Ţările UE îşi coordonează politicile economice naţionale astfel încât să poată reacţiona împreună în faţa unor provocări precum criza economică şi financiară actuală. 17 ţări au mers chiar mai departe cu coordonarea şi au adoptat moneda euro.
Toate ţările UE fac parte din uniunea economică şi monetară (UEM), care serveşte drept cadru pentru cooperarea economică. Obiectivele lor comune sunt:

Mulţumită UE, plătiţi mai puţin pentru a le trimite bani copiilor aflaţi la studiu în străinătate.
Încă de la începutul actualei crize economice şi financiare, în octombrie 2008, statele membre, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia au depus eforturi comune pentru:
Până acum, guvernele UE au cheltuit peste 1 600 de miliarde de euro pentru a redresa economia.
Pentru a menţine stabilitatea financiară a UE şi pentru a reduce tensiunile la care sunt supuse pieţele datoriei publice din zona euro, Uniunea a creat o plasă de siguranţă pentru statele membre aflate în dificultate: Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF) înlocuieşte în prezent fostele instrumente temporare şi constituie cea mai mare instituţie financiară internaţională. Alături de contribuţiile provenind de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), acest mecanism dispune de aproape 750 de miliarde de euro, devenind parte integrantă din strategia globală a UE destinată garantării stabilităţii financiare a zonei euro.

Utilizarea aceleiaşi monede în mare parte din ţările europene i-a permis Uniunii să reacţioneze la criza creditelor într-un mod coordonat şi a oferit mai multă stabilitate decât ar fi fost posibil în alte condiţii. De exemplu, BCE a putut reduce rata dobânzilor pentru întreaga zonă euro, evitându-se fixarea de către fiecare ţară a propriei rate de schimb. În prezent, băncile europene pot să acorde sau să primească împrumuturi de la alte bănci, în aceleaşi condiţii.
Peste 60% din cetăţenii UE folosesc zilnic euro. Moneda unică prezintă avantaje pentru toţi:
Zona euro constituie, în sine, o garanţie pentru stabilitatea preţurilor. BCE fixează ratele dobânzilor de referinţă la niveluri menite să menţină inflaţia în zona euro sub 2%, pe termen mediu. De asemenea, gestionează rezervele valutare ale UE şi poate interveni pe pieţele de schimb valutar pentru a influenţa cursul de schimb al euro.
Se aşteaptă ca toate statele membre care nu au adoptat încă moneda euro să o facă, însă doar atunci când economia lor este pregătită. Ţările care au aderat la UE între 2004 şi 2007 trec treptat la euro. Danemarca şi Regatul Unit au rămas în afara zonei euro în baza unui acord politic special.
Pentru ca o ţară să poată adera la zona euro, moneda sa naţională trebuie să fi avut un curs de schimb stabil timp de doi ani. Pe lângă această condiţie, mai există şi alte criterii care trebuie îndeplinite, în ceea ce priveşte nivelurile dobânzilor, deficitele bugetare, ratele inflaţiei şi nivelul datoriei publice.
Banca Centrală Europeană nu are doar sarcina de a menţine stabilitatea preţurilor, ci şi pe aceea de a garanta că plăţile transfrontaliere în euro se efectuează cu costuri cât mai reduse pentru bănci şi clienţii acestora.
Pentru sume foarte mari, BCE şi băncile centrale din statele membre folosesc un sistem de plăţi în timp real numit TARGET2. În viitor, acest sistem va oferi aceleaşi avantaje şi în cazul tranzacţiilor cu titluri de valoare.
BCE şi Comisia Europeană colaborează pentru crearea unui spaţiu unic de plăţi în euro (SEPA), care ar permite extinderea avantajelor oferite de plăţile efectuate eficient, cu costuri reduse. Obiectivul final este acela ca plăţile în euro, indiferent cum se efectuează - prin virament bancar, prin debitare directă sau cu cardul – să fie tratate în acelaşi mod. Nu va mai conta dacă plata este internă sau transfrontalieră. În prezent, UE extinde beneficiile acestui sistem la plăţile efectuate prin debitare directă.
Pentru un climat de stabilitate, creștere economică și prosperitate în Europa ![]()
Publicată în aprilie 2013
Această publicaţie face parte din seria „Să înţelegem politicile Uniunii Europene”