Afaceri instituţionale

Uniunea Europeană este un organism unic în lume. Membrii săi sunt state suverane care îşi exersează suveranitatea împreună, în câteva domenii esenţiale de guvernare. Organizarea puterilor în stat se reflectă şi în structura Uniunii, care are un braţ legislativ, unul executiv şi o putere judiciară independentă.

Versiunea integralăVersiunea integrală

Competenţele instituţiilor europene sunt stabilite în tratatele fondatoare, care au fost negociate şi ratificate de statele membre. Pentru domeniile politice care nu sunt vizate de tratate, ţările UE au libertatea de a-şi exercita singure suveranitatea.

Cele mai importante tratate sunt Tratatul de la Roma (1957), prin care s-a creat ceea ce se numea la vremea respectivă Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea Europeană), care a intrat în vigoare în 1993. La acestea se adaugă Actul Unic European (1987), prin care se lansa piaţa unică europeană şi Tratatele de la Amsterdam (1999) şi Nisa (2003). Cel mai recent este Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 şi a adus unele modificări tratatelor anterioare.

Interpreţii UE lucrează în cele 23 de limbi oficiale.

Triunghiul instituţional

Există trei instituţii responsabile de elaborarea politicilor şi de luarea deciziilor:

Consiliul Uniunii Europene;
Comisia Europeană;
Parlamentul European.

O a patra instituţie, Consiliul European, defineşte direcţiile şi priorităţile politice, dar nu are funcţie legislativă.

Consiliul Uniunii Europene

Este principalul organ de decizie, având astfel cea mai mare putere. Reprezintă statele membre şi reuneşte miniştrii din fiecare ţară de câteva ori pe lună. Are o funcţie legislativă, pe care o împarte cu Parlamentul European şi o funcţie executivă, pe care o împarte cu Comisia Europeană. Miniştrii de resort se întâlnesc pentru a discuta pe teme specifice, de exemplu relaţii externe, afaceri economice şi financiare, transport, energie, agricultură etc. Este denumit în mod uzual Consiliul de Miniştri sau, pur şi simplu, Consiliul.

Cele mai multe decizii se iau prin majoritate de voturi, însă în domeniile sensibile, precum fiscalitatea, azilul şi imigraţia, politica externă şi de securitate, deciziile se iau în unanimitate.

Parlamentul European, Strasbourg © Van Parys Media

Clădirea Parlamentului European din Strasbourg

Comisia Europeană

Comisia este un organism independent de guvernele statelor membre, care reprezintă interesele Uniunii, în general. Are două funcţii principale: pe de o parte, propune politicile şi legislaţia UE şi, pe de altă parte, se asigură că prevederile tratatelor şi legislaţiei europene sunt respectate. Este câteodată denumită „gardian al tratatelor”.

O nouă Comisie este desemnată o dată la 5 ani, astfel încât mandatul acesteia se suprapune în mare măsură cu cel al Parlamentului European. Comisarii - câte unul din fiecare ţară - sunt audiaţi de Parlamentul European înainte de a-şi intra în atribuţii.

Parlamentul European

Aşa cum s-a întâmplat şi cu alte parlamente de-a lungul istoriei, Parlamentul European a trebuit să lupte pentru a-şi câştiga dreptul de a reprezenta cetăţenii. Primele alegeri parlamentare prin vot direct au avut loc în 1979. Parlamentul actual, ales în iunie 2009, pentru o perioadă de 5 ani, are 736 de membri provenind din toate cele 27 de ţări ale UE.

Principala funcţie a Parlamentului este să adopte proiectele legislative înaintate de Comisia Europeană. Parlamentul are autoritatea de a demite Comisia printr-o moţiune de cenzură.

Consiliul European

Şefii de stat şi de guvern din ţările membre se reunesc de cel puţin patru ori pe an, în cadrul Consiliului European. Întruniri suplimentare pot fi organizate la cererea preşedintelui Consiliului European, ori de câte ori este necesar. Scopul acestor reuniuni este de a defini şi impulsiona priorităţile politice ale UE. Deciziile se iau, de obicei, prin consens.

Consiliul European a dobândit statutul de instituţie europeană, împreună cu un preşedinte ales, în baza Tratatului de la Lisabona.

Apărarea legii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se asigură că legislaţia europeană este interpretată şi aplicată în acelaşi fel în toate ţările UE.

De asemenea, Curtea poate lua decizii în cazul disputelor în care sunt implicate statele membre, instituţiile UE, întreprinderi sau persoane fizice. Curtea de Justiţie are sediul la Luxemburg şi are în componenţă judecători din fiecare ţară a Uniunii.

Alte instituţii şi organisme

Pe lângă cele patru mari instituţii, Uniunea Europeană mai are şase organisme principale, cu sarcini specifice:

Curtea de Conturi, care veghează ca bugetul UE, finanţat de contribuabilii europeni, să fie cheltuit în mod corect;
Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt, care gestionează moneda euro şi stabileşte politica monetară a UE;
Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor sunt organisme consultative cu sediul la Bruxelles, care reprezintă grupurile de interese şi administraţiile locale;
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul la Luxemburg, care finanţează proiectele din zonele mai puţin dezvoltate ale UE şi sprijină întreprinderile mici şi mijlocii;
Ombudsmanul European, care investighează plângerile la adresa instituţiilor europene, venite din partea cetăţenilor, a întreprinderilor şi a altor organisme.