RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 22 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Competenţa, legea aplicabilă şi certificatul european de moştenitor

Acest regulament armonizează normele privind competenţa jurisdicţională şi legea aplicabilă în materie de succesiuni în cadrul UE, precum şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni. Totodată, regulamentul introduce un certificat european de moştenitor destinat utilizării de către moştenitori, legatari, executori testamentari sau administratori ai patrimoniului succesoral pentru a-şi dovedi statutul sau pentru a-şi exercita drepturile în alt stat membru.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor.

SINTEZĂ

Acest regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.

Competenţa

Instanţele judecătoreşti din statul membru în care defunctul îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului sunt competente să hotărască cu privire la succesiune în ansamblul său. În cazul în care reşedinţa obişnuită a defunctului în momentul decesului nu este situată într-un stat membru, instanţele unui stat membru în care sunt situate bunuri care fac parte din patrimoniul succesoral sunt competente să se pronunţe asupra succesiunii în ansamblul său, cu condiţia ca defunctul să fi avut:

  • cetăţenia acelui stat membru în momentul decesului; sau
  • reşedinţa anterioară obişnuită în acel stat membru, cu condiţia ca, la data sesizării instanţei, să nu fi trecut mai mult de cinci ani de la schimbarea reşedinţei obişnuite.

În cazul în care defunctul a ales, în conformitate cu acest regulament, legea unui stat membru pentru a se aplica succesiunii sale, părţile vizate pot conveni că instanţele judecătoreşti din acel stat membru vor avea competenţa exclusivă de a se pronunţa cu privire la orice chestiune referitoare la succesiunea în cauză.

Instanţele din statul membru în care defunctul îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului îşi pot declina competenţa de a se pronunţa asupra succesiunii în cazul în care consideră că instanţele judecătoreşti din statul membru pentru a cărui lege s-a optat sunt mai în măsură să hotărască cu privire la succesiune, având în vedere circumstanţele practice ale acesteia, cum ar fi reşedinţa obişnuită a părţilor şi locul unde sunt situate bunurile.

Instanţele judecătoreşti din statul membru pentru a cărui lege a optat defunctul sunt competente în cazul în care:

  • în temeiul unor condiţii specifice prevăzute de acest regulament, o instanţă judecătorească sesizată anterior şi-a declinat competenţa cu privire la aceeaşi cauză;
  • părţile la proceduri au convenit să confere competenţă instanţelor judecătoreşti din acel stat membru;
  • părţile la proceduri au recunoscut în mod expres competenţa instanţei judecătoreşti sesizate.

Legea aplicabilă

Cu excepţia cazurilor în care acest regulament stabileşte dispoziţii contrare, legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care defunctul îşi avea reşedinţa obişnuită în momentul decesului.

O persoană poate să aleagă ca legea aplicabilă succesiunii sale să fie legea statului a cărui cetăţenie o deţine în momentul alegerii sau la data decesului. O persoană cu mai multe cetăţenii poate să aleagă legea oricăruia dintre statele al căror cetăţean este.

Legea reglementează, în special:

  • cauzele, momentul şi locul deschiderii succesiunii;
  • vocaţia succesorală a beneficiarilor, stabilirea cotelor-părţi care le revin acestora şi a obligaţiilor care le pot fi impuse de către defunct şi stabilirea altor drepturi privind succesiunea;
  • capacitatea succesorală;
  • dezmoştenirea şi nedemnitatea;
  • transferul către moştenitori şi, dacă este cazul, către legatarii bunurilor, a drepturilor şi obligaţiilor din care se compune patrimoniul succesoral;
  • puterile conferite moştenitorilor, executorilor testamentari şi altor administratori ai patrimoniului succesoral, fără a aduce atingere normelor specifice privind desemnarea şi atribuţiile administratorilor patrimoniului în anumite situaţii;
  • răspunderea pentru datoriile succesiunii;
  • partea din patrimoniul succesoral de care se poate dispune, rezervele succesorale şi alte restricţii privind libertatea de a dispune pentru cauză de moarte, precum şi pretenţiile pe care persoanele apropiate defunctului le-ar putea avea faţă de patrimoniul succesoral sau faţă de moştenitori;
  • orice obligaţii privind raportul sau reducţiunea liberalităţilor la calcularea cotelor-părţi din succesiune ale diverşilor beneficiari;
  • partajul succesoral.

Recunoaşterea şi forţa executorie a deciziilor

Hotărârile pronunţate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la o procedură specială.

Deciziile executorii în statul membru în care au fost pronunţate au forţă executorie în alt stat membru atunci când, la cererea unei părţi interesate, instanţa locală sau autoritatea competentă din statul în cauză a încuviinţat executarea acestora.

Recunoaşterea şi executarea actelor autentice

Actele autentice întocmite într-un stat membru au aceleaşi efecte probatorii în alt stat membru ca în statul de origine, sau au efectele cele mai apropiate, cu condiţia să nu contravină în mod vădit ordinii publice din statul membru în cauză.

Actele autentice executorii în statul membru în care au fost întocmite au forţă executorie în alt stat membru atunci când, la cererea unei părţi interesate, instanţa locală sau autoritatea competentă din statul în cauză a încuviinţat executarea acestora.

Certificatul european de moştenitor

Acest regulament creează un certificat european de moştenitor destinat utilizării de către moştenitori, de către legatarii cu drepturi directe la succesiune şi de către executorii testamentari sau administratorii patrimoniului succesoral care, în alt stat membru, trebuie să îşi dovedească statutul sau să îşi exercite drepturile de moştenitori sau legatari şi/sau atribuţiile de executori testamentari sau administratori ai patrimoniului succesoral. Odată eliberat, certificatul produce efecte în toate statele membre, fără a fi necesară nicio procedură specială.

Dispoziţii finale

Acest regulament se aplică succesiunilor persoanelor care decedează începând cu data de 17 august 2015. Alegerea legislaţiei şi dispoziţiile pentru cauză de moarte întocmite înainte de această dată sunt valabile în anumite condiţii prevăzute în regulament.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Regulamentul (UE) nr. 650/2012

16.8.2012

-

JO L 201 din 27.7.2012

Ultima actualizare: 16.01.2013
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii