IP/08/1273
Bruxelles, 27 august 2008
„Ideea unui sector cinematografic variat și inovator din punct de vedere cultural suscită un interes viu pentru cooperarea între profesioniștii europeni și cei din țările terțe. Reacțiile pozitive la apelul pentru propuneri de proiecte lansat de Comisie constituie un bun indiciu al rolului pe care îl are UE în sprijinirea cooperării, capabilă să creeze noi oportunități de afaceri și să impulsioneze industriile audiovizuale europene”, a declarat Viviane Reding, Comisarul UE pentru media. „Actualul program MEDIA se bucură deja de succes datorită impactului pe care îl are la nivel european, în special prin finanțarea proiectelor câștigătorilor premiilor Oscar sau ai Palme d´Or și ar fi foarte interesant să-l vedem desfășurându-se la nivel mondial. Este vorba de o veritabilă atracție pentru amatorii de film care vor avea astfel mai multe posibilități de a viziona filme din întreaga lume.”
Din cele 33 de candidaturi primite în cadrul primului apel pentru propuneri de proiecte MEDIA International, Comisia Europeană a selectat 18 propuneri care vor beneficia de finanțare pentru formarea continuă a profesioniștilor din domeniul audiovizual, promovarea și distribuția operelor cinematografice și dezvoltarea rețelelor de cinematografe. 11 proiecte se ocupă de formarea continuă, prin intermediul unor parteneriate cu America Latină, India, Canada, Turcia, Ucraina, Moldova și Georgia, pentru filme, emisiuni televizate, filme de animație, documentare și jocuri video. De exemplu, proiectul Cartoon Connection va consta dintr-o sesiune comună de formare pe probleme de dezvoltare și finanțare a desenelor animate coproduse la nivel internațional destinată profesioniștilor din UE, America Latină și Canada. Primexchange este un atelier pentru autori și producători din India și Europa abordând aspecte privind finanțarea și comercializarea operelor audiovizuale, cu accent special asupra tehnologiilor digitale.
Cele șase proiecte selecționate de Comisie pentru promovarea operelor audiovizuale sunt destinate să încurajeze coproducerea, care poate facilita accesul caselor de producție la finanțări străine și la noi piețe. De exemplu, Clubul producătorilor europeni va organiza ateliere de coproducere în China și în India și va invita producătorii locali să participe la două mari forumuri în Europa. În cadrul proiectului DOMLA se va organiza o lună dedicată documentarului, pe parcursul căreia vor fi proiectate 12 documentare europene în Chile și viceversa, se vor distribui documentare latino-americane în Europa. Proiectul Paris este un eveniment dedicat coproducerii destinat producătorilor europeni, japonezi și sud-coreeni.
În sfârșit, MEDIA International va sprijini prima rețea internațională de cinematografe, coordonată de Europa Cinemas, care va reuni 230 de cinematografe din Europa și 148 de cinematografe din restul lumii (10 din Brazilia, 7 din Coreea de Sud, 6 din Japonia și Argentina).
Propunerile acceptate astăzi fac parte din planul de acțiune pregătitor, intitulat MEDIA International, pentru care Parlamentul European a votat, în luna decembrie a anului trecut, un buget de 2 milioane de euro. Scopul acestuia este de a explora modalitățile de încurajare a cooperării între profesioniștii din industria audiovizuală europeni și cei din țările terțe. MEDIA International se va derula pe parcursul unei perioade de cel mult trei ani și este destinat, deopotrivă, să deschidă calea unui program mai amplu, MEDIA MUNDUS.
În contextul unei consultări publice online privind acest program viitor (IP/08/909), la 25 iunie 2008 a avut loc o audiere publică (public hearing) la Bruxelles. În vederea sprijinirii acțiunii externe a UE în domeniul audiovizual, Președinția franceză a UE a organizat, în 8 iulie, un colocviu intitulat Cinema, Europe, World. Pe baza acestor contribuții, înainte de sfârșitul anului 2008, Comisia va decide asupra unei propuneri pentru programul MEDIA MUNDUS.
Programul în curs, MEDIA 2007, va oferi industriei audiovizuale europene finanțări în valoare de 755 milioane de euro în perioada 2007-2013, aducându-și contribuția la formarea și dezvoltarea profesioniștilor din domeniu, precum și la distribuția și promovarea operelor acestora în ansamblul Europei (IP/07/169).
În luna mai a acestui an, patru filme finanțate din fonduri MEDIA au fost recompensate cu premii prestigioase la Festivalul de film de la Cannes, printre care Palme d´Or (Entre Les Murs,Franța) și Marele Premiu al Juriului (Gomorra, Italia) (IP/08/800) Acestea au figurat printre cele 14 filme prezentate la Cannes care au fost realizate sau distribuite cu contribuția programului MEDIA, în valoare de peste 900 000 de euro (IP/08/741). Filmele sprijinite de programul MEDIA au triumfat deja la Premiile Academiei de Film, cu premii Oscar pentru Falsificatorii (Die Fälscher/Austria-Germania) și La Vie en Rose (La Môme/Franța) (IP/08/298).
