EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (CE) nr. 768/2005 al Consiliului de instituire a Agenției Comunitare pentru Controlul Pescuitului și a unui sistem de control al pescuitului

SINTEZĂ

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Regulamentul instituie EFCA, Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului care, înainte de 2012, era cunoscută ca Agenția Comunitară pentru Controlul Pescuitului.

EFCA are obiectivul:

  • de a organiza coordonarea operațională a activităților de control și inspecție ale țărilor UE în domeniul pescuitului;
  • de a ajuta țările la aplicarea normelor politicii comune în domeniul pescuitului (PCP).

ASPECTE-CHEIE

Misiunea și sarcinile EFCA sunt după cum urmează.

  • De a coordona:
  • De a asista țările UE:
    • la raportarea informațiilor privind activitățile piscicole și activitățile de control și inspecție atât către Comisia Europeană, cât și către alte părți interesate;
    • la îndeplinirea sarcinilor lor care intră sub incidența normelor politicii în domeniul pescuitului.
  • De a asista țările UE și Comisia:
    • la armonizarea aplicării politicii în domeniul pescuitului în întreaga UE;
    • în relațiile lor cu țările din afara UE în legătură cu acordurile privind pescuitul.
  • De a contribui la:
    • cercetarea și dezvoltarea tehnicilor de control și inspecție;
    • formarea inspectorilor și la schimbul de experiență între țările UE.

Organizarea

EFCA își are sediul la Vigo (Spania) și este alcătuită din următoarele:

De asemenea, consiliul de administrație angajează o evaluare externă independentă a eficacității EFCA la fiecare cinci ani.

Coordonarea operațională

EFCA coordonează activitățile atât pe uscat, cât și în apele UE și internaționale. Aceasta se realizează cu ajutorul unor planuri de desfășurare comune elaborate de EFCA după consultarea cu țările UE.

Directorul executiv trimite proiectul planului de desfășurare la țara UE în cauză și la Comisie. Cu excepția cazului în care planul este contestat în termen de 15 zile lucrătoare (caz în care acesta este trimis la Comisie pentru modificările necesare), planul este adoptat.

În continuare planurile de desfășurare:

  • aplică nivelurile de referință și procedurile privind controlul și inspecția;
  • organizează desfășurarea mijloacelor naționale; și
  • stabilesc condițiile în care o țară a UE poate pătrunde în apele altei țări a UE.

Eficacitatea fiecărui plan de desfășurare comun este evaluată în fiecare an.

Centrul de coordonare EFCA oferă instrumente de monitorizare, supraveghere și comunicare.

Aspecte-cheie suplimentare

  • EFCA poate să achiziționeze, să închirieze sau să navloseze echipamentul necesar pentru punerea în aplicare a planurilor de desfășurare comune și a programelor de control și inspecție.
  • În plus față de resursele umane oferite de țările UE pentru programele de control și inspecție, membrii personalului EFCA pot fi numiți inspectori ai UE în apele internaționale.
  • EFCA poate institui o unitate de urgență pentru a colecta și a evalua informații și pentru a identifica opțiuni care să contribuie la sprijinirea PCP în cazul expunerii la un risc semnificativ care nu poate fi împiedicat prin mijloacele existente.
  • EFCA contribuie la punerea în aplicare a politicii maritime integrate a UE.
  • EFCA este finanțată din trei surse:
    • bugetul UE;
    • plățile pentru serviciile prestate pentru țările UE; și
    • venitul din publicații, formare și alte servicii pe care le prestează.
  • EFCA este implicată în diverse proiecte de cercetare și dezvoltare din cadrul programului Orizont 2020 în domeniul supravegherii maritime și al tehnicilor de observare a pământului.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul a intrat în vigoare la 10 iunie 2005.

CONTEXT

În urma reformei PCP din 2002, condițiile armonizate pentru punerea în aplicare a normelor au devenit o trăsătură-cheie a politicii. Crearea unei structuri permanente pentru a asigura coordonarea activităților de inspecție și control din sectorul pescuitului a fost considerată necesară. Agenția Comunitară pentru Controlul Pescuitului (mai târziu EFCA) a fost rezultatul acestei necesități.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 768/2005 al Consiliului din 26 aprilie 2005 de instituire a Agenției Comunitare pentru Controlul Pescuitului și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2847/93 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune în domeniul pescuitului (JO L 128, 21.5.2005, pp. 1-14)

Modificările succesive aduse Regulamentului (CE) nr. 768/2005 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Data ultimei actualizări: 14.01.2016

Top