Navigation path

Left navigation

Additional tools

IP/07/1227

Bruxelles, 10 august 2007

Eurobarometru: Copiii europeni, imprudenţi şi expuşi atunci când se află online?

Pot avea părinţii încredere în fiica lor de 13 ani atunci când aceasta navighează pe web? Pot fi siguri că discuţiile purtate de fiul lor de 11 ani pe telefonul mobil sunt lipsite de orice pericol? Un studiu comandat recent de Comisie a analizat modul în care copiii din Europa utilizează noile mijloace de comunicare. Conform acestui studiu, pentru tânăra generaţie din Europa utilizarea internetului şi a telefoanelor mobile este un lucru cât se poate de firesc. În general, tinerii sunt conştienţi şi de riscurile folosirii internetului şi telefoanelor mobile. Cu toate acestea, ori de câte ori se confruntă cu probleme online, minorii apelează la ajutorul adulţilor doar în ultimă instanţă.

„Este prima dată când copiii din întreaga Europă sunt întrebaţi direct cum se folosesc de tehnologiile online, în ce măsură navighează pentru propriul amuzament şi cât pentru a se documenta pentru şcoală, precum şi în ce mod fac faţă riscurilor asociate acestor activităţi”, afirmă Viviane Reding, Comisarul European pentru Societatea Informaţională şi Mass-Media. „Este încurajator să constatăm că tinerii din Europa adoptă cu atât de multă încredere tehnologiile digitale. Capacitatea de a utiliza activ noile mijloace de comunicare este esenţială pentru dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere în Europa. În acelaşi timp, rezultatele acestui studiu subliniază nevoia unei educaţii proactive în Europa în ceea ce priveşte mijloacele online. De asemenea, trebuie să ne continuăm demersul de sensibilizare a publicului, în special a părinţilor, cu privire la oportunităţile şi riscurile asociate noilor mijloace de comunicare. Acolo unde este în joc siguranţa copiilor noştri este necesar să fim în permanenţă vigilenţi”.

Studiul calitativ din cadrul Eurobarometrului s-a bazat pe răspunsurile furnizate de copii cu vârste de 9-10 şi 12-14 ani din toate cele 27 de state membre ale UE, plus Norvegia şi Islanda. Acestora li s-au pus întrebări amănunţite legate de modul în care utilizează tehnologiile online şi de felul în care ar reacţiona în cazul în care s-ar confrunta cu probleme şi riscuri în utilizarea internetului şi a telefoanelor mobile.

Studiul arată că tehnologiile sunt utilizate de copii în moduri asemănătoare în întreaga Europă. Jocurile online, navigarea şi comunicarea sunt considerate principalele activităţi online, în timp ce transmiterea mesajelor scrise şi convorbirile cu părinţii şi prietenii sunt cele mai frecvente activităţi pentru tinerii utilizatori de telefoane mobile.

Cei mai mulţi folosesc internetul de mai multe ori pe zi şi deţin un telefon mobil personal. Utilizarea internetului este, într-o oarecare măsură, restricţionată de către părinţi, în timp ce folosirea telefonului mobil este mult mai liberă şi mai puţin supravegheată.

Unul dintre copiii intervievaţi a spus: „Părinţii îmi spun să nu stau la calculator mai mult de o oră sau două pentru că îmi face rău la ochi. Eu aş vrea să stau mai mult, dar cred că ei au dreptate”. (băiat, categoria de vârstă 9-10 ani, România)

Conform rezultatelor studiului, copiii sunt în general conştienţi de riscurile potenţiale online, precum aspectele legate de securitate, viruşii, accesul la conţinut nedorit, furtul de identitate şi contactele potenţiale cu persoane necunoscute.

„Hacker-ii sunt periculoşi pentru că pot răspândi viruşi care distrug hard disk-ul sau copiază tot ce avem în calculator - parole, documente etc.”. (băiat, categoria de vârstă 9-10 ani, Portugalia)

De asemenea, mulţi dintre copiii intervievaţi sunt perfect conştienţi de măsurile de precauţie care se impun.

„Nu trebuie să-ţi faci publice datele personale pe internet, nici să dai numărul de mobil unor persoane necunoscute”. (fată, categoria de vârstă 12-14 ani, Luxemburg)

Cu toate acestea, unii copii au recunoscut că au avut comportamente riscante, iar unii dintre aceştia au spus că au fost victimele hărţuirii şi au avut contacte cu persoane necunoscute.

„M-am întâlnit cu el într-o staţie şi era un bărbat urât şi bătrân de 44 de ani. Atunci am plecat de-acolo!” (băiat, categoria de vârstă 12-14 ani, Danemarca)

Deşi tinerii sunt la curent cu riscurile şi măsurile de precauţie în astfel de situaţii, cei mai mulţi ar încerca să rezolve singuri sau împreună cu prietenii problemele de agest gen şi ar discuta cu părinţii doar în ultimă instanţă şi numai în situaţiile de maximă gravitate.

„Aş spune oricui cu excepţia părinţilor mei, mi-ar fi prea frică să nu afle mama, pentru că astfel i s-ar confirma temerile şi nu m-ar mai lăsa pe chat rooms. (fată, categoria de vârstă 9-10 ani, Germania)

Rezultatele Eurobarometrului vor ajuta Comisia să perfecţioneze în continuare modul în care programul UE pentru un internet mai sigur contribuie la crearea unor condiţii de siguranţă pentru copiii care utilizează internetul şi telefoanele mobile din întreaga Europă. Eurobarometrul urmează acordului semnat de operatorii europeni de telefonie mobilă, intermediat de Comisie în primăvara anului 2007, care vizează o autoreglementare a eforturilor acestora, în scopul protejării minorilor care folosesc telefoane mobile (a se vedea IP/07/139).

Următoarea Zi pentru un internet mai sigur va avea loc la 12 februarie 2008.

Informaţii generale:

Programul pentru un internet mai sigur funcţionează din 1999 şi promovează o utilizare mai sigură a tehnologiilor online, în special de către copii. Programul luptă împotriva conţinutului ilegal şi dăunător, de la imaginile care reprezintă copii supuşi abuzurilor până la rasism. Etapa actuală („safer internet plus”) se va desfăşura până în 2008 (a se vedea IP/06/1512, MEMO/07/44).

Ziua pentru un internet mai sigur are loc anual şi atrage atenţia asupra unor iniţiative de acest gen la nivel global, contribuind la sensibilizarea publicului cu privire la aspecte legate de utilizarea internetului şi a noilor tehnologii în condiţii de siguranţă sporită (a se vedea IP/07/140, IP/06/126, IP/05/148, IP/04/171).
Pentru informaţii suplimentare:

http://ec.europa.eu/information_society/activities/sip/index_en.htm
Rezultatele Eurobarometrului privind utilizarea tehnologiilor online de către copii:

http://ec.europa.eu/information_society/activities/sip/eurobarometer/index_en.htm


Side Bar

My account

Manage your searches and email notifications


Help us improve our website