Cale de navigare
Reţeaua bibliotecilor instituţiilor UE eficientizează munca personalului acestora, datorită contactelor dintre biblioteci şi schimburilor de personal
Bibliotecă digitală conţinând 6 milioane de materiale aparţinând patrimoniului cultural european
Căutaţi în cataloagele bibliotecilor naţionale din toată Europa, după tipul de conţinut sau după ţară
Instituţiile UE pun la dispoziţia publicului fotografii, materiale video şi audio pe teme europene, care pot fi utilizate de posturile de televiziune şi radio, agenţii de presă, presa scrisă şi toţi cei interesaţi
Arhivele istorice ale instituţiilor UE
Notă: Fiecare instituţie şi organism dispune de propriul serviciu de arhive care gestionează documentele. Arhivelor istorice ale UE li se aplică „regula celor 30 de ani”, însemnând că publicul are acces la dosare după 30 de ani de la data întocmirii acestora.
Arhivele istorice ale UE sunt păstrate la Institutul Universitar European din Florenţa. Acesta pune la dispoziţia publicului documente elaborate de instituţiile europene, precum şi pe cele aparţinând mişcărilor şi personalităţilor proeuropene.
Material despre activitatea politică şi legislativă a Parlamentului din perioada 1952-2009
Avize, înregistrări ale şedinţelor şi sesiunilor plenare şi reglementări
Acte şi dosare datând din 1964
Cronica lunară a principalelor activităţi ale Comisiei Europene şi ale celorlalte instituţii europene (1994-2009)