Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/07/721

Bruxelles, 30 mai 2007

Comisia evaluează impactul finanţării regiunilor şi lansează dezbaterea pe tema viitoarei etape a politicii de coeziune

Politica de coeziune s-a dovedit a avea un efect real în sprijinirea dezvoltării regiunilor Uniunii Europene, dar ea se va confrunta în anii următori cu noi provocări. Acestea sunt constatările prezentate în cel mai recent raport al Comisiei Europene cu privire la coeziunea economică şi socială[1]. Acest al patrulea raport, publicat astăzi, prezintă, pentru prima dată, situaţia economică, socială şi teritorială din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene după extindere, precum şi din cele 268 de regiuni ale sale. Raportul conţine o analiză amănunţită a situaţiei regiunilor din punct de vedere al PIB-ului, al productivităţii şi al ocupării forţelor de muncă. Acesta identifică o serie de provocări cu care se vor confrunta statele mebre şi regiunile pe parcursul următorilor ani şi oferă o primă evaluare a impactului pe care îl va avea politica europeană de coeziune din perioada de programare 2000-2006, precum şi al pregătirilor pentru noua perioadă de programare 2007-2013. Raportul conţine 10 întrebări menite să iniţieze, atât la nivelul instituţiilor europene cât şi în afara acestora, dezbaterea pe tema perspectivelor viitoare ale acestui domeniu important de politici.

În prezentarea raportului, Danuta Hübner, comisarul pentru politica regională, a declarat: „Politica de coeziune şi-a dovedit capacitatea de adaptare la diverse situaţii. Prin intermediul politicii de coeziune au fost sprijinite investiţiile necesare în infrastructură, resurse umane, precum şi modernizarea şi diversificarea economiilor la nivel regional. A fost facilitată orientarea politicilor de investiţii publice în diferite state membre în sensul priorităţilor stabilite la nivelul Uniunii Europene. “

După care, doamna Hübner a adăugat: „Politica de coeziune presupune acordarea de oportunităţi fiecărui cetăţean de pe întreg teritoriul Uniunii Europene, prin reducerea diferenţelor dintre regiuni, prin utilizarea potenţialului neutilizat şi concentrarea resurselor în investiţii menite să contribuie la dezvoltare. Uniunea Europeană se va confrunta cu multe provocări în viitorul apropiat: declinul demografic ce va începe să se manifeste în jurul anului 2020 şi fenomenul reducerii populaţiei, deja prezent în multe regiuni, presiunea economică crescândă exercitată de concurenţii globali, creşterea preţului energiei, schimbările climatice şi polarizarea socială. Europa trebuie să răspundă acestor provocări. În acest scop, trebuie ca toate regiunile şi întreaga populaţie să contribuie la asigurarea bunăstării, la crearea de locuri de muncă şi la stimularea dezvoltării”.

Vladimír Špidla, Comisarul European pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Şanse Egale a declarat: „Politica de coeziune a contribuit la reducerea fenomenului excluziunii sociale şi al sărăciei, precum şi la îmbunătăţirea sistemului administrativ şi a guvernării publice, în special la nivel subnaţional. Prin toate acestea, politica de coeziune a contribuit la creşterea PIB-ului şi la reducerea diferenţelor existente în interiorul Uniunii Europene.

După care a adăugat: „Pe parcursul următorilor şapte ani, Fondul Social European (FSE) va investi anual peste 10 miliarde de euro în vederea îmbunătăţirii competenţelor şi a şanselor de angajare a cetăţenilor. Având în vedere provocările aduse de progresul tehnologic şi de globalizare, este deosebit de important să se asigure capacitatea de adaptare la schimbări – în acest sens, cei care lucrează trebuie să fie capabili de a se adapta. FSE este un instrument esenţial menit să sprijine statele membre în punerea în aplicare a flexicurităţii – o combinaţie a politicilor active pe piaţa muncii, a flexibilităţii acordurilor contractuale şi a învăţării continue. Fondul Social European deţine, de asemenea, un rol semnificativ în promovarea şi punerea în aplicare a politicilor de conciliere, care au o importanţă deosebită în cadrul eforturilor Uniunii Europene de a creşte numărul de bărbaţi şi femei ce deţin un loc de muncă.”

