RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Asistenţa medicală transfrontalieră: drepturile pacienţilor

Libertatea de a primi asistenţă medicală în ansamblul Uniunii Europene (UE) trebuie să fie însoţită de garanţii ale calităţii şi securităţii. Pentru a face o alegere informată, pacienţii trebuie să poată avea acces la orice informaţie dorită cu privire la condiţiile în care vor primi asistenţă medicală într-un alt stat membru UE şi în care le vor fi rambursate cheltuielile odată reîntorşi în propria ţară.

ACT

Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere.

SINTEZĂ

Prezenta directivă prevede instaurarea unui cadru general pentru:

  • clarificarea drepturilor pacienţilor cu privire la accesul acestora la asistenţă medicală transfrontalieră * şi rambursarea cheltuielilor;
  • garantarea calităţii şi a siguranţei asistenţei primite într-un alt stat din cadrul UE;
  • promovarea cooperării în materie de asistenţă medicală între statele membre.

Prezenta directivă nu vizează:

  • serviciile de asistenţă de lungă durată;
  • programele de imunizare publică.

Responsabilităţile statelor membre

Fiecare stat membru trebuie să desemneze unul sau mai multe puncte de contact naţionale pentru asistenţa medicală transfrontalieră. Aceste puncte de contact sunt relaţionate cu asociaţiile de pacienţi, cu furnizorii de asistenţă medicală şi cu asiguratorii serviciilor de sănătate. Aceştia au obligaţia de a oferi pacienţilor informaţii cu privire la drepturile lor în momentul în care aceştia decid să beneficieze de asistenţă medicală transfrontalieră, precum şi coordonatele altor puncte de contact din celelalte state membre.

Statul membru în care se efectuează tratamentul * organizează şi furnizează asistenţa sanitară. Acesta asigură respectarea normelor de calitate şi de siguranţă cu ocazia prestării asistenţei, în special prin instituirea unor mecanisme de control. Asigură, de asemenea, protecţia datelor cu caracter personal şi egalitatea de tratament a pacienţilor care nu sunt resortisanţi de pe teritoriul său. Punctul de contact naţional din statul membru în care se efectuează tratamentul oferă pacienţilor informaţiile necesare.

În urma acordării asistenţei, statul membru de afiliere * este responsabil cu rambursarea persoanei asigurate, cu condiţia ca tratamentul primit să fie prevăzut printre serviciile de sănătate rambursabile în legislaţia sa naţională.

Modalităţi de rambursare a asistenţei medicale transfrontaliere

Statul membru de afiliere trebuie să asigure rambursarea cheltuielilor contractate de o persoană asigurată care primeşte asistenţă medicală transfrontalieră, cu condiţia ca acea persoană să aibă dreptul la tipul respectiv de asistenţă. Suma rambursărilor este echivalentă cu cea care ar fi fost rambursată prin sistemul de asigurări sociale obligatorii, dacă asistenţa ar fi fost furnizată pe teritoriul propriu. Această sumă nu depăşeşte costul real al asistenţei medicale primite.

Statul membru de afiliere are posibilitatea de a rambursa cheltuielile conexe, şi anume cheltuielile cu cazarea sau cu deplasarea.

O persoană asigurată poate, de asemenea, să beneficieze de rambursări în cadrul prestărilor de servicii prin intermediul telemedicinei.

Pentru achitarea anumitor servicii de asistenţă medicală * furnizate transfrontalier, statul de afiliere poate să prevadă un sistem de autorizare prealabilă pentru a preîntâmpina un risc de destabilizare a planificării şi/sau a finanţării sistemului său de sănătate şi trebuie să ofere sistematic această autorizare dacă pacientul are dreptul la asistenţa medicală respectivă şi dacă această asistenţă nu poate fi oferită pe teritoriul propriu într-un termen acceptabil din punct de vedere medical. În schimb, poate refuza să acorde această autorizare pacientului în cazuri foarte clar specificate *.

Dacă un pacient solicită o autorizare prealabilă şi condiţiile sunt îndeplinite, autorizarea trebuie acordată în temeiul regulamentului referitor la coordonarea sistemelor de asigurări sociale, cu excepţia cazului în care pacientul solicită tratarea cererii în cadrul prezentei directive.

