IP/07/775
7 iunie 2007
Consumatori: UE intensifică
protecţia celor aflaţi în vacanţă pentru produsele de
vacanţă cu drept de folosinţă pe durată limitată
şi cluburile de vacanţă cu tarif
preferenţial
Astăzi, Comisia Europeană a propus noi
norme, în temeiul cărora consumatorii din întreaga UE vor
beneficia de protecţie mai eficientă în timpul vacanţei
în ceea ce priveşte achiziţionarea şi revânzarea de
sejururi pe durată limitată în general, sejururi pe durată
limitată pe vapoare de croazieră, bărci sau în rulote
şi înscrierea la cunoscutele „cluburi de vacanţă cu
tarif preferenţial”. Obiectivul este de a consolida
în continuare încrederea consumatorilor în industria produselor
cu drept de folosinţă pe durată limitată (care
valorează peste 10,5 miliarde de € şi asigură peste 40 000
de locuri de muncă în întreaga UE) şi de a elimina
comercianţii frauduloşi care discreditează operatorii economici
legitimi şi cauzează probleme consumatorilor. Directiva privind
dreptul de folosinţă pe durată limitată din 1994
asigură drepturile de bază ale consumatorilor cu privire la informarea
clară, interdicţia de a accepta aconturi şi dreptul de a
renunţa la alegerea făcută şi de a reveni asupra
hotărârii luate. Noile propuneri publicate astăzi urmăresc
abordarea lacunelor normelor în vigoare. Acestea vor extinde, în
special, sfera de aplicare a directivei privind dreptul de folosinţă
pe durată limitată din 1994, pentru a include noi produse apărute
pe piaţă, cum ar fi cluburile de vacanţă cu tarif
preferenţial, sejururi pe durată limitată pe vapoare de
croazieră, bărci şi în rulote, şi pentru a extinde
protecţia consumatorilor în domenii importante, cum ar fi
revânzarea dreptului de folosinţă pe durată limitată
şi cluburile de schimb. Noile norme ar trebui să asigure
protecţia consumatorilor în aceeaşi măsură în
întreaga UE şi să creeze condiţii de egalitate pe piaţa
produselor cu drept de folosinţă pe durată limitată şi
a altora legate de vacanţă.
„Directiva în vigoare a funcţionat corespunzător în
măsura limitelor sale”, a afirmat Comisarul pentru protecţia
consumatorilor, dna Meglena Kuneva. „Cu toate acestea, produsele de
vacanţă exercită în continuare presiune asupra mediului de
vânzări, iar pe piaţă au apărut multe produse noi care
nu intră sub incidenţa legii în vigoare. Consumatorii nu
beneficiază de drepturile care le revin, iar activităţile
comercianţilor frauduloşi discreditează operatorii economici
legitimi. Dorim ca prin aceste noi norme să creăm condiţii de
egalitate în activităţile economice, stabilind norme simple
şi clare pentru partea respectabilă a industriei şi
asigurând liniştea consumatorilor când aceştia îşi
achiziţionează vacanţa de vis.”
Ce este durata limitată?
Dreptul de folosinţă pe durată limitată reprezintă
dreptul de a petrece o perioadă de timp (una sau mai multe
săptămâni) într-un loc de vacanţă într-o
anumită perioadă a anului, timp de trei sau mai mulţi ani.
Sejururile pe durată limitată sunt foarte populare în multe
ţări UE.
De exemplu, Regatul Unit, Suedia, Germania, Italia şi Spania
înregistrează un număr ridicat de consumatori care
achiziţionează sejururi pe durată limitată. Spania,
Portugalia, Germania, Italia şi Franţa deţin industrii interne
puternice ale produselor cu drept de folosinţă pe durată
limitată. În ţări precum Republica Cehă, Ungaria
şi Polonia, piaţa sejururilor pe durată limitată
înregistrează o creştere a consumatorilor.
Directiva actuală din 1994 protejează interesele consumatorilor
prin:
- Dreptul cumpărătorilor de a se informa prin intermediul unui
prospect, înainte de semnarea unui contract.
- Încercarea de a preveni „vânzarea sub presiune”,
acordând un termen de gândire (dreptul de a renunţa la alegerea
făcută) de cel puţin 10 zile.
- Interdicţia pentru operatorii economici de a accepta acont de la
cumpărători în timpul termenului de
gândire.
De ce a revizuit Comisia legislaţia în
vigoare?
De la adoptarea directivei în 1994, s-au înregistrat schimbări
importante pe piaţă. Au apărut produse şi contracte noi care
nu intră în sfera de aplicare a legislaţiei. Prin urmare,
consumatorii care cumpără astfel de produse nu beneficiază de
aceleaşi drepturi sau nivel de protecţie. De exemplu, noile produse
pot permite consumatorului să folosească diferite tipuri de bunuri (de
exemplu, vapoare de croazieră, rulote sau bărci) sau contractele pot
dura mai puţin de trei ani. O altă problemă o reprezintă
faptul că revânzarea şi schimbul regimurilor de drepturi de
folosinţă pe durată limitată nu sunt acoperite de normele
în vigoare.
Ce va include noua propunere?
Noua propunere va înlocui vechea directivă cu un cadru modern,
simplificat şi coerent care va acoperi produsele de vacanţă cu
drept de folosinţă pe durată limitată şi pe termen
lung, precum şi schimbul şi revânzarea. Propunerea va extinde
sfera de aplicare a normelor în vigoare, astfel încât acestea vor
acoperi:
- Contractele pe termen mai scurt – contractele pe o perioadă de
sub trei ani nu vor fi incluse.
- Bunurile mobile – normele vor acoperi contractele pentru dreptul de
folosinţă a bunurilor pe durată limitată, cum ar fi
bărcile, rulotele sau vapoarele de croazieră.
- Produsele de vacanţă pe termen lung – acestea includ
cluburile de vacanţă în care consumatorii plătesc, de
exemplu, 3 000 de euro pentru a obţine parola pentru un site internet,
în care li se promit „reduceri consistente”, deseori
înşelătoare, la cazare în timpul vacanţei, zboruri
şi maşini închiriate.
- Revânzarea produselor cu drept de folosinţă pe durată
limitată – mulţi deţinători de drepturi de
folosinţă pe durată limitată sunt abordaţi de
agenţi comerciali care pretind taxe în schimbul vânzării
acestui drept.
- Schimbul de produse cu drept de folosinţă pe durată
limitată – unii deţinători de drepturi de
folosinţă pe durată limitată plătesc taxe suplimentare
pentru a se alătura unui club în care pot schimba, de exemplu, o
săptămână în Insulele Canare pentru o
săptămână în Alpi. Cerinţele cu privire la
informaţiile suplimentare ar trebui să furnizeze consumatorilor o
imagine realistă a ofertei, astfel încât aceştia să nu
fie dezamăgiţi în cele din urmă.
Lipsa
reglementării privind produsele de vacanţă pe termen lung,
regimurile de revânzare şi schimb face ca acestea să nu fie
acoperite de normele privind perioada de gândire, aconturile şi
informarea consumatorului. În consecinţă, consumatorii care se
înscriu sub presiune au puţine şanse de a se răzgândi.
Noua propunere va consolida drepturile consumatorilor pe piaţa bunurilor cu
drept de folosinţă pe durată limitată şi a produselor
de vacanţă pe termen lung şi va crea condiţii de egalitate
pentru operatorii economici şi vânzători.
Informaţii suplimentare:
http://ec.europa.eu/consumers/cons_int/safe_shop/timeshare/index_en.htm