Comisarul Hübner a prezentat elementele discuţiei referitoare la viitoarele demersuri necesare în cadrul politicii de coeziune după încheierea perioadei actuale de finanţare ce acoperă perioada 2007-2013. „Totuşi, putem face chiar mai mult - propun, în acest sens, 10 întrebări de iniţiere a unei dezbateri pe tema viitoarei politici de coeziune, dezbatere care sper că va fi extinsă şi cuprinzătoare. Vă voi prezenta rezultatele acestei dezbateri în cursul anului următor”.

CONSTATĂRILE RAPORTULUI

Raportul e structurat în patru părţi:

  1. Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale în statele membre şi în regiunile UE-27: Analiza efectuată reflectă o diminuare, în cursul ultimilor zece ani, a diferenţelor privind veniturile şi ocuparea forţelor de muncă pe teritoriul Uniunii Europene. Totuşi, încă mai este necesară depunerea unui efort pe termen lung în vederea reducerii diferenţelor existente între zonele cele mai defavorizate şi restul acestora.
  2. Impactul politicii de coeziune: Programele europene de coeziune au sprijinit în mod direct promovarea convergenţei regionale şi a ocupării forţelor de muncă. De exemplu, în perioada 2000-2006, politica de convergenţă a contribuit la creşterea PIB-ului cu 2,8% în Grecia şi respectiv 2,0% în Portugalia; estimările preliminare prevăd că în perioada 2007-2013, politica de coeziune va contribui la creşterea cu aproximativ 8,5% a PIB-ului în Lituania, Letonia şi Republica Cehă, cu aproximativ 5,5% în Polonia şi cu aproximativ 3,5% în Grecia. Politica de coeziune a adus, de asemenea, o contribuţie la reducerea fenomenului excluziunii sociale şi al sărăciei: este asigurată anual cofinanţarea cursurilor de formare profesională pentru 9 milioane de persoane, dintre care mai mult de jumătate sunt femei, cursuri care contribuie la obţinerea unor condiţii mai bune de muncă, precum şi a unor venituri mai mari; în perioada 2000-2005 au fost create peste 450.000 locuri de muncă în şase ţări, utilizându-se în acest scop 2/3 din fondurile asigurate prin Obiectivul 2.
  3. Politicile naţionale şi coeziunea: Investiţiile publice au scăzut în ultimii ani deoarece bugetele se confruntă cu efectele cauzate de îmbătrânirea populaţiei (reforma pensiilor, sisteme de educaţie şi sănătate mai costisitoare), precum şi de reforma economică ce are drept rezultat consolidarea finanţelor publice. În 1993, investiţiile publice reprezentau aproximativ 2,9% din PIB. Doisprezece ani mai târziu, acestea scăzuseră până la 2,4% din PIB. În acelaşi timp, asistăm la manifestarea unui proces în cadrul căruia deciziile şi gestionarea investiţiilor publice sunt lente, dar sunt descentralizate treptat către nivelurile regionale şi locale. În perioada 2000-2005, cheltuielile publice la nivelurile respective au înregistrat o creştere anuală de 3,6%, un ritm care s-a dovedit a fi mai rapid decât cel al creşterii PIB-ului (1,7%) sau a cheltuielilor publice totale (2,4%).
  4. Politicile naţionale şi coeziunea: Diversele politici comunitare – cele referitoare la cercetare, dezvoltare şi inovaţie, la agricultură, concurenţă şi la ajutoarele de stat – vor putea amplifica eficienţa politicii de coeziune, de exemplu prin luarea în considerare, în mod explicit, a circumstanţelor de ordin economic, social şi teritorial. Rapoartele demonstrează că, din ce în ce mai mult, aceste circumstanţe sunt luate în considerare, dar că nu există încă sinergiile necesare pentru valorificarea acestora.

ÎNTREBĂRI CHEIE

Raportul propune următoarele întrebări menite să iniţieze o dezbatere extinsă pe tema viitorului politicii de coeziune.

1. Ce v-a învăţat experienţa acumulată în cadrul pregătirii programelor pentru perioada 2007/2013? În acest context şi prin prisma analizei efectuate în cadrul prezentului raport, în ce măsură consideraţi că politica de coeziune este pregătită să facă faţă noilor provocări cu care se vor confrunta în anii următori regiunile Uniunii Europene? De exemplu:

1.1. În ce fel pot reacţiona regiunile la presiunile de restructurare exercitate de concurenţii dinamici din cadrul sectoarelor tehnologice de nivel mediu şi scăzut?

1.2. Având în vedere diferenţele existente la nivelul regional între rata natalităţii, a mortalităţii şi între fluxurile migratoare, care este rolul politicii de coeziune din punct de vedere al răspunsului la schimbările demografice?

1.3. În ce măsură schimburile climatice reprezintă o provocare pentru politica de coeziune?

2. În acest nou contrext, cum poate dezvolta politica de coeziune o abordare integrată şi mai flexibilă a dezvoltării/creşterii şi a locurilor de muncă?

2.1. Cum poate politica de coeziune să promoveze o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă, care să ia în considerare diversitatea teritoriilor din cadrul UE, cum ar fi zonele defavorizate, insulele, zonele rurale şi cele costiere, dar şi oraşele, regiunile industriale în declin şi alte zone cu caracteristici geografice specifice?

2.2. Care este impactul provocărilor identificate în cadrul raportului asupra unor elemente cheie ale coeziunii sociale precum incluziunea, integrarea şi oportunităţile egale? Sunt necesare eforturi suplimentare în vederea anticipării şi contracarării acestui impact?

2.3. Care sunt viitoarele competenţe importante care sunt esenţiale pentru ca cetăţenii europeni să facă faţă acestor provocări?

2.4. Care sunt competenţele fundamentale care ar trebui să fie dezvoltate la nivel regional în vederea dezvoltării competitivităţii la nivel global a regiunilor?

3. Pe baza răspunsurilor la întrebările anterioare, care este evaluarea sistemului de gestionare a politicilor pentru perioada 2007-2013?

3.1. Având în vedere nevoia de programe eficiente de gestionare a politicii de coeziune, care este distribuţia optimă a responsabilităţilor între nivelul comunitar, cel naţional şi cel regional în cadrul unui sistem de guvernare bazat pe mai multe niveluri?

3.2. Cum s-ar putea spori eficacitatea politicii de coeziune în privinţa susţinerii politicilor publice din statele membre şi din regiuni? Ce mecanisme de acordare ar putea duce la o politică bazată pe performanţă, care să fie, în acelaşi timp, mai uşor de utilizat?

3.3. Cum am putea consolida relaţiile existente între politica de coeziune şi celelalte politici naţionale şi comunitare în vederea obţinerii mai multor sinergii şi complementarităţi de o mai bună calitate?

3.4. Care sunt noile oportunităţi de cooperare între regiuni, atât în interiorul cât şi în afara UE?

Notă editorială

Cel de-al patrulea raport privind coeziunea economică şi socială stabileşte principalele date şi întrebările cheie care vor fi adresate în cadrul dezbaterii publice referitoare la viitorul politicii de coeziune după anul 2013 şi care va fi lansată în mod oficial cu ocazia celui de-al patrulea forum privind coeziunea, programat în perioada 27-28 septembrie, la Bruxelles.

Comisia Europeană va redacta un raport privind coeziunea economică şi socială, în temeiul dispoziţiilor prevăzute în articolul 159 din versiunea consolidată a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, care stipulează:

La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice şi sociale şi modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevăzute de prezentul articol. Acest raport este însoţit, dacă este cazul, de propuneri corespunzătoare.”
Pentru mai multe informaţii referitoare la politica regională, vă rugăm să accesaţi următoarea adresă internet:

http://ec.europa.eu/regional_policy/index_en.htm


[1] Comunicarea Comisiei COM/2007/273


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website