IP/08/1049
Bruxelles, 27 iunie 2008
Apelurile telefonice prin internet, din ce
în ce mai utilizate în casele europenilor
Un studiu realizat în întreaga Uniune
Europeană, care a luat în calcul 27 000 de gospodării, a
evidențiat apariția unor noi tipare de consum în
domeniul serviciilor de telecomunicații din Europa. Datorită
progreselor tehnologice și concurenței existente, consumatorii
europeni se bucură de o varietate mai mare de opțiuni. 24% dintre
gospodării au renunțat la telefonul fix în favoarea telefoanelor
mobile, în timp ce 22% dintre acestea folosesc calculatorul de acasă
pentru apeluri telefonice prin internet. Într-un număr din ce în
ce mai mare de state membre, acasă europenii se conectează la internet
wireless (fără fir), prin rețele mobile sau prin satelit. În
prezent, procentajul gospodăriilor din Europa care achiziționează
pachete mixte de telecomunicații și media este de 29%, cu circa 10%
mai mare decât anul trecut. Și totuși, în acest mediu extrem
de dinamic, calitatea serviciilor rămâne principala preocupare a
consumatorilor.
Iată principalele concluzii ale celui de-al treilea studiu care a luat
în considerare gospodării din întreaga Uniune Europeană,
date publicității astăzi de către Comisie:
- Utilizatorii renunță din ce în ce mai mult la telefoanele
fixe și se orientează către cele mobile; 24% dintre
gospodăriile din UE 27 utilizează doar telefonia mobilă. Acest
procent este considerabil mai mare în noile state membre (39%) decât
în statele UE 15 (20%), cu excepția Finlandei (61%) și a
Portugaliei (48%). În anumite state membre, această creștere este
însoțită de o utilizare sporită a accesului wireless la
internet prin rețele de telefonie mobilă sau prin satelit (Republica
Cehă, Slovacia, Austria și Italia).
- 22% dintre casele din Europa care dispun de conexiune internet
utilizează calculatoarele personale pentru apeluri telefonice.
Această cifră este dublă în Letonia (58%), Lituania (51%),
Republica Cehă (50%), Polonia (49%) și Bulgaria (46%).
- 29% dintre gospodăriile europene achiziționează două
sau mai multe produse de telecomunicații și media de la un singur
furnizor de servicii (o creștere de 9% din iarna anului 2007), cele mai
frecvente fiind pachetele care combină telefonia fixă și accesul
la internet.
- Aproape jumătate dintre gospodăriile europene au acces la
internet (49%), iar o majoritate din ce mai mare beneficiază de
conexiune de bandă largă (36% în UE 27, o creștere de 8%
față de iarna anului 2007). Cele mai multe case care dispun de
servicii de internet se conectează prin linie ADSL (59%, o creștere de
4% comparativ cu anul trecut). Principalul motiv invocat de cei care nu au
internet acasa rămâne lipsa interesului față de acest
serviciu (50% dintre respondenți).
- 22% dintre gospodăriile europene au dificultăți în
contactarea furnizorului de servicii internet pentru a semnala problemele legate
de conectare. Conform unui număr similar de respondenți, costurile
serviciilor de asistență nu sunt accesibile.
- Unul din patru utilizatori de telefonie mobilă nu poate
întotdeauna să se conecteze la rețea pentru a efectua un apel
telefonic. Apelurile efectuate de 28% dintre utilizatori sunt uneori
întrerupte.
- Mai multe gospodării dispun acum de televiziune digitală
terestră: față de iarna anului 2007 s-a înregistrat o
creștere de 5%, în prezent procentul acestor gospodării fiind de
12% în UE. Ponderea gospodăriilor care beneficiază de televiziune
analogică recepționată prin antenă a scăzut de la 45%
la 41%.
- Una din zece gospodării din UE recepționează programele de
televiziune prin mai multe mijloace (antenă, cablu, satelit, internet).
Acest procentaj este mai mare în Franța (25% dintre gospodării),
Regatul Unit (22%), Italia (19%), Suedia (19%) și Cipru
(16%).
Context:
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 27 000 de gospodării
reprezentative din 27 de țări, în perioada noiembrie - decembrie
2007.
În
prezent, Parlamentul European și Consiliul discută pe marginea unei
reforme a normelor UE cu privire la telecomunicații, prezentată de
Comisie în noiembrie 2007 (a se vedea IP/07/1677,
IP/07/1678,
MEMO/07/458).
Textul complet al studiului care a luat în considerare
gospodării din întreaga Uniune Europeană este disponibil la
adresa:
http://ec.europa.eu/information_society/policy/ecomm/library/ext_studies/index_en.htm
Pentru informații suplimentare despre studiul de anul trecut:
IP/07/582
Annex
Penetration rates for key telecom
services
|
Average EU 27 households Winter 2008
|
Average EU 27 households Winter 2007
|
% change EU 27 Winter 2008 / Winter 2007
|
|
Overall telephone access (fixed and/ or mobile)
|
95%
|
95%
|
0%
|
|
Mobile telephone access1
|
83%
|
81%
|
+2%
|
|
Fixed telephone access
|
70%
|
72%
|
-2%
|
|
Both fixed and mobile telephone access
|
57%
|
58%
|
-1%
|
|
Mobile but no fixed telephone access
|
24%
|
18%
|
+4%
|
|
Fixed but no mobile telephone access
|
14%
|
15%
|
-1%
|
|
Broadband internet access
|
36%
|
28%
|
+8%
|
|
DSL access
|
29%
|
22%
|
+7%
|
|
Cable-modem access
|
7%
|
6%
|
+1%
|
|
Television
|
96%
|
97%
|
-1%
|
|
Aerial
|
41%
|
45%
|
-4%
|
|
Cable-TV
|
34%
|
35%
|
+1%
|
|
Satellite
|
22%
|
21%
|
-1%
|
|
Digital Terrestrial TV
|
12%
|
7%
|
+5%
|
1 Note: The EU mobile telephone access rate per household is lower
than the penetration rate per capita because of multiple mobile access
(prepaid/postpaid) within a same household which only count as one when measured
at a household level.