Guvernele naţionale au sarcina de a colecta impozite şi de a stabili ratele de impozitare. Prin urmare, valoarea impozitului pe care îl plătiţi se stabileşte la nivelul statelor membre şi nu la nivel european.
Rolul UE este de a se asigura că reglementările fiscale naţionale referitoare la ratele de impozitare (pe profitul înregistrat de societăţile comerciale, pe venit, economii şi pe câştigurile din capital):
În cazul anumitor taxe, cum ar fi taxa pe valoare adăugată (TVA) sau accizele la benzină, tutun sau alcool, cele 27 de guverne naţionale au convenit să stabilească niveluri minime pentru a evita denaturarea concurenţei la nivel transfrontalier, în interiorul UE.
La nivelul UE nu pot fi luate decizii în probleme fiscale decât cu acordul tuturor statelor membre.

Reguli comune în materie de impozitare a carburanţilor, pentru garantarea unui comerţ echitabil şi prevenirea concurenţei fiscale neloiale
UE nu are niciun cuvânt de spus cu privire la cât cheltuie ţările membre, atâta timp cât echilibrul bugetar şi datoria publică se menţin în limite rezonabile.
Dacă, totuşi, se depăşesc aceste limite, iar datoriile devin prea mari, poate fi afectată creşterea economică din alte ţări ale UE şi stabilitatea zonei euro.
UE acordă o atenţie deosebită impozitării întreprinderilor deoarece există riscul ca reducerile fiscale sau ratele de impozitare foarte scăzute dintr-o ţară să atragă, în mod neloial, firme din ţări concurente sau să erodeze baza de impozitare din alte ţări. Statele membre au obligaţia de a respecta un cod de conduită care le împiedică să facă acest lucru.
Din motive similare, cotele minime de TVA şi nivelurile accizelor la benzină, tutun şi alcool au fost convenite de toate ţările UE, care sunt obligate să respecte regulile elaborate şi acceptate la nivel european.
Taxa pe valoare adăugată (TVA) este fundamentală pentru buna funcţionare a pieţei unice şi pentru garantarea concurenţei loiale pe teritoriul UE.
De aceea, UE a stabilit
Pot exista, în continuare, diferenţe considerabile între cotele de TVA aplicabile la nivel naţional, deoarece nu există un prag maxim. Deşi regula generală este aceea că pentru comercializarea de produse şi prestarea de servicii de aplică o singură cotă standard, guvernele pot aproba reduceri de TVA la anumite produse şi servicii. În unele ţări se aplică scutiri temporare de la plata TVA-ului.
Aceste produse fac obiectul unor norme comune deoarece diferenţele la nivelul taxelor (accizelor) aplicate pot denatura foarte uşor concurenţa la nivelul UE şi pot stimula achiziţiile transfrontaliere în detrimentul firmelor din zone în care se aplică taxe mai mari. Şi în acest caz, reglementările sunt suficient de flexibile încât să ţină cont de:

Stabilirea impozitelor pe venit este responsabilitatea guvernelor naţionale.
UE dispune de reglementări comune în materie de impozitare a produselor energetice. Acestea îi permit să adopte o abordare comună cu privire la utilizarea taxelor în cadrul măsurilor menite să încurajeze eficienţa energetică. Şi în acest caz, reglementările sunt suficient de flexibile încât să ţină cont de situaţia fiecărei ţări în parte.
Reglementările privind impozitarea persoanelor fizice sunt de competenţa guvernelor statelor membre, cu excepţia cazului în care sunt afectate drepturile transfrontaliere ale cetăţenilor. Normele europene au fost elaborate în aşa fel încât cetăţenii să nu fie descurajaţi de la a lucra în alte state membre din cauza problemelor legate de transferul şi impozitarea pensiilor şi a drepturilor la pensie.
De asemenea, UE joacă un rol important în prevenirea evaziunii fiscale transfrontaliere. Guvernele statelor membre pot pierde încasări care li se cuvin de drept dacă cetăţenii nu declară venitul rezultat din dobânzile aferente economiilor plasate în străinătate.
Deşi cetăţenii europeni îşi pot depune economiile acolo unde li se pare cel mai rentabil, nu se pot folosi de aceasta pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Majoritatea statelor membre au convenit să facă schimb de informaţii privind economiile nerezidenţilor.
Fac excepţie doar Austria, Luxemburg şi alte câteva ţări europene care aplică un impozit cu reţinere la sursă. O mare parte din sumele astfel încasate sunt transferate în ţara de origine a deponentului. Fiind vorba despre o plată globală, se păstrează anonimatul deponentului, însă impozitul ajunge unde trebuie.
Din cauza fraudei fiscale, a evaziunii fiscale şi a economiei subterane, ţările UE pierd până la 1000 de miliarde de euro pe an. Această sumă corespunde unui procent de 20% din toate veniturile fiscale. Deşi combaterea fraudei intră în responsabilitatea fiecărei ţări în parte, este nevoie de o acţiune coordonată la nivelul UE, deoarece fraudele au loc, adesea, la nivel transfrontalier, iar măsurile antifraudă luate într-o ţară pot afecta Europa în ansamblul ei. În prezent, UE pregăteşte un plan de acţiune menit să consolideze lupta împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale.
Sectorul financiar, care s-a aflat la originea crizei economice, a beneficiat, în ultimii ani, de un sprijin guvernamental substanţial. O taxă pe tranzacţiile financiare poate garanta că acest sector contribuie semnificativ şi echitabil la acoperirea costurilor crizei. Ea ar elimina îndoielile referitoare la o aşa-numită lipsă de echitate în raport cu impozitarea şi cu bugetele publice. În prezent, 11 state membre sunt în curs de elaborare a unui sistem comun pentru această taxă. Acest sistem le-ar permite să aplice, pe scară largă, o taxă care ar putea genera venituri semnificative, în ciuda marii mobilităţi internaţionale a tranzacţiilor financiare.