RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Recunoaşterea reciprocă a pedepselor şi a măsurilor privative de libertate

Prezenta decizie-cadru extinde principiul recunoaşterii reciproce între statele membre la hotărârile judecătoreşti în materie penală care impun o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate. Ea stabileşte procedura de recunoaştere şi executare a acestor hotărâri, cu intenţia de a facilita reabilitarea socială a persoanelor condamnate.

ACT

Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Prezenta decizie-cadru stabileşte normele în baza cărora hotărârile judecătoreşti care impun pedepse sau măsuri privative de libertate pronunţate într-un stat membru trebuie să fie recunoscute şi executate într-un alt stat membru. Obiectivul este de a facilita astfel reabilitarea şi reintegrarea socială a persoanelor condamnate.

Statele membre trebuie să desemneze autorităţile competente pentru pronunţarea şi executarea hotărârilor judecătoreşti. Autorităţii competente a statului emitent îi revine responsabilitatea de a transmite direct hotărârea judecătorească, însoţită de certificatul anexat la decizia-cadru, autorităţii competente dintr-un stat de executare într-un moment şi printr-o modalitate care să permită o înregistrare scrisă.

În cazul în care persoana condamnată se găseşte în statul emitent sau în statul de executare şi, în anumite condiţii, şi-a exprimat avizul privind transmiterea hotărârii, aceasta poate fi transmisă:

  • statului membru al cărui resortisant este persoana condamnată şi în care aceasta trăieşte;
  • statului membru al cărui resortisant este persoana condamnată şi în care aceasta va fi deportată în urma hotărârii, chiar dacă aceasta nu îşi are reşedinţa acolo;
  • oricărui alt stat membru, cu condiţia ca autoritatea sa competentă să fie de acord cu transmiterea.

O hotărâre poate fi transmisă numai după ce statul emitent s-a asigurat că executarea pedepsei în statul de executare ar servi scopului de a facilita reabilitarea şi reintegrarea socială a persoanei condamnate. Statul de executare poate prezenta statului emitent un aviz justificat prin care să indice că executarea de către statul respectiv nu ar servi acestui scop. De asemenea, şi statul de executare sau persoana condamnată poate solicita iniţierea procedurii pentru transmiterea hotărârilor.

La primirea hotărârii transmise şi a certificatului, statul de executare are 90 de zile la dispoziţie pentru a decide dacă va recunoaşte hotărârea şi va executa pedeapsa.

Autoritatea competentă din statul de executare trebuie să recunoască hotărârea şi să ia toate măsurile necesare pentru executarea pedepsei, cu excepţia cazurilor în care decide să invoce unul dintre temeiurile de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute în decizia-cadru. Nerecunoaşterea hotărârii şi neexecutarea pedepsei sunt posibile în cazul în care:

  • certificatul este incomplet sau nu corespunde hotărârii judecătoreşti;
  • nu au fost îndeplinite criteriile pentru transmiterea hotărârii şi a certificatului;
  • executarea ar contraveni principiului non bis in idem;
  • infracţiunea nu este recunoscută ca atare în temeiul legislaţiei statului de executare, cu anumite excepţii;
  • executarea este deja prescrisă în conformitate cu legislaţia statului de executare;
  • legislaţia statului de executare prevede imunitatea;
  • persoana nu poate răspunde penal în temeiul legislaţiei statului de executare, datorită vârstei sale;
  • rămân de executat mai puţin de şase luni din pedeapsă în momentul în care statul de executare primeşte hotărârea judecătorească;
  • persoana condamnată nu se prezentase personal la procesul în cadrul căruia a fost pronunţată hotărârea, cu anumite excepţii;
  • statul emitent respinge cererea statului de executare privind urmărirea penală, condamnarea sau sancţionarea cu o altă pedeapsă privativă de libertate a persoanei condamnate pentru o altă infracţiune comisă anterior transferării;
  • sentinţa impune asistenţă psihiatrică sau medicală sau o altă măsură privativă de libertate pe care statul de executare nu o poate asigura;
  • infracţiunea a fost comisă pe teritoriul statului de executare.

În cazul în care certificatul este incomplet sau nu corespunde hotărârii judecătoreşti, statul de executare îşi poate amâna recunoaşterea.

Decizia-cadru prevede o listă de infracţiuni care trebuie să fie recunoscute şi executate fără verificarea dublei incriminări, în cazul în care ele duc la o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate a căror durată maximă este de cel puţin trei ani în statul emitent. Pentru toate celelalte infracţiuni, statul de executare poate pune condiţia ca ele să constituie o infracţiune şi în temeiul legislaţiei sale naţionale pentru a fi recunoscute şi executate. În cazul în care durata sau natura pedepsei nu este compatibilă cu legislaţia statului de executare, acesta poate să adapteze pedeapsa. Pedeapsa adaptată trebuie să corespundă însă cât mai îndeaproape posibil sancţiunii iniţiale şi în niciun caz nu poate fi mai dură.

În conformitate cu legislaţia statului emitent, este necesar consimţământul persoanei condamnate pentru transmiterea unei hotărâri şi a unui certificat către statul de executare în scopul recunoaşterii sale şi a executării pedepsei. Totuşi, acest consimţământ nu este cerut atunci când statul de executare este statul membru:

  • al cărui resortisant este persoana condamnată şi în care aceasta trăieşte;
  • în care este deportată persoana condamnată în momentul exonerării în temeiul ordinului inclus în hotărâre;
  • în care a fugit sau în care s-a întors persoana condamnată cât timp este în desfăşurare procedura penală împotriva sa în statul emitent sau ca urmare a condamnării în statul emitent.

În orice caz în care persoana condamnată se găseşte în statul emitent, acesteia trebuie să i se dea posibilitatea de a-şi exprima avizul verbal sau în scris.

Dacă persoana condamnată se găseşte pe teritoriul statului emitent, ea trebuie să fie transferată în statul de executare în termen de 30 de zile de la data la care statul de executare a recunoscut hotărârea.

Atât statul emitent, cât şi statul de executare pot acorda amnistie sau graţiere. Totuşi, numai statul emitent poate decide cu privire la revizuirea hotărârii judecătoreşti.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Decizia-cadru 2008/909/JAI

5.12.2008

5.12.2011

JO L 327 din 5.12.2008

Act(e) de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Decizia-cadru 2009/299/JAI

28.3.2009

28.3.2011

JO L 81 din 27.3.2009

Ultima actualizare: 14.05.2009
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii