RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Proceduri de insolvenţă

Acest regulament stabileşte reguli comune privind curtea competentă pentru a deschide proceduri de insolvenţă, legislaţia aplicabilă şi recunoaşterea deciziilor curţii în cazurile în care un debitor devine insolvabil, indiferent dacă acesta este o companie, un comerciant sau o persoană particulară. Scopul este de a descuraja debitorii să îşi transfere activele sau procedurile judiciare dintr-o ţară în alta pentru a obţine o poziţie juridică mai avantajoasă.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 a Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă.

SINTEZĂ

Acest regulament stabileşte un cadru comun pentru procedurile de insolvenţă din Uniunea Europeană (UE). Scopul demersurilor armonizate privind procedurile de insolvenţă este de a evita transferul activelor sau al procedurilor juridice dintr-o ţară din UE în alta în scopul de a obţine o poziţie juridică mai avantajoasă în detrimentul creditorilor (alegerea forului „după bunul plac”).

Trebuie menţionat că un sfert din cazurile de insolvenţă din UE sunt asociate întârzierilor la plată.

Evitarea transferului activelor sau procedurilor judiciare dintr-o ţară din UE în alta

Cazurile de insolvenţă cu implicaţii transfrontaliere afectează funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne. În scopul dezvoltării unor proceduri mai uniforme care să descurajeze părţile să transfere active sau proceduri judiciare dintr-o ţară din UE în alta pentru a obţine o poziţie juridică mai favorabilă, soluţiile propuse se bazează pe principiul procedurilor cu acoperire universală. În acelaşi timp, acestea permit în continuare deschiderea de proceduri secundare pe teritoriul ţării UE în cauză.

Regulamentul se aplică „procedurilor colective ce iau naştere în contextul insolvenţei debitorului care au ca urmare desistarea parţială sau totală a acestuia şi desemnarea unui lichidator”. El se aplică în mod egal tuturor procedurilor, indiferent dacă debitorul este o persoană fizică sau juridică, un comerciant sau o persoană particulară. Un „lichidator” este o persoană sau un organism care administrează sau lichidează activele de care a fost desistat un debitor sau care supraveghează administrarea afacerilor acestuia. Anexa C a regulamentului enumeră persoanele sau organismele autorizate să exercite această funcţie în fiecare ţară din UE.

Regulamentul nu se aplică însă procedurilor de insolvenţă care privesc:

Determinarea instanţelor competente şi a legislaţiei aplicabile

Regulamentul defineşte conceptul de „curte” ca organism judiciar sau alt organism competent care este autorizat conform legislaţiei naţionale să deschidă proceduri. Instanţele competente să deschidă proceduri principale sunt cele din ţara UE în care debitorul îşi are centrul intereselor principale. Acesta este, în mod normal, locul în care debitorul îşi administrează în mod obişnuit interesele şi care poate fi confirmat de către terţi. În cazul unei companii sau al unei persoane juridice, acesta este locul în care îşi are sediul, dacă nu există dovezi contrarii. În cazul unei persoane fizice, în principiu, acesta este locul în care îşi are domiciliul profesional sau locul unde locuieşte în mod obişnuit.

Procedurile secundare (enumerate în Anexa B) pot fi deschise ulterior într-o altă ţară din UE, dacă debitorul are un sediu pe teritoriul acesteia. Prin „sediu” se înţelege orice loc în care debitorul exercită în mod netranzitoriu o activitate economică cu mijloace umane şi bunuri. Efectele procedurilor de lichidare trebuie limitate la acele active ale debitorului care se află pe teritoriul respectiv. Deschiderea procedurilor de acest tip poate fi solicitată de lichidatorul procedurii principale sau de către alte persoane sau autorităţi, în conformitate cu legislaţia ţării în care se solicită deschiderea procedurilor. În unele cazuri, procedurile teritoriale de acest tip se pot deschide în mod independent înaintea procedurii principale, dacă creditorii locali şi creditorii sediului local solicită acest lucru sau atunci când nu se poate deschide procedura principală conform legislaţiei ţării UE în care debitorul îşi are centrul intereselor. Aceste proceduri vor deveni însă proceduri secundare în momentul în care se deschid procedurile principale.

Legislaţia ţării UE în care este deschisă procedura de insolvenţă determină toate termenele procedurii respective: condiţiile pentru deschiderea, desfăşurarea şi închiderea acesteia. De asemenea, legislaţia determină norme practice, cum ar fi definirea debitorilor şi a activelor, puterile debitorului, respectiv ale lichidatorului, efectele procedurii asupra contractelor, asupra creditorilor individuali, creanţele etc.

Există prevederi în întreaga UE care garantează drepturile reale ale terţilor, dreptul unui creditor de a solicita o compensare şi dreptul unui vânzător, pe baza rezervării drepturilor de proprietate neafectate de deschiderea procedurilor. Drepturile asupra proprietăţii imobiliare sunt reglementate exclusiv de legea ţării UE în care este situată proprietatea. Tot astfel, contractele de muncă şi rapoartele de muncă, precum şi drepturile şi obligaţiile participanţilor la un sistem de plată sau decontare ori la o piaţă financiară sunt reglementate exclusiv de legea statului membru aplicabilă acelui sistem sau acelei pieţe (pentru mai multe detalii, a se vedea directiva privind caracterul definitiv al plăţii în sistemele de plată şi al plăţii în operaţiunile cu titluri de valoare).

