Domenii de acţiune


Transport

Pentru un transport mai competitiv şi mai economic

Transportul este esenţial în societatea în care trăim şi în stadiul actual al economiei. Este vital pentru creşterea economică şi pentru crearea de locuri de muncă. În sectorul transportului lucrează aproximativ 10 milioane de persoane, care produc circa 5 % din PIB. Sistemele de transport eficiente sunt un factor decisiv pentru capacitatea companiilor europene de a concura în contextul economiei globale. Companiile europene plătesc pentru logistică (ex. transport şi depozitare) 10-15% din costul unui produs finit. Calitatea serviciilor de transport are un impact major asupra calităţii vieţii populaţiei. Pentru o familie cu venituri medii, cheltuielile de transport reprezintă 13,2% din totalul cheltuielilor.


Prezentare generală

Provocări majore

Pe măsură ce societăţile noastre devin din ce în ce mai mobile, politica UE trebuie să ajute sistemele noastre de transport să facă faţă provocărilor majore cu care se confruntă:

Două trenuri de mare viteză cu logourile câtorva companii feroviare europene © UE

Noile trenuri de mare viteză care străbat Uniunea Europeană, un mijloc de transport sigur, rapid, confortabil şi ecologic.

  • blocajele care afectează atât traficul rutier, cât şi pe cel aerian. Europa cheltuie aproximativ 1% din PIB-ul său anual pentru descongestionarea traficului. Transportul de mărfuri se intensifică: până în 2030, se estimează că va fi cu 40% mai intens decât în 2005 şi cu 80%, până în 2050. Traficul de călători va creşte, de asemenea, cu 34% faţă de 2005 până în 2030 şi cu 51% până în 2050.
  • dependenţa de petrol – transportul a devenit mai economic, însă depinde încă de petrol pentru a-şi acoperi 96% din necesarul de energie. Petrolul va deveni tot mai rar în deceniile viitoare, sursele de aprovizionare aflându-se în zone de instabilitate. Se estimează că, până în 2050, preţul petrolului va fi cel puţin dublu faţă de nivelul din 2005, de 59 USD/baril.
  • emisiile de gaze cu efect de seră – până în 2050, în sectorul transporturilor UE trebuie să reducă emisiile cu 60% faţă de nivelurile din 1990, dacă dorim să limităm încălzirea globală la o creştere de doar 2ºC. Pentru a atinge acest obiectiv, până în 2050, UE trebuie să reducă emisiile totale cu 80-95% faţă de nivelurile înregistrate în 1990.
  • infrastructura – dezvoltată inegal pe teritoriul UE. În general, ţările din estul UE nu dispun de linii de cale ferată de mare viteză şi chiar cele normale nu sunt întotdeauna în cea mai bună stare.
  • concurenţa – sectorul transportului din UE se confruntă cu o concurenţă în creştere pe pieţele de transport care cunosc o dezvoltare rapidă în alte regiuni de pe glob.

Pentru o imagine completă asupra principalelor statistici din domeniul transportului, accesaţi: Transport 2050: 50 de date şi cifre

Un transport eficient, integrat şi durabil

Concurenţă şi reglementări inteligente

Pentru a eficientiza sistemele de transport din Europa, UE şi-a deschis pieţele naţionale concurenţei în special în sectorul transportului rutier şi aerian, dar şi, la o scară mai redusă, în cel feroviar.

Transportul rutier – camioanele pot opera acum şi în alte ţări decât cea de origine, nefiind nevoite să se întoarcă din cursele internaţionale fără încărcătură.

Transportul feroviar - în 2003, a intrat în vigoare un prim pachet de măsuri de liberalizare care a deschis concurenţei între 70 şi 80% din transportul feroviar de mărfuri pe distanţe lungi. Acum, Comisia propune ca reţelele de transport feroviar de călători să fie, la rândul lor, deschise concurenţei. De asemenea, trebuie înlăturate toate obstacolele administrative şi cele care împiedică aplicarea reglementărilor în transportul feroviar şi în alte tipuri de transport.

