RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Mandatul european de arestare

Uniunea Europeană (UE) adoptă o decizie-cadru privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre. Decizia simplifică şi accelerează procedurile; toate procedurile politice şi administrative sunt eliminate, fiind înlocuite cu o procedură judiciară.

ACT

Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Mandatul european de arestare adoptat în 2002 înlocuieşte sistemul de extrădare, obligând fiecare autoritate judiciară naţională (autoritate judiciară de executare) să recunoască, ipso facto, şi în urma unor controale minime, cererea de predare a unei persoane formulată de autoritatea judiciară a unui alt stat membru (autoritate judiciară emitentă). Decizia-cadru a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004 şi a înlocuit textele existente în acest domeniu.

Statele membre sunt însă libere să aplice şi să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale în măsura în care acestea facilitează sau simplifică şi mai mult procedurile de predare. Aplicarea acordurilor respective nu trebuie în niciun caz să aducă atingere relaţiilor cu celelalte state membre care nu sunt parte la acord.

Principii generale

Decizia-cadru defineşte „mandatul european de arestare” drept orice decizie judiciară adoptată de un stat membru în vederea arestării sau predării de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul:

  • efectuării urmăririi penale;
  • executării unei pedepse;
  • executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Mandatul este aplicabil în cazul:

  • unei condamnări definitive la o pedeapsă cu închisoarea sau al unei măsuri de siguranţă cu o durată de cel puţin patru luni;
  • unei infracţiuni pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea sau o măsură de siguranţă cu o durată maximă de cel puţin un an.

Cu condiţia să fie pedepsite în statul membru emitent cu o pedeapsă de cel puţin trei ani, infracţiunile care duc la predarea fără verificarea dublei incriminări a faptei sunt, printre altele: terorismul, traficul de persoane, corupţia, participarea la o organizaţie criminală, falsificarea de bani, omuciderea, rasismul şi xenofobia, violul, traficul de vehicule furate, frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Pentru actele criminale altele decât cele menţionate anterior, predarea poate fi subordonată condiţiei ca fapta pentru care este solicitată aceasta să constituie o infracţiune în conformitate cu legislaţia statului membru de executare (regula dublei incriminări).

Mandatul european de arestare trebuie să conţină o serie de informaţii privind identitatea persoanei, autoritatea judiciară emitentă, hotărârea definitivă, natura infracţiunii, pedeapsa etc. (un exemplu de formular se găseşte în anexa la decizia-cadru).

Proceduri

Ca regulă generală, autoritatea emitentă comunică mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare de executare. Este prevăzută, de asemenea, colaborarea cu Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) şi cu serviciile Interpolului. În cazul în care nu se cunoaşte autoritatea din statul membru de executare, Reţeaua Judiciară Europeană oferă asistenţă statului membru emitent.

Orice stat membru poate adopta măsurile de constrângere necesare şi adecvate faţă de o persoană căutată. Atunci când este arestată, aceasta are dreptul să fie informată cu privire la conţinutul mandatului şi să beneficieze de serviciile unui avocat şi ale unui interpret.

În toate cazurile, autoritatea de executare are dreptul de a decide dacă menţine persoana respectivă în detenţie sau dacă o eliberează cu anumite condiţii.

În aşteptarea unei decizii, autoritatea de executare (conform dispoziţiilor naţionale) audiază persoana arestată. În cel mult şaizeci de zile de la arestare, autoritatea judiciară de executare trebuie să ia o hotărâre definitivă privind executarea mandatului european de arestare. Aceasta notifică apoi imediat autorităţii emitente decizia luată.

Toate perioadele de detenţie legate de mandatul european de arestare trebuie să fie scăzute din durata totală de privare de libertate care a fost eventual decisă.

Persoana în cauză îşi poate exprima consimţământul la predare în mod irevocabil şi în deplină cunoştinţă a consecinţelor acestuia. În acest caz specific, autoritatea judiciară de executare trebuie să ia o hotărâre definitivă privind executarea mandatului în termen de zece zile de la exprimarea consimţământului.

Motive de refuz a executării şi predării

Un stat membru nu execută un mandat european de arestare dacă:

  • o hotărâre definitivă a fost deja pronunţată de către un stat membru pentru aceeaşi infracţiune împotriva aceleiaşi persoane (principiul „ne bis in idem”);
  • infracţiunea face obiectul unei amnistii în statul membru de executare;
  • persoana în cauză nu poate să răspundă penal pentru faptele sale, în temeiul legislaţiei statului membru de executare, din cauza vârstei.

În cazul în care sunt îndeplinite alte condiţii (prescrierea faptei penale sau a pedepsei conform dispoziţiilor din statul membru de executare, o hotărâre definitivă pentru aceeaşi faptă pronunţată de o ţară terţă etc.), statul membru de executare poate refuza să pună în aplicare mandatul. De asemenea, acesta poate refuza să execute mandatul dacă persoana în cauză nu s-a prezentat la procesul în cadrul căruia a fost pronunţată sentinţa, cu excepţia cazului în care sunt prevăzute garanţii adecvate în această privinţă. Indiferent de situaţie, refuzul trebuie să fie motivat.

