Despăgubirea victimelor infracționalității în alte țări ale UE

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2004/80/CE — privind despăgubirea victimelor infracționalității

CARE ESTE OBIECTIVUL DIRECTIVEI?

• Directiva stabilește un sistem de cooperare în vederea facilitării accesului victimelor infracționalității la despăgubire indiferent de țara Uniunii Europene (UE) unde a avut loc infracțiunea.
• Acest sistem funcţionează pe baza sistemelor publice naționale de despăgubire din țările UE, destinate victimelor infracţionalităţii premeditate săvârşite prin violenţă pe teritoriile respective.

ASPECTE-CHEIE

Directiva are două elemente principale.

• Aceasta impune ca toate țările UE să aibă sisteme de despăgubire a victimelor infracționalității internaționale premeditate săvârșite prin violență pe propriile teritorii. Organizarea și aplicarea unor astfel de sisteme sunt lăsate la aprecierea fiecărei țări a UE.
• Pe baza acestor sisteme naționale se stabilește un sistem de cooperare la nivelul UE.

Garantarea unei despăgubiri corespunzătoare

Garantarea unei despăgubiri corespunzătoare a victimelor poate fi dificilă deoarece:

• autorul infracțiunii nu deține resursele financiare necesare; sau
• nu a fost posibilă identificarea sau urmărirea în justiție a autorului infracțiunii (posibilitatea de a obține despăgubire de la autorul infracțiunii este acoperită de Directiva 2012/29/UE care stabilește norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității).

Directiva impune ca victimele:

• să fie compensate indiferent de țara lor de reședință sau de țara UE în care a fost săvârșită infracțiunea;
• să beneficieze de o despăgubire echitabilă și corespunzătoare — suma exactă rămâne la discreția țării UE în care a fost săvârșită infracțiunea.

Cooperare

Toate țările UE au trebuit să instituie sisteme naționale care oferă despăgubiri echitabile și corespunzătoare până la 1 iulie 2005. Directiva stabileşte un sistem de cooperare între autorităţile naţionale în vederea facilitării accesului la despăgubire a victimelor în întreaga UE:

• Victimele infracțiunilor săvârșite într-o altă țară decât cea în care locuiesc în mod obișnuit pot solicita unei autorități din țara lor de reședință (autoritatea responsabilă cu asistența) informații privind posibilitățile de a solicita o despăgubire.
• Respectiva autoritate națională transmite cererea direct autorității naționale din țara UE unde a fost săvârșită infracțiunea (autoritatea de decizie), care este responsabilă de evaluarea cererii și de plătirea despăgubirii.
• Toate comunicările trebuie efectuate în limba țării de decizie. Comisia Europeană a redactat formularele tip de transmitere a cererilor şi a deciziilor referitoare la despăgubirea victimelor.
• Directiva creează un sistem de puncte de contact centrale în fiecare țară a UE pentru a facilita cooperarea transfrontalieră. Punctele de contact centrale se vor reuni în mod periodic. Informaţii suplimentare se regăsesc pe site-ul portalului european e-justiție.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva a intrat în vigoare la 26 august 2004. Țările UE au avut obligația de a o include în legislația națională până la 1 ianuarie 2006.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

• „Despăgubirea” pe site-ul web al Comisiei Europene.
• Formulare pentru despăgubirea victimelor infracționalității (Portalul european e-justiție)

ACTUL PRINCIPAL

Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO L 261, 6.8.2004, pp. 15-18)

ACTE CONEXE

Decizia 2006/337/CE a Comisiei din 19 aprilie 2006 de stabilire a unor formulare tip pentru transmiterea cererilor și a hotărârilor în conformitate cu Directiva 2004/80/CE a Consiliului privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO L 125, 12.5.2006, pp. 25-30)

Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (JO L 315, 14.11.2012, pp. 57-73)

Data ultimei actualizări: 08.12.2015