Transportul aerian – liberalizarea a dus la intensificarea concurenţei şi la scăderea preţurilor şi a permis creşterea numărului de legături între statele membre. Cu ajutorul iniţativei „Cerul unic european English”, UE va menţine această tendinţă. În egală măsură, zborurile transatlantice se efectuează mai liber: acordul „cer deschis” pe care UE l-a încheiat cu SUA, le permite companiilor aeriene europene să opereze zboruri cu plecarea de pe orice aeroport din UE şi sosirea în orice oraş din SUA.

Drepturile pasagerilor

Călătorii din UE beneficiază de drepturi ale pasagerilor care le protejează interesele, în special atunci când lucrurile nu merg bine.

Siguranţa

Uniunea Europeană:

  • colaborează cu autorităţile regionale şi naţionale pe probleme de siguranţă rutieră, cu scopul de a înjumătăţi numărul de accidente rutiere mortale în următorii 10 ani
  • a interzis operarea de zboruri în Europa de către companii aeriene care nu prezintă siguranţă
  • înăspreşte normele în materie de siguranţă maritimă, introducând controale mai stricte ale ambarcaţiunilor, penalizări pentru poluarea cauzată de neglijenţă şi scoaterea progresivă din circuit a petrolierelor cu cocă simplă
  • stabileşte norme de siguranţă şi securitate şi finanţează doar acele proiecte noi de infrastructură care respectă toate cerinţele
  • promovează normele de siguranţă şi securitate în restul lumii prin cooperare şi acorduri, cum ar fi cele încheiate cu Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale English şi cu Organizaţia Maritimă Internaţională English.

Un transport ecologic

Traficul din centrul Londrei © Shutterstock

Londra a fost prima capitala care a introdus taxe de acces în centrul orasului pentru automobile.

Sectorul transporturilor, în special cel rutier, este responsabil pentru 28% din totalul emisiilor de CO2. Comisia lucrează la o nouă legislaţie menită să reducă limitele la emisiile de dioxid de carbon în cazul autovehiculelor şi să promoveze eficientizarea consumului de carburant şi utilizarea combustibililor alternativi.

De asemenea, Comisia va sprijini cercetarea şi introducerea unor noi tehnologii ecologice de transport. Planul său strategic pentru tehnologiile de transport va aduce o regrupare majoră şi o reconcentrare a eforturilor de cercetare şi dezvoltare în domeniul transporturilor.

În cadrul Planului, Comisia va publica în 2012 o strategie privind sistemele ecologice de transport care va propune măsuri specifice de promovare a vehiculelor ecologice şi elaborarea unor norme valabile în toată Uniunea cu privire, de exemplu, la interoperabilitatea infrastructurii de încărcare/realimentare.

Infrastructură

Liberalizarea nu poate rezolva singură probleme adânc înrădăcinate precum emisiile de dioxid de carbon, legăturile deficitare cu regiunile îndepărtate şi reţelele naţionale prost conectate.

UE îşi revizuieşte politica privind reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T) cu scopul de a crea un „nod de reţea” multimodal, care să lege principalele oraşe mari şi să aducă mai aproape vestul de estul UE. Politica de infrastructură trebuie să sprijine şi alte obiective, precum coeziunea socială şi limitarea schimbărilor climatice.

În plus faţă de importanţa finanţărilor publice pentru transport, o nouă abordare privind taxele de transport ar fi necesară pentru a crea un mediu financiar echitabil: taxele de transport trebuie restructurate în direcţia aplicării pe scară mai largă a principiilor „poluatorul plăteşte” şi „utilizatorul plăteşte”.

Legislaţie

Informaţii suplimentare

Instituţiile şi organismele UE

Publicaţii, statistici şi comunicate de presă

  • Publicaţii
  • Lecturi utile
    • Europa la răscruce de drumuri: transportul durabil, o necesitate (Seria: Europa în mişcare) danskDeutschελληνικάEnglishespañolfrançaisitalianoNederlandsportuguêssuomisvenska
  • Actualitatea UE Deutsch (de) English (en) français (fr)
  • Statistici privind transportul EnglishfrançaisDeutsch
  • Comunicate de presă în domeniul transportului Englishfrançais

Oportunităţi de finanţare

  • Granturi English (en)

Oportunităţi de finanţare

  • Cereri de oferte (achiziţii publice) English (en)

Nu aţi găsit ce vă interesa? Încercaţi Indexul de la A la ZAĂÂBCDEFGHIÎJKLMNOPRSŞTŢUVXYZ