Cu condiţia să i se prezinte anumite informaţii (privind mandatul de arestare, natura infracţiunii, identitatea persoanei etc.), orice stat membru permite tranzitul pe teritoriul său al persoanelor care urmează să fie predate statului membru care a solicitat acest lucru.

Mandatul este tradus în limba oficială a statului membru de executare. În plus, mandatul este trimis printr-un mijloc care permite înregistrarea în scris a expedierii şi verificarea autenticităţii acestuia de către statul membru de executare.

Dispoziţii practice, generale şi finale

Începând din 1 ianuarie 2004, cererile de extrădare primite de statele membre au fost tratate în conformitate cu măsurile naţionale adoptate ca urmare a aplicării deciziei-cadru.

Decizia-cadru se aplică Gibraltarului.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Decizia-cadru 2002/584/JAI

7.8.2002

31.12.2003

JO L 190 din 18.7.2002

Act/acte de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Decizia-cadru 2009/299/JAI

28.3.2009

28.3.2011

JO L 81 din 27.3.2009

ACTE CONEXE

Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu din 11 aprilie 2011 privind punerea în aplicare, începând cu anul 2007, a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre [COM(2011) 175 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial].
Acest raport face un bilanţ al celor şapte ani de aplicare a mandatului european de arestare. Iniţiativa pare să fie o reuşită pe plan operaţional: 54 689 de mandate au fost emise şi 11 630 de mandate au fost executate. O extrădare între ţările UE durează în prezent între paisprezece şi şaptesprezece zile, dacă persoana în cauză consimte să fie transferată, şi patruzeci şi opt de zile dacă nu consimte, în condiţiile în care acest termen depăşea un an înainte de aplicarea deciziei-cadru. Datorită acestui mecanism care asigură că nu vor profita de deschiderea frontierelor cei care încearcă să se sustragă justiţiei, libertatea de circulaţie a persoanelor în interiorul UE a fost consolidată. Cu toate acestea, Comisia scoate în evidenţă şi unele deficienţe, în special în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale. Comisia solicită statelor membre să îşi adapteze legislaţia la decizia-cadru 2002/584/JAI dacă nu au făcut-o deja şi să pună în aplicare instrumentele deja adoptate pentru a îmbunătăţi funcţionarea mandatului. Raportul evidenţiază, de asemenea, faptul că sunt emise prea multe mandate pentru infracţiuni minore şi încurajează statele membre solicitante să aplice principiul proporţionalităţii.

Report from the Commission of 24 January 2006 based on Article 34 of the Council Framework Decision of 13 June 2002 on the European arrest warrant and the surrender procedures between Member States (revised version) [COM(2006) 8 final – Not published in the Official Journal] (Raport al Comisiei din 24 ianuarie 2006 în temeiul articolului 34 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (versiune revizuită) [COM(2006) 8 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial]).
Raportul, în versiunea sa revizuită, vizează în special legislaţia italiană adoptată de la publicarea raportului iniţial. Comisia estimează că mandatul european de arestare este operaţional în statele membre în majoritatea cazurilor prevăzute, în ciuda întârzierilor iniţiale.

Report from the Commission of 23 February 2005 based on Article 34 of the Council Framework Decision of 13 June 2002 on the European arrest warrant and the surrender procedures between Member States [COM(2005) 63 final – Not published in the Official Journal] (Raport al Comisiei din 23 februarie 2005 în temeiul articolului 34 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (versiune revizuită) [COM(2005) 63 final – Nepublicat în Jurnalul Oficial]).
Conform evaluării Comisiei prezentate în raport, impactul mandatului european de arestare, de la intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2004, pare pozitiv, atât în ceea ce priveşte depolitizarea şi eficacitatea, cât şi rapiditatea procedurii de predare, respectându-se totodată drepturile fundamentale ale persoanelor în cauză.

Declaraţii prevăzute la articolul 31 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre [Jurnalul Oficial L 246 din 29.9.2003].
Danemarca, Finlanda şi Suedia declară că legislaţia lor uniformă în vigoare permite aprofundarea şi extinderea dispoziţiilor din decizia-cadru. Aceste state vor menţine legislaţia uniformă comună aflată în vigoare, şi anume:

  • Danemarca: Legea nordică privind extrădarea (Legea nr. 27 din 3 februarie 1960, versiune modificată);
  • Finlanda: Legea nordică privind extrădarea (270/1960);
  • Suedia: Legea (1959:254) privind extrădarea în Danemarca, Finlanda, Islanda şi Norvegia pentru infracţiuni.
Ultima actualizare: 10.07.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii