Aviz juridic | Cookie-urile | Despre EUROPA | Căutare | Contact
Tratatul de la LisabonaSkip language selection bar (shortcut key=2)
EUROPA > Tratatul de la Lisabona > Tratatul pe scurt > Instituţii moderne şi eficiente
Europa în secolul al XXI-leaEuropa în secolul al XXI-lea

Instituţii moderne şi eficiente

Tratatul de la Lisabona nu schimbă fundamental structura instituţională a Uniunii, care se va baza, în continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate acesta, Tratatul introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficienţa, coerenţa şi transparenţa instituţiilor, astfel încât acestea să poată răspunde mai bine exigenţelor cetăţenilor europeni.

Numărul instituţiilor se ridică acum la şapte: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi. Ce schimbări aduce Tratatul de la Lisabona?

Parlamentul European

Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii statelor membre. Tratatul de la Lisabona sporeşte competenţele acestuia la nivel legislativ, bugetar şi în materie de aprobare a acordurilor internaţionale. De asemenea, Tratatul modifică structura instituţiei: numărul parlamentarilor europeni nu poate depăşi 751 (750 plus preşedintele), iar repartizarea locurilor pe state membre se face după principiul „proporţionalităţii degresive”. Altfel spus, deputaţii din ţările cu mai mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât cei din ţările cu populaţie mai mică. Tratatul mai precizează că numărul de parlamentari reprezentând fiecare stat membru poate fi minim 6 şi maxim 96.

Consiliul European

Consiliul European, care are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la rândul său, o instituţie UE, fără a primi însă noi atribuţii. Este creat totuşi un nou post, cel de preşedinte „permanent”. Acesta este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani şi jumătate şi are rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului şi de a găsi soluţii care să conducă la obţinerea consensului între statele membre. Preşedintele Consiliului European nu poate ocupa alte funcţii la nivel naţional.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul reprezintă guvernele statelor membre. Rolul său rămâne în mare măsură neschimbat. Consiliul continuă să împartă prerogativele legislative şi bugetare cu Parlamentul şi îşi menţine rolul central în materie de politică externă şi de securitate comună (PESC) şi de coordonare a politicilor economice.

Schimbarea esenţială adusă de Tratatul de la Lisabona se referă la procesul decizional. În primul rând, deciziile Consiliului se iau acum prin vot cu majoritate calificată, cu excepţia cazurilor în care tratatele prevăd o altă procedură, cum ar fi votul în unanimitate. În practică, aceasta înseamnă că votul cu majoritate calificată a fost extins la numeroase domenii de acţiune (de exemplu, imigraţie şi cultură).

În 2014, se va introduce o nouă metodă de votare: votul cu dublă majoritate. Propunerile legislative vor fi aprobate de către Consiliu printr-un vot exprimând nu doar majoritatea statelor membre ale UE (55%), ci şi pe cea a populaţiei UE (65%). Acest tip de vot va reflecta dubla legitimitate a UE - o uniune a popoarelor şi a naţiunilor, în acelaşi timp - şi va conduce la consolidarea transparenţei şi a eficienţei legiferării. El va fi completat de un mecanism nou, similar „compromisului de la Ioannina”, care ar permite unui număr mic de state membre (apropiate de minoritatea de blocare) să-şi manifeste opoziţia faţă de o decizie. Într-o asemenea situaţie, Consiliul va trebui să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a obţine, într-un interval de timp rezonabil, o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi.

Comisia Europeană

Principala responsabilitate a Comisiei Europene este aceea de a promova interesul public european. Tratatul oferă fiecărui stat membru posibilitatea de a avea un reprezentant în cadrul Comisiei, în timp ce, potrivit tratatelor de până acum, numărul comisarilor ar fi trebuit să fie redus pentru a deveni mai mic decât cel al statelor membre.

O altă schimbare importantă constă în faptul că este prevăzută o legătură directă între rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European şi alegerea candidatului la preşedinţia Comisiei.

Rolul preşedintelui Comisiei este consolidat, acesta având autoritatea de a demite comisarii europeni.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate / Vicepreşedinte al Comisiei

Înfiinţarea acestui post este una dintre inovaţiile instituţionale majore ale Tratatului de la Lisabona, care ar urma să dea mai multă coerenţă acţiunilor externe ale Uniunii.

Înaltul Reprezentant are o dublă misiune: pe de o parte, este împuternicitul Consiliului pe probleme de politică externă şi de securitate comună, iar pe de altă parte, este comisar european pentru relaţii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare comună, Înaltul Reprezentant prezidează reuniunile periodice ale miniştrilor de externe ai statelor membre („Consiliul Afacerilor Externe”). În plus, reprezintă politica externă şi de securitate comună a Uniunii pe scena internaţională, fiind asistat de un serviciu european pentru acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei şi serviciilor diplomatice naţionale.

Alte instituţii europene

Rolul sau competenţele Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Curţii de Conturi nu au suferit schimbări notabile. Totuşi, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de intervenţie al Curţii Europene de Justiţie, mai ales în materie de cooperare penală şi poliţienească şi introduce câteva modificări procedurale pentru această instituţie.

Parlamentele naţionale

Cu toate că parlamentele naţionale nu fac parte din structura instituţională europeană, ele joacă un rol esenţial în modul de funcţionare al UE. Tratatul recunoaşte şi consolidează rolul parlamentelor naţionale. De exemplu, dacă un număr suficient de parlamente naţionale consideră că este preferabil ca o iniţiativă legislativă să fie luată la nivel local, regional sau naţional, Comisia trebuie fie să îşi retragă propunerea, fie să justifice că iniţiativa respectivă nu contravine principiului subsidiarităţii.

Aviz juridic | Cookie-urile | Despre EUROPA | Căutare | Contact | Începutul paginii