze în țara de rezidență a consumatorului sau nu dispunea de mijloace de plată adecvate plăților transfrontaliere.

Barierele din calea comerțului electronic

Comunicarea publicată azi prezintă o strategie de eliminare a barierelor din calea comerțului online transfrontalier. Câteva dintre domeniile de acțiune prioritare sunt:

  • Crearea unui set unic și simplu de drepturi pentru consumatorii UE. Propunerea de Directivă privind drepturile consumatorilor are ca obiectiv înlocuirea actualului mozaic legislativ, generator de confuzii, cu un simplu set de drepturi, valabil în întreaga UE, care să ofere consumatorilor protecție egală și, în același timp, să reducă costurile legate de conformitate care sunt suportate de vânzătorii cu amănuntul, oferindu-le claritate juridică.

  • Impulsionarea activităților de asigurare a respectării transfrontaliere a legislației. Acțiunile coordonate ale instituțiilor UE în vederea asigurării respectării legislației privind consumatorii (de exemplu „verificări amănunțite pe internet”) ar trebui să continue, pentru a elimina practicile ilegale și pentru a crește încrederea consumatorilor în cumpărarea transfrontalieră.

  • Simplificarea normelor transfrontaliere pentru vânzătorii cu amănuntul , de exemplu, cu privire la TVA, la taxele de reciclare și la impozitele pe drepturi de reproducere. În momentul de față, unii vânzători cu amănuntul trebuie să trateze cu mai multe autorități fiscale, să se supună diverselor norme naționale de reciclare a deșeurilor electronice și pot ajunge în situația de a plăti impozite pe dreptul de reproducere în câteva țări pentru aceleași bunuri. Propunerile Comisiei se adresează primelor două probleme. Cu privire la impozite, trebuie găsite rapid soluții practice.

Informații suplimentare în: MEMO/09/ 475

Textul integral al comunicării:

http://ec.europa.eu/consumers/strategy/facts_en.htm#E-commerce


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site