Finanţarea este gestionată în conformitate cu norme stricte pentru a se asigura controlul asupra modului în care se utilizează fondurile şi pentru a garanta că acestea sunt cheltuite în mod transparent şi responsabil.
Mecanismul de finanţare al UE este complex. Există multe tipuri de programe gestionate de organisme diferite. Peste 76 % din bugetul UE este gestionat de statele membre, inclusiv fondurile structurale, care servesc la finanţarea politicii regionale şi a programelor sociale şi de formare profesională, precum şi a agriculturii (inclusiv sprijinul pentru agricultori).
Două tipuri principale de finanţare
Granturile pentru proiecte specifice, de obicei acordate în urma unui anunţ public („cerere de propuneri”) - o parte a finanţării provine de la UE, iar cealaltă parte din alte surse.
Contracte de achiziţii publice pentru cumpărarea de servicii şi bunuri sau pentru realizarea de lucrări, menite să asigure funcţionarea instituţiilor sau programelor UE. Contractele sunt atribuite prin licitaţii (achiziţii publice) şi acoperă diverse domenii: studii, asistenţă tehnică şi formare profesională, servicii de consultanţă, organizarea de conferinţe, achiziţii de echipament IT etc.
Cei 27 de comisari, în calitate de colegiu, au responsabilitatea politică finală de a garanta că fondurile UE sunt cheltuite în mod corespunzător. Dar, deoarece majoritatea fondurilor UE sunt administrate la nivel naţional, guvernele statelor membre răspund de efectuarea verificărilor şi auditurilor anuale.
Beneficiari
Întreprinderile mici
Pot obţine finanţare europeană prin granturi, împrumuturi şi garanţii. Granturile oferă sprijin direct, în timp ce alte forme de finanţare sunt disponibile prin programele gestionate la nivel naţional.
Oportunităţi de finanţare europeană pentru întreprinderile mici
Organizaţii neguvernamentale şi ale societăţii civile
Pot fi eligibile pentru finanţare, cu condiţia să fie active în domeniile de acţiune ale UE şi să funcţioneze pe o bază nonprofit.
Oportunităţi de finanţare europeană pentru ONG-uri, în funcţie de domeniul de politică
Tineri
Două tipuri principale de finanţare:
- Programul de învăţare de-a lungul vieţii - oportunităţi de studii prin intermediul programului Erasmus


, sprijin pentru elevii care se apropie de sfârşitul studiilor secundare şi pentru formare profesională în altă ţară - Programul Tineret în acţiune - cofinanţarea proiectelor care încurajează participarea civică, activităţile de voluntariat şi o mai amplă perspectivă multiculturală.
Programul de învăţare de-a lungul vieţii - finanţare pentru educaţie şi formare ![]()
![]()
Participaţi la programul Tineret în acţiune ![]()
![]()
Cercetători
Pentru perioada 2007-2013, bugetul pentru cercetare este de peste 53 de miliarde de euro, în principal prin intermediul celui de-al şaptelea program-cadru (PC7). Sunt disponibile granturi sub formă de cofinanţare pentru acţiuni de cercetare (cooperare, idei, oameni, capacităţi şi cercetare nucleară).
Oportunităţi de finanţare europeană în domeniul cercetării şi inovării
Agricultori
Majoritatea agricultorilor din UE sunt eligibili pentru a beneficia de plăţi directe care să le completeze veniturile. Agricultorii trebuie să respecte standarde privind mediul, bunăstarea animalelor şi siguranţa alimentară.
În general, sprijinul nu este condiţionat de producţie. Însă, în anumite condiţii, ţările UE pot diminua finanţarea pentru a sprijini producţia.
Programele naţionale de dezvoltare rurală - date de contact, pe ţări
