RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun

Această directivă reglementează fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun în statele membre ale Uniunii Europene (UE). Directiva se referă în special la avertismentele menţionate pe pachete, interzicerea descrierilor cum ar fi „mild” sau „light”, conţinutul maxim de nicotină, gudron şi monoxid de carbon din ţigarete şi interzicerea tutunului pentru uz oral.

ACT

Directiva 2001/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2001 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în materie de fabricare, prezentare şi vânzare a produselor din tutun [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Această directivă vizează apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind:

  • conţinutul maxim de gudron, nicotină şi monoxid de carbon din ţigarete;
  • avertismentele referitoare la sănătate şi alte afirmaţii care trebuie să figureze pe ambalajul unitar al produselor din tutun;
  • anumite măsuri privind ingredientele şi denumirile produselor din tutun.

Ţigarete: conţinutul maxim

Această directivă impune limite maxime conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon al ţigaretelor puse în liberă circulaţie, comercializate sau fabricate în statele membre. Conţinutul maxim este inferior celui impus de Directiva 90/239/CEE privind conţinutul maxim de gudron şi se referă la încă două substanţe suplimentare (nicotină şi monoxid de carbon).

De la 1 ianuarie 2004, conţinutul maxim al ţigaretelor puse în liberă circulaţie, comercializate sau fabricate în statele membre este următorul:

  • 10 mg de gudron pe ţigaretă;
  • 1 mg de nicotină pe ţigaretă;
  • 10 mg de monoxid de carbon pe ţigaretă.

În ceea ce priveşte metodele de măsurare, testele se realizează pe baza unor norme specificate de laboratoare agreate desemnate de statele membre. Informaţiile se comunică anual autorităţilor competente din statele membre, care le transmit Comisiei Europene.

Statele membre trebuie, de asemenea, să difuzeze aceste informaţii consumatorilor, ţinând în acelaşi timp cont de acele informaţii care constituie un secret comercial.

Etichetarea

În ceea ce priveşte etichetarea, această directivă prevede următoarele dispoziţii:

  • Conţinut maxim: informaţiile privind conţinutul maxim al ţigaretelor trebuie să acopere cel puţin 10 % din suprafaţă (12 % pentru un stat membru care are două limbi oficiale şi 15 % pentru un stat membru care are trei limbi oficiale). Directiva precizează, de asemenea, locul în care trebuie să figureze aceste informaţii pe ambalaj.
  • Avertismente: Există două tipuri de avertismente obligatorii pentru toate produsele (cu excepţia tutunului pentru uz oral şi a tutunului care nu se aprinde):
    1. un avertisment general („fumatul ucide/fumatul poate ucide” sau „fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din jurul tău”), care trebuie să acopere cel puţin 30 % din suprafaţa în cauză (32 % şi respectiv 35 % pentru statele membre cu două sau trei limbi oficiale);
    2. un avertisment suplimentar (directiva oferă spre alegere mai multe avertismente în anexă). Acesta trebuie să acopere cel puţin 40 % din partea exterioară a suprafeţei în cauză (45 % şi respectiv 50 % pentru statele membre cu două sau trei limbi oficiale).
      Ca şi în cazul conţinutului maxim, directiva precizează locul unde trebuie amplasat avertismentul pe ambalaj şi textul care trebuie folosit. Directiva defineşte, de asemenea, normele privind utilizarea fotografiilor color sau a altor imagini menite să exemplifice efectele fumatului asupra sănătăţii. Aceste norme nu trebuie să împiedice buna funcţionare a pieţei interne.
  • Produsele din tutun pentru uz oral şi produsele din tutun care nu se aprinde: sunt prevăzute dispoziţii separate pentru aceste două categorii de produse. Este vorba despre următorul avertisment: „Acest produs din tutun poate să dăuneze grav sănătăţii tale şi poate crea dependenţă.”
  • Identificarea şi urmărirea produselor: directiva prevede identificarea locului şi datei fabricaţiei produsului prin indicarea numărului lotului sau a echivalentului său.

Lista ingredientelor

Fabricanţii şi importatorii sunt obligaţi să le prezinte anual statelor membre o listă a tuturor ingredientelor, precum şi a cantităţilor utilizate la fabricarea produselor din tutun, împreună cu datele toxicologice privind în special efectul acestora asupra sănătăţii şi efectele de dependenţă. Această listă trebuie să fie însoţită de o declaraţie care să explice motivele pentru care au fost incluse ingredientele în cauză. Lista trebuie, de asemenea, să fie făcută publică şi să fie comunicată anual Comisiei.

Descrierea produselor

Din 30 septembrie 2003, se interzice descrierea unui produs ca fiind mai puţin nociv decât altul (cu ajutorul unor denumiri, semne figurative etc.).

Tutunul pentru uz oral

Statele membre interzic introducerea pe piaţă a tutunului pentru uz oral fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 151 din Actul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei, care prevede că introducerea pe piaţă a tutunului pentru uz oral poate continua în Suedia.

Efecte asupra comerţului

Având în vedere că armonizarea şi apropierea normelor privind piaţa internă duc la o mai mare claritate şi la o siguranţă sporită pentru operatori, efectele economice globale ale acestora sunt considerate pozitive.

Punerea în aplicare

Directiva prevede perioade tranzitorii pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor sale specifice (privind conţinutul maxim etc.). Directiva prevede, de asemenea, o a doua perioadă tranzitorie pentru prezentarea şi vânzarea produselor. Astfel, produsele care nu sunt conforme cu dispoziţiile directivei mai pot fi comercializate încă un an după termenul de punere în aplicare în statele membre. Pentru produsele altele decât ţigaretele, perioada tranzitorie este de doi ani.

Comisia, asistată de un comitet, va lua în considerare adaptarea directivei la progresele tehnice şi ştiinţifice. Comisia este asistată, de asemenea, de un grup de experţi pentru controlul tutunului, constituit în cadrul Comitetului său consultativ pentru prevenirea cancerului, în special în ceea ce priveşte pregătirea unui raport de adaptare a directivei.

Evaluare

O dată la doi ani, Comisia înaintează Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social un raport privind punerea în aplicare a directivei.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Directiva 2001/37/CE

18.7.2001

30.9.2002

JO L 194, 18.7.2001

Act(e) de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Regulamentul (CE) nr. 596/2009

7.8.2009

-

JO L 188, 18.7.2009

Modificările şi corecturile succesive aduse Directivei 2001/37/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Decizia 2003/641/CE a Comisiei din 5 septembrie 2003 privind utilizarea fotografiilor color sau a altor ilustraţii ca avertismente referitoare la sănătate pe pachetele de ţigări [Jurnalul Oficial L 226 din 10.9.2003].
Această decizie are drept obiectiv stabilirea unor norme privind amplasarea pe pachetele de ţigarete a unor fotografii color sau a altor ilustraţii care prezintă efectele fumatului asupra sănătăţii. Decizia apare ca urmare a Directivei 2001/37/CE privind produsele din tutun, care impune deja o mărime mai mare a avertismentelor legate de sănătate aplicate pe ambalaje. Cu toate acestea, utilizarea unor imagini-şoc, pe lângă mesajele de avertisment, nu este obligatorie.

Directiva 2003/33/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind armonizarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în materie de publicitate şi sponsorizare în favoarea produselor din tutun [Jurnalul Oficial L 152 din 20.6.2003].
Această directivă vizează interzicerea, la nivelul Uniunii Europene, a publicităţii în favoarea tutunului în presa scrisă, emisiunile radiodifuzate şi serviciile societăţii informaţionale. Directiva interzice, de asemenea, sponsorizarea manifestărilor cu efect transfrontalier care au drept scop promovarea produselor din tutun.

Recomandarea 2003/54/CE a Consiliului din 2 decembrie 2002 privind prevenirea fumatului şi iniţiativele de îmbunătăţire a controlului tutunului [Jurnalul Oficial L 22 din 25.1.2003].
Această recomandare îşi propune să controleze vânzarea tutunului la copii şi adolescenţi. Recomandarea are drept obiectiv, de asemenea, o mai bună informare a populaţiei cu privire la riscurile pentru sănătate legate de tutun, astfel încât să descurajeze consumul acestuia.

Ultima actualizare: 04.03.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii