Calitate, nu cantitate...
Parmezan veritabil marcat cu eticheta europeană pentru calitate.
În urmă cu 50 de ani, politica agricolă a UE punea accentul pe furnizarea unor cantităţi suficiente de alimente pentru o Europă care traversase un deceniu de lipsuri cauzate de războaie. Pentru aceasta, se apela la subvenţionarea producţiei şi susţinerea preţurilor prin cumpărarea surplusurilor de la fermieri. Toate aceste metode sunt de domeniul trecutului.
Astăzi, politica UE îşi propune să le ofere tuturor producătorilor de alimente (de la agricultori şi crescători de animale până la producători de produse lactate, fructe, legume sau vin) posibilitatea:
- de a produce cantităţi suficiente de hrană sigură şi de calitate pentru consumatorii europeni
- de a aduce o contribuţie substanţială la diversificarea activităţilor economice
- de a respecta standarde foarte înalte în materie de protecţie a mediului şi bunăstare a animalelor.
Astăzi consumatorii sunt mai mult ca oricând preocupaţi de calitatea alimentelor, iar mărcile de calitate facultative ale UE îi ajută să aleagă în cunoştinţă de cauză. Aceste etichete, indicând originea geografică, utilizarea unor metode sau ingrediente tradiţionale, inclusiv organice, contribuie, de asemenea, la creşterea competitivăţii produselor agricole europene pe pieţele internaţionale.
Diversele reforme prin care a trecut politica agricolă a UE au promovat inovaţia în agricultură şi în prelucrarea alimentelor. La acestea se adaugă proiectele de cercetare care au determinat creşterea productivităţii şi reducerea efectelor asupra mediului, de exemplu prin utilizarea produselor vegetale şi a deşeurilor pentru producerea energiei.
Alocarea fondurilor în funcţie de necesităţi
Deşi încă mai există mecanisme de siguranţă financiară destinate să vină în sprijinul agricultorilor, acestea sunt folosite după criterii mult mai selective.
De exemplu, pot fi utilizate pentru situaţii cu caracter excepţional - dezastre naturale, epidemii de boli la animale (de exemplu febra aftoasă) - sau pentru a corecta dezechilibre majore ale pieţei care ar putea pune în pericol sectoare întregi ale economiei rurale.
UE completează veniturile agricultorilor cu sprijin direct menit să le asigure un nivel de trai decent. În schimb, ei trebuie să respecte normele în materie de igienă/siguranţă alimentară, sănătate şi bunăstare animală, biodiversitate şi conservare a vieţii sălbatice.
Ofertă diversificată şi preţuri echitabile, unul dintre principiile fundamentale ale politicii agricole a UE.
O concurenţă mai loială
Cel mai mare importator de produse alimentare din lume şi cea mai mare piaţă de desfacere a produselor alimentare provenind din ţările în curs de dezvoltare, UE şi-a reformat, recent, sistemele de sprijin, astfel încât subvenţiile pentru exporturile agricole să fie mai puţin susceptibile de a denatura pieţele mondiale.
În cadrul Rundei Doha de negocieri comerciale internaţionale, UE a propus eliminarea tuturor subvenţiilor pentru exporturi până în 2013, precum şi reducerea semnificativă a taxelor la importul de produse agricole.
Reforme viitoare
În ciuda reformelor semnificative care au avut loc în ultimii ani, rămân multe lucruri de făcut după expirarea, în 2013, a actualului pachet financiar.
Este necesară dublarea producţiei mondiale de alimente până în 2050 pentru a face faţă creşterii populaţiei şi cererii consumatorilor de carne, ceea ce constituie o provocare din perspectiva impactului asupra mediului (pierderea biodiversităţii, deteriorarea solului şi a calităţii apei).
Consultaţi în 2010 în legătură cu aceste reforme, europenii au spus că doresc ca UE, prin politica sa agricolă, să îi ajute pe fermieri nu numai să producă alimente, ci şi să protejeze resursele naturale şi viaţa sălbatică, să amelioreze bunăstarea animală şi să menţină viabilitatea comunităţilor rurale.
Ca reacţie la rezultatele consultării, UE a publicat un set de propuneri de reformă care reflectă cerinţele cetăţenilor, punând accent pe folosirea metodelor agricole durabile, pe inovaţie, cercetare şi difuzarea cunoştinţelor, precum şi pe un sistem de sprijin mai corect, menit să îi ajute pe agricultorii europeni să facă faţă provocărilor viitoare.
De ce se acordă un ajutor atât de substanţial sectorului agricol
Politica agricolă este cea mai integrată dintre toate politicile UE. Prin urmare, absoarbe o parte importantă a bugetului său. Dar aceştia sunt bani pe care guvernul dumneavoastră i-ar folosi oricum pentru agricultură, dar care sunt gestionaţi de UE şi nu de guvernele naţionale.
Cu toate acestea, în ultimii ani, segmentul bugetar alocat agriculturii a scăzut drastic, de la aproape 70% în anii '70, la doar 34% în perioada 2007-2013.
Această scădere reflectă creşterea numărului de responsabilităţi care îi revin Uniunii şi reducerile de costuri obţinute prin reforme. Acestea din urmă i-au permis Uniunii Europene să primească, din 2004 şi până în prezent, încă 12 state membre, fără ca aderarea acestora să antreneze o creştere a fondurilor publice alocate agriculturii.
