Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/09/1292

Bruxelles, 9 septembrie 2009

Protecția consumatorilor: UE își înăsprește controalele privind site-urile internet care comercializează produse electronice

Comisarul UE pentru consumatori, Meglena Kuneva, a anunțat astăzi rezultatele unei anchete la nivelul UE cu privire la publicitatea înșelătoare și la practicile neloiale de pe site-urile internet care comercializează produse electronice de consum. Ancheta a inclus 26 de state membre, la care s-au adăugat Norvegia și Islanda. Acțiunea a vizat 369 de site-uri internet care comercializează către consumatorii din UE cele mai solicitate produse electronice: aparate de fotografiat digitale, telefoane mobile, playere audio personale, playere DVD, echipamente pentru calculatoare și console pentru jocuri. Ancheta a examinat 200 dintre cele mai importante site-uri internet care comercializează produse electronice, precum și peste 100 de site-uri internet care au fost selecționate pe baza plângerilor primite din partea consumatorilor. Rezultatele verificărilor desfășurate anul acesta în luna mai arată că 55% din site-urile internet examinate au prezentat nereguli, în special cu privire la următoarele aspecte: informații înșelătoare privind drepturile consumatorilor; informații înșelătoare privind costul total al produsului; sau coordonate de contact incomplete ale comerciantului. Verificările inițiale realizate de autoritățile naționale vor fi urmate acum de o etapă de executare, în cursul căreia autoritățile naționale contactează societățile respective și le solicită să-și rectifice site-urile internet sau să-și clarifice poziția. În această primă etapă, trei țări, și anume Islanda, Letonia și Norvegia au publicat numele site-urilor internet care au făcut obiectul anchetei (a se vedea MEMO/09/379 ).

Comisarul UE pentru consumatori, Meglena Kuneva a declarat: „Am avut în vedere site-urile internet care comercializează produse electronice întrucât știu din corespondența pe care o primesc și din plângerile adresate centrelor europene pentru consumatori că aceste site-uri reprezintă o problemă reală pentru consumatori. Am constatat că peste jumătate din comercianții cu amănuntul care vând online produse electronice înșeală așteptările consumatorilor. Este vorba despre o problemă la nivelul UE care necesită găsirea unei soluții la scară europeană. În lunile următoare, sunt necesare multe eforturi pentru îndreptarea acestui sector, deoarece consumatorii europeni merită servicii mai bune.”

Piața produselor electronice

Valoarea vânzărilor online cu amănuntul de produse electronice în UE se ridică la aproape 6,8 miliarde de euro (2007) și aproximativ unul din patru consumatori europeni care au cumpărat vreodată online un produs, au ales un produs electronic (inclusiv aparate de fotografiat). În 2007, peste o treime din plângerile privind vânzările online de care s-a ocupat Rețeaua europeană a centrelor pentru consumatori a avut ca obiect achiziționarea de produse electronice.

Ancheta

În mai 2009, autoritățile naționale (coordonate de Comisia Europeană) au verificat dacă site-urile internet care comercializează produse electronice respectă cele trei acte fundamentale ale UE privind consumatorii: directiva privind vânzarea la distanță, directiva privind comerțul electronic și directiva privind practicile comerciale neloiale (pentru mai multe informații, a se vedea MEMO/09/379 ).

Ancheta s-a concentrat asupra a trei aspecte:

  • 1. Coordonatele de contact ale comerciantului: în conformitate cu legislația UE, trebuie furnizate informații complete cu privire la numele, adresa și e-mailul comerciantului.

  • 2. Informații clare cu privire la ofertă (prețul total și descrierea clară a produsului): în conformitate cu legislația UE, comercianții online trebuie să furnizeze informații clare despre caracteristicile produsului, precum și despre costul total (inclusiv taxele), costurile suplimentare de livrare și modalitățile de plată. Prețul final care trebuie achitat trebuie să fie același ca cel menționat în informațiile furnizate înainte de achiziționare.

  • 3. Informații clare privind drepturile consumatorilor: în conformitate cu legislația UE, trebuie să se pună la dispoziția consumatorilor informații cu privire la „dreptul lor de returnare” aplicabil în UE, și anume un bun cumpărat prin serviciul la distanță poate fi returnat, fără prezentarea unei justificări din partea consumatorului, în termen de minimum 7 zile. Ancheta a verificat deopotrivă corectitudinea informațiilor suplimentare furnizate cu privire la drepturile consumatorilor, cum ar fi garanțiile și rambursarea.

Rezultate

Rezultatele anchetei au fost următoarele:

  • 55% din cele 369 de site-uri internet verificate au prezentat nereguli care sunt analizate în continuare. Pentru 13% din site-urile cu probleme va fi necesară cooperarea transfrontalieră între autoritățile naționale. Problemele cele mai des întâlnite au fost următoarele:

  • Informații înșelătoare privind drepturile consumatorilor (66% dintre problemele referitoare la site-urile internet) . Cumpărătorii fie nu erau informați deloc, fie erau informați greșit cu privire la „dreptul lor de returnare”, și anume dreptul consumatorilor de a anula o comandă efectuată printr-un serviciu la distanță, în termen de minimum 7 zile, și de a returna produsul fără să prezinte o justificare. De exemplu, cumpărătorii erau informați că returnarea produsului nu este acceptată de comerciant sau că rambursarea se face numai sub formă de credit, prin oferirea de bonuri de cumpărare, și nu în numerar. În alte cazuri, consumatorii erau induși în eroare cu privire la dreptul lor de a li se repara sau înlocui un produs defectuos, pentru o perioadă de cel puțin 2 ani de la achiziționare (și anume, erau informați că dispuneau de acest drept numai pentru o perioadă de un an).

  • Informații înșelătoare privind costul total (45% dintre problemele referitoare la site-urile internet). De exemplu, informațiile privind taxele suplimentare de livrare fie lipseau, fie erau greu de găsit. Aceste taxe suplimentare erau adăugate numai la etapa finală de efectuare a plății. Alte câteva site-uri internet au mers până într-acolo încât promiteau tranzacții „cu livrare gratuită” sau de tipul „toate taxele incluse”, deși, în realitate, aplicau taxe de livrare.

  • Coordonatele de contact ale comerciantului lipseau sau erau incomplete (33% dintre site-urile internet). Informațiile privind numele, adresa sau e-mailul comerciantului lipseau sau erau incomplete, prin urmare acesta nu putea fi contactat în cazul apariției unor probleme.

Care este următoarea etapă?

Autoritățile naționale vor contacta comercianții și le vor solicita să-și clarifice poziția sau să corecteze problemele descoperite. Neluarea unor măsuri de conformare a unui site internet cu legislația în vigoare poate duce la acțiuni juridice care au drept rezultat impunerea de amenzi sau închiderea site-ului internet respectiv. Rezultatele aplicării acestor măsuri la nivelul UE vor fi prezentate la jumătatea lui 2010.

Exemple pozitive și negative de site-uri internet care comercializează produse electronice:

http://ec.europa.eu/consumers/enforcement/sweep/electronic_goods/index_en.htm


Side Bar