RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 14 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Protocolul privind transporturile conform Convenţiei alpine

Convenţia alpină este un acord-cadru în vederea protecţiei şi dezvoltării durabile a regiunii alpine şi vizează conservarea şi protejarea masivului (din perspectivă de mediu, economică şi socială), prin aplicarea principiilor prevenirii, „poluatorul plăteşte” şi al cooperării între statele membre. Textul regrupează nouă protocoale, fiecare acoperind un sector diferit. Prezenta decizie vizează aplicarea Protocolului privind aplicarea Convenţiei alpine în domeniul transporturilor de către Uniunea Europeană.

ACT

Decizia 2007/799/CE a Consiliului din 12 octombrie 2006 privind semnarea, în numele Comunităţii Europene, a Protocolului privind aplicarea Convenţiei alpine în domeniul transporturilor (Protocolul privind transporturile).

SINTEZĂ

Prin Decizia 96/191/CE a Consiliului, Uniunea Europeană (UE) a încheiat Convenţia privind protecţia Alpilor. Aceasta vizează salvgardarea ecosistemului natural şi promovarea dezvoltării durabile a Alpilor, promovând totodată interesele economice şi culturale ale populaţiilor. Convenţia alpină dispune de un comitet permanent, alcătuit din reprezentanţi ai părţilor contractante.

Semnarea acestui protocol de către UE are, de asemenea, scopul de a transmite un semnal politic tuturor părţilor implicate, invitând părţile contractante să îl semneze şi să îl ratifice.

Obiective

Obiectivele protocolului sunt următoarele:

  • reducerea riscurilor şi a pericolelor proprii transportului intraalpin;
  • contribuirea la dezvoltarea habitatelor şi a spaţiilor economice graţie unei politici a transporturilor armonizată între diferitele ţări şi care integrează diferitele moduri de transport (rutier, feroviar etc.);
  • contribuirea la reducerea pericolului asupra biodiversităţii spaţiului alpin, precum şi asupra patrimoniului natural şi cultural al acestuia;
  • asigurarea circulaţiei la costuri suportabile din punct de vedere economic, printr-o creştere a eficacităţii şi a durabilităţii sistemelor de transport.

Părţile contractante ale Convenţiei se angajează, astfel, să ia în considerare, în administrarea teritoriului alpin, riscurile şi pericolele asociate circulaţiei, cum ar fi poluarea (fonică sau chimică) şi siguranţa persoanelor şi a bunurilor. În paralel, semnatarii trebuie, de asemenea:

  • să sporească rentabilitatea sectorului transporturilor;
  • să optimizeze utilizarea infrastructurilor existente;
  • să ia în considerare problematica transporturilor în evaluarea şi în punerea în aplicare a altor politici;
  • să implice colectivităţile teritoriale în luarea deciziei.

Măsuri şi strategii specifice

Convenţia alpină defineşte, de asemenea, un anumit număr de măsuri şi strategii specifice. Toate vizează promovarea unei administrări raţionale şi sigure a transporturilor, graţie principiilor următoare:

  • o bună coordonare a diferitelor moduri şi mijloace de transport;
  • utilizarea intermodalităţii;
  • transferul traficului către modurile de transport mai nepoluante;
  • protecţia căilor de comunicaţie împotriva riscurilor naturale;
  • protecţia persoanelor şi a mediului înconjurător;
  • reducerea progresivă a emisiilor de substanţe nocive şi a emisiilor fonice;
  • crearea şi dezvoltarea unor transporturi publice uşor de utilizat şi adaptate mediului înconjurător;
  • utilizarea studiilor de impact pentru proiectele planificate şi consultarea părţilor interesate.

Convenţia defineşte, în plus, principii particulare pentru diferitele moduri de transport:

  • o consolidare a transportului feroviar prin îmbunătăţirea infrastructurilor, optimizarea exploatării acestora, precum şi utilizarea intermodalităţii pentru transportul de mărfuri;
  • o utilizare sporită a capacităţilor de navigaţie fluvială şi maritimă;
  • în domeniul transportului rutier, semnatarii trebuie să evite construcţia de noi drumuri de mare capacitate. Proiectele pot fi totuşi realizate în condiţiile minimalizării impactului asupra mediului înconjurător;
  • efectele dăunătoare ale transportului aerian trebuie să fie reduse în măsura posibilului. Activităţile aeriene recreative nemotorizate trebuie, de asemenea, să fie limitate.

Principiul „poluatorul plăteşte”

Textul invită părţile contractante în egală măsură să aplice principiul „poluatorul plăteşte”, precum şi să stabilească un sistem de calcul care să permită integrarea costurilor de mediu în evaluarea costului global al infrastructurilor.

Semnatarii trebuie să raporteze în mod regulat Comitetului permanent cu privire la măsurile luate în temeiul protocolului. Comitetul întocmeşte un raport de constatare a respectării protocolului.

Context

Pe 14 mai 1991, Consiliul a autorizat Comisia să ia parte la negocierile pentru stabilirea Convenţiei alpine şi a protocoalelor acesteia.

Protocolul privind transporturile a fost deschis în vederea semnării de către părţile contractante cu ocazia reuniunii ministeriale a Convenţiei alpine desfăşurate la Lucerna în zilele de 30-31 octombrie 2000.

Consiliul a semnat Protocolul privind transporturile al Convenţiei alpine pe 12 decembrie 2006. Această decizie a fost însoţită de o declaraţie comună a Consiliului şi a Comisiei privind interpretarea Protocolului privind transporturile.

În plus faţă de Comunitatea Europeană, părţile contractante ale Convenţiei alpine sunt Germania, Franţa, Italia, Liechtenstein, Monaco, Austria, Elveţia şi Slovenia.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Decizia 2007/799/CE

12.1.2007

-

JO L 323 din 8.12.2007

Ultima actualizare: 05.12.2007
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii