IP/08/1119
Bruxelles, 8 iulie 2008
Antonio Tajani, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu transporturile, a afirmat: „Acest pachet își propune să abordeze poluarea și schimbările climatice, precum și modul în care se poate garanta că nu contribuabilul plătește pentru daunele aduse mediului, ci cel care poluează. Printre rezultate se vor număra transporturi mai ecologice, emisii mai puține, un consum de carburant la camioane mai mic cu până la 8% și mai puține ambuteiaje pentru toți participanții la trafic. Întârzierile, emisiile inutile și costurile din ce în ce mai mari dăunează societăților de transport, clienților acestora și nouă tuturor. Un sistem de transporturi mai eficient și sustenabil va fi, cu timpul, un sistem de transporturi mai ușor de utilizat și mai ieftin. ”
Strategia privind internalizarea costurilor externe stabilește modul
în care acest lucru se poate întâmpla la nivelul tuturor
mijloacelor de transport. Pornind de la măsurile și propunerile UE
existente, cum ar fi cele privind taxele pe carburanți și includerea
transportului aerian în Schema UE de comercializare a emisiilor, strategia
ia în calcul toate costurile externe, inclusiv schimbările climatice,
poluarea locală, zgomotul și congestia traficului. Ea este
însoțită de un cadru comun pentru estimarea costurilor externe la
nivel comunitar.
Propunerea de revizuire a Directivei de aplicare a taxelor
la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri
(directiva
„Eurovigneta”)[1]
este un element cheie al acestei strategii. Aceasta își propune
să stabilească un cadru care să permită statelor membre
să calculeze și să varieze taxele în funcție de
poluarea atmosferică și fonică generată de emisiile de gaze
din trafic, precum și în funcție de nivelurile de congestie a
traficului la orele de vârf, ceea ce va încuraja operatorii de
transporturi de marfă să cumpere vehicule ecologice și
să-și îmbunătățească logistica și
planificarea rutelor. Taxele trebuie colectate prin mijloace electronice,
veniturile provenite din acestea fiind folosite în cadrul proiectelor de
diminuare a impactului negativ al transporturilor, cum ar fi cercetarea și
dezvoltarea pentru a concepe vehicule ecologice mai eficiente din punct de
vedere energetic. Trebuie folosită o metodă comună în
calcularea taxelor, astfel încât acestea să fie transparente,
proporționale și compatibile cu piața internă.
Revizuirea directivei „Eurovigneta” va ajunge acum la Parlamentul European și la Consiliu, în vederea dezbaterii și adoptării în cadrul procedurii de codecizie. Atât Parlamentul, cât și Consiliul i-au solicitat anterior Comisiei să înainteze această măsură; prin urmare, Comisia speră că ea va fi adoptată rapid, astfel încât să intre în vigoare înainte de 2011.
Comunicarea privind reducerea zgomotului feroviar cauzat de trenurile existente propune mijloace de reducere a zgomotului cauzat de transportul feroviar de marfă la 50%. Aceasta înseamnă că, până în 2014, 16 milioane de cetățeni ai UE vor beneficia de o reducere considerabilă a zgomotului feroviar. În prezent, principalii factori generatori de zgomot sunt vagoanele vechi, prin urmare, la sfârșitul anului Comisia va propune schimbarea regulilor UE cu privire la taxele de acces la calea ferată, pentru a promova utilizarea vagoanelor dotate cu sisteme de frânare mai silențioase.
A se vedea, de asemenea, MEMO/08/492
Întregul pachet de măsuri va fi disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/transport/greening/index_en.htm
[1] Propunere de directivă de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.