Recunoaşterea procedurii de insolvenţă

Deciziile luate de instanţa competentă în procedura principală vor fi recunoscute imediat în alte ţări din UE, fără controale suplimentare, cu excepţia:

  • cazurilor în care efectele recunoaşterii respective ar fi contrare politicii publice a ţării;
  • hotărârilor care ar putea duce la o limitare a libertăţii personale sau a secretului corespondenţei.

Totuşi, restricţiile privind drepturile creditorilor (o suspendare a plăţii sau o remitere de datorie) sunt posibile numai dacă aceştia şi-au dat acordul.

Dacă o curte dintr-o ţară a UE decide să deschidă procedura de insolvenţă, decizia va fi recunoscută în toate celelalte ţări ale UE, chiar dacă debitorul nu ar putea fi subiectul unor asemenea proceduri în celelalte ţări. Efectele deciziei sunt cele prevăzute de legea ţării în care este deschisă procedura şi se sting în cazul în care se deschid proceduri secundare într-o altă ţară din UE.

Lichidatorul desemnat de o instanţă competentă poate acţiona în celelalte ţări ale UE conform puterilor cu care este învestit prin legea ţării UE în care este deschisă procedura, respectând însă legea ţării pe al cărei teritoriu acţionează. În special, acesta poate dispune transferarea activelor debitorului şi poate să exercite orice acţiune revocatorie care este în interesul creditorilor, în cazul în care activele au fost transferate din ţara în care a fost deschisă procedura principală după deschiderea procedurii, supuse drepturilor reale ale terţilor sau rezervei titlului de proprietate.

Un creditor cu domiciliul în UE care obţine satisfacerea totală sau parţială a creanţei sale asupra activelor aparţinând debitorului trebuie să restituie lichidatorului ceea ce a obţinut (respectându-se drepturile reale sau rezerva titlului de proprietate). Se întocmeşte un cont consolidat al dividendelor pentru Uniune, pentru a avea certitudinea acordării de dividende echivalente creditorilor.

Se pot lua măsuri de publicare în orice ţară a UE la solicitarea lichidatorului (publicarea deciziei prin care se deschide procedura de insolvenţă şi/sau a înscrierii într-un registru public). Publicarea poate fi obligatorie, dar, în orice caz, ea nu este o condiţie preliminară pentru recunoaşterea procedurilor din străinătate.

Dacă o persoană în cauză nu are cunoştinţă despre deschiderea procedurii, se poate considera că persoana respectivă a acţionat de bună credinţă dacă a efectuat o plată către debitor în loc de lichidator într-o altă ţară a UE. Dacă se efectuează o asemenea plată înainte de publicarea deciziei prin care se deschide procedura, se consideră că persoana în cauză nu a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii. Pe de altă parte, dacă se efectuează o plată după publicarea deciziei, se presupune că persoana în cauză a avut cunoştinţă, dacă nu există dovezi contrare.

Limitarea aplicabilităţii regulamentului

Regulamentul nu se aplică:

  • Danemarcei;
  • oricărei ţări din UE în care acesta este ireconciliabil cu obligaţiile privind lichidarea ce rezultă dintr-o convenţie încheiată de ţara respectivă şi una sau mai multe ţări terţe, înainte de intrarea sa în vigoare;
  • Regatului Unit, în măsura în care regulamentul este ireconciliabil cu înţelegeri existente cu ţările din Commonwealth.

Regulamentul se aplică procedurilor de insolvenţă deschise după intrarea sa în vigoare în data de 31 mai 2002. El înlocuieşte convenţiile bilaterale şi multilaterale existente între două sau mai multe ţări din UE.

Context

Lichidarea companiilor insolvente, concordatele şi procedurile analoage nu sunt vizate de Convenţia de la Bruxelles din 1968. S-au desfăşurat lucrări la diferite niveluri începând din 1963, în vederea formulării unui instrument comunitar în acest domeniu. În 23 noiembrie 1995 a fost încheiată o convenţie privind procedurile de insolvenţă. Totuşi, această convenţie nu a putut intra în vigoare, pentru că una dintre ţările UE nu a semnat-o în intervalul de timp stabilit.

Tratatul de la Amsterdam, semnat în data de 2 octombrie 1997, stabileşte noi prevederi pentru cooperarea în materie civilă. Pe această bază a fost adoptat prezentul regulament privind procedurile de insolvenţă.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Regulamentul (CE) nr. 1346/2000

31.5.2002

-

JO L 160 din 30.6.2000

Modificările şi rectificările succesive ale Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 au fost încorporate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Ultima actualizare: 24.02.2011

Consultaţi şi

  • Site-ul privind insolvenţa al Direcţiei Generale Justiţie a Comisiei Europene (EN)
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii