Chemin de navigation

Left navigation

Additional tools

Comisia organizează o audiere publică privind punerea în aplicare a strategiei privind CO2 şi autovehiculele

Commission Européenne - IP/07/996   03/07/2007

Autres langues disponibles: FR EN DE DA ES NL IT SV PT FI EL CS ET HU LT LV MT PL SK SL BG

IP/07/996

Bruxelles, 3 iulie 2007

Comisia organizează o audiere publică privind punerea în aplicare a strategiei privind CO2 şi autovehiculele

Pe data de 11 iulie 2007, Comisia Europeană va organiza o audiere publică privind punerea în aplicare a noii sale strategii de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) generate de autovehiculele şi furgoanele vândute pe teritoriul Uniunii Europene. Noua strategie, propusă în luna februarie 2007, vizează atingerea obiectivului UE de reducere la 120g/km, până în anul 2012, printr-o abordare integrată, a nivelului mediu al emisiilor de dioxid de carbon (CO2) generate de autovehiculele noi. Audierea publică are drept obiectiv colectarea de puncte de vedere şi idei din partea publicului larg şi de la toate părţile interesate cu privire la toate eventualele opţiuni disponibile pentru elaborarea diferitelor elemente legislative ale abordării integrate menţionate mai sus.

Transportul rutier generează aproximativ o cincime din emisiile de CO2 din întreaga UE, iar autoturismelor le corespunde un procent de aproximativ 12%. Deşi în ultimii ani s-au observat îmbunătăţiri semnificative ale tehnologiei auto – în special privind eficienţa carburanţilor, având drept consecinţă reducerea emisiilor de CO2 – acestea nu constituie o compensaţie suficientă pentru efectele traficului sporit şi ale creşterii dimensiunilor autovehiculelor. Deşi statele UE-25 au redus emisiile totale de gaze cu efect de seră cu aproape 5% între anii 1990 şi 2004, emisiile de CO2 datorate transportului rutier au crescut cu 26%, în pofida unei reduceri cu 12,4% a nivelului mediu al emisiilor de CO2 generate de autovehiculele noi între anii 1995 şi 2004.

Comisia Europeană este hotărâtă să se ocupe de problema creşterii emisiilor. În acest context, la data de 7 februarie 2007, Comisia a publicat două comunicări privind viitoarea strategie de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autovehicule[1] şi privind viitorul cadru de reglementare în sectorul auto[2]. După cum se indică in aceste comunicări, Comisia a decis să urmeze o abordare integrată în vederea atingerii obiectivului UE de reducere până în 2012 la 120 g/km a nivelului mediu al emisiilor de dioxid de carbon (CO2) provenite de la autovehicule noi.

Această audiere publică reuneşte principalele părţi interesate pentru a colecta puncte de vedere privind punerea în aplicare a strategiei propuse de Comisie şi pentru a primi sugestii şi idei privind opţiunile posibile disponibile pentru elaborarea viitorului cadru legislativ, inclusiv aspectele economice, sociale şi de mediu ale acestor opţiuni. O consultare publică prin intermediul internetului va continua până la data de 15 iulie 2007.

Întrunirea va avea loc în clădirea Charlemagne (sala Alcide de Gasperi) între orele 9:00 şi 13:00. Lucrările vor fi prezidate şi deschise de doamna Catherine Day, secretar general al Comisiei, de domnul Mogens Peter Carl, director general al DG Mediu şi de domnul Heinz Zourek, director general al DG Întreprinderi. Vor participa reprezentanţi din sectorul automobilelor (atât producători, cât şi furnizori), ONG-uri şi asociaţii de consumatori. Întrunirea este deschisă serviciilor de presă acreditate la Bruxelles.

Programul actualizat şi informaţii privind procedura de înregistrare pot fi consultate pe site-ul dedicat consultării publice asupra strategiei privind emisiile de CO2 şi autovehiculele:
http://ec.europa.eu/reducing_co2_emissions_from_cars/index_ro.htm

Informaţii suplimentare privind propunerile Comisiei din data de 7 februarie 2007 pot fi consultate pe site-ul DG Mediu asupra emisiilor de CO2 generate de autovehicule:
http://ec.europa.eu/environment/co2/co2_home.htm

şi pe site-ul DG Întreprinderi şi Industrie privind iniţiativa CARS21:
http://ec.europa.eu/enterprise/automotive/pagesbackground/competitiveness/cars21.htm


[1] Rezultatele revizuirii Strategiei Comunităţii de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme şi de vehicule utilitare uşoare, COM (2007) 19.

[2] Un cadru competitiv de reglementare privind autovehiculele pentru secolul XXI, COM (2007) 22.


Side Bar

Mon compte

Gérez vos recherches et notifications par email


Aidez-nous à améliorer ce site