Apelul pentru propuneri MEDIA International și lista candidaturilor
acceptate:
http://ec.europa.eu/information_society/media/prep_action/index_en.htm
MEDIA MUNDUS:
http://ec.europa.eu/information_society/media/mundus/index_en.htm
ANNEX
List of projects selected within the framework of Call for Proposals
"MEDIA International 2008/1"
Lot 1: Continuous
training
|
Project name
|
Coordinator
(Europe) |
Partner(s)
third country |
Characteristics
|
EU funding
|
|
EAVE LATIN AMERICA
|
EAVE
(Luxembourg)
|
Buenos Aires Lab
(Argentina) |
Development, financing and marketing workshops
|
86.480,00 €
|
|
CARTOON CONNNECTION
|
Cartoon
(Belgium) |
ENCUADRE
(Argentina) |
Development, financing and co production workshops
|
50.000,00 €
|
|
FBS-LA
|
Media Business School
(Spain) |
LATC
(Brazil) |
Workshop on development of co productions
|
80.000,00 €
|
|
Training for East European Film Professionals
|
Romanian Film sector association
|
IFA (Georgia), OWH TV (Moldavia), IFF Molodist
(Ukraine), ACA (Turkey) |
Workshop on financing and regional problems in Georgia
|
80.000,00 €
|
|
EURODOC
INTERNATIONAL |
Eurodoc International (France)
|
-
|
Extension of MEDIA 2007
|
36.517,00 €
|
|
ACE-IPA
|
ACE (France)
|
-
|
Extension of MEDIA 2007
|
25.000,00 €
|
|
CO-PRO EUROPE/CANADA
|
EPI (Germany)
|
Atlantic Film Festival (Canada)
|
Co production workshops
|
150.000,00 €
|
|
Tareula
|
EGEDA (Spain)
|
LATC (Brazil), EGEDA (Uruguay)
|
Co production and marketing training
|
80.000,00 €
|
|
LINCT
|
Zelig School for documentaries (Italy)
|
FORMEDIA (India)
|
Co production workshop and internet training for documentary
makers
|
100.000,00 €
|
|
PYGMALION INTL.
|
Pygmalion (UK)
|
EIMAGES
(India), Beirut DC (Lebanon), Hellomotion (Indonesia) |
Development, financing, marketing workshops
|
30.000,00 €
|
|
PRIMEXCHANGE
|
PrimeHouse (Germany)
|
Goa IFF
(India) |
Development, financing, marketing and new technologies
workshop
|
60.000,00 €
|
Lot n°2: Promotion/distribution
|
Project name
|
Coordinator
|
Partner(s)
third country |
Characteristics
|
EU funding
|
|
CSF
|
Europa Distribution (France)
|
FICCO (Mexico)
|
Workshops on
Marketing European films in Latin America and vice versa |
110.379,00 €
|
|
PP09
|
Paris Project
(France) |
Unijapan (Japan), KOFIC (South Korea)
|
Co production platform
|
50.000,00 €
|
|
EPC Bilateral Forum
|
European Producers
Club |
NFDC (India), CFCC (China)
|
Forums on distribution in and co production
with China and India |
130.000,00 €
|
|
EurocineMed
|
Europa Cinemas (France)
|
CMC (Morocco)
|
Promoting MEDIA films at festivals
|
111.624,00 €
|
|
DOMLA
|
Parallel 40
(Spain) |
Catholic University
(Chile) |
European documentary month
|
50.000,00 €
|
|
CSC
|
Art Fest
(Bulgaria) |
Obala Art Center
(Bosnia) |
Platforms for co production, distribution and
financing
|
50.000,00 €
|
Lot n°3: International cinema network (one
project)
|
Third countries covered
|
Number of establishments
|
|
India
|
1
|
|
Japan
|
6
|
|
South Korea
|
7
|
|
Malaysia
|
1
|
|
Singapore
|
1
|
|
Argentina
|
6
|
|
Brazil
|
10
|
|
Chile
|
3
|
|
Colombia
|
3
|
|
Mexico
|
1
|
|
Venezuela
|
1
|
|
Algeria
|
1
|
|
Egypt
|
1
|
|
Israel
|
2
|
|
Lebanon
|
1
|
|
Morocco
|
3
|
|
Syria
|
1
|
|
Tunisia
|
2
|
|
Palestinian Territories
|
1
|
|
Total
|
52
|