Procedurile administrative asociate acordării de asistenţă medicală trebuie să fie necesare şi proporţionale. Ele sunt instituite în mod transparent şi în termenele stabilite, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii. În tratarea administrativă a unei cereri de asistenţă medicală transfrontalieră, statele membre trebuie să ia în considerare în principal starea patologică specifică a pacientului, dar şi gradul de urgenţă şi circumstanţele particulare.

Cooperarea în materie de sănătate

Statele membre cooperează pentru a facilita punerea în aplicare a directivei. Acestea susţin, în special, crearea unor reţele europene de referinţă ale furnizorilor de asistenţă medicală, al căror scop este de a contribui la favorizarea mobilităţii expertizei în Europa, adică accesul la o asistenţă puternic specializată graţie concentrării şi asocierii resurselor şi expertizei disponibile.

Statele membre recunosc valabilitatea prescripţiilor medicale emise în alte state membre, dacă acestea cuprind medicamente autorizate pe teritoriul propriu. Trebuie luate măsuri pentru facilitarea recunoaşterii reciproce şi a verificării autenticităţii prescripţiilor de către cadre sanitare profesioniste.

Statele membre sunt, de asemenea, încurajate să colaboreze la tratamentul bolilor rare, graţie dezvoltării de mijloace de diagnostic şi tratament. Baza ORPHANET şi reţelele europene pot fi utilizate în această optică.

Sistemele sau serviciile de sănătate online permit, de asemenea, acordarea de asistenţă sanitară transfrontalieră. Prezenta directivă prevede instituirea unei reţele a autorităţilor naţionale responsabile cu „sănătatea online” în vederea consolidării continuităţii asistenţei şi a garantării accesului la asistenţă medicală de calitate.

În sfârşit, crearea unei reţele a autorităţilor sau a organelor responsabile cu evaluarea tehnologiilor în materie de sănătate va facilita cooperarea între autorităţile naţionale competente în acest domeniu.

Context

Prezenta directivă se înscrie pe cursul logic al jurisprudenţei Curţii de Justiţie în urma hotărârii Kohll şi Decker din 28 aprilie 1998, care stabilise dreptul pacienţilor la rambursarea cheltuielilor cu tratamentele medicale într-un stat membru diferit de cel propriu. Directiva nu repune în discuţie principiile Regulamentului privind coordonarea sistemelor de asigurări sociale, în special cel al egalităţii între pacienţii rezidenţi şi nerezidenţi ai unui stat membru şi cel al cardului european de asigurări sociale de sănătate.

Termeni-cheie ai actului
  • Asistenţă medicală transfrontalieră: asistenţa medicală furnizată sau prescrisă într-un alt stat membru decât statul membru de afiliere.
  • Stat membru de afiliere: statul membru în care pacientul este asigurat.
  • Stat membru în care se efectuează tratamentul: statul membru pe teritoriul căruia i se acordă pacientului asistenţa medicală.
  • Asistenţă care poate face obiectul autorizării prealabile: 1. Asistenţă care face obiectul unor cerinţe de planificare şi: (a) presupune internarea în spital a pacientului în cauză pentru cel puţin o noapte sau necesită utilizarea unei infrastructuri sau a unui echipament medical foarte specializat şi costisitor; 2. asistenţă care implică tratamente ce prezintă un risc deosebit pentru pacient sau pentru populaţie; 3. este oferită de un furnizor de servicii medicale care ar putea genera preocupări serioase şi specifice legate de calitatea sau de siguranţa îngrijirii.
  • Motive pentru refuzarea autorizării: 1. În caz de risc privind siguranţa pacientului; 2. În caz de risc privind siguranţa publicului larg; 3. Dacă furnizorul de servicii medicale generează preocupări serioase şi specifice legate de respectarea standardelor privind calitatea îngrijirii medicale şi siguranţa pacienţilor; şi 4. Dacă această asistenţă medicală poate fi acordată pe teritoriul său într-un termen care este rezonabil din punct de vedere medical.

REFERINŢĂ

Act Intrarea în vigoare Termen de transpunere în legislaţia statelor membre Jurnalul Oficial

Directiva 2011/24/UE

24.4.2011

25.10.2013

JO L 88, 4.4.2011

Ultima actualizare: 04.05.2011

Consultaţi şi

Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii