EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Plan de acţiune privind Programul de la Stockholm

Acest plan de acţiune stabileşte o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare a priorităţilor politice enunţate în Programul de la Stockholm în domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii în perioada 2010-2014.

ACT

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor din 20 aprilie 2010 – Crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pentru cetăţenii Europei – Plan de acţiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm [COM(2010) 171 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Priorităţile Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte crearea unui spaţiu de justiţie, libertate şi securitate în perioada 2010-2014 sunt enunţate în Programul de la Stockholm. Acest plan de acţiune are ca obiectiv să concretizeze priorităţile respective, precum şi să pregătească Europa pentru provocările viitoare care vor apărea atât la nivel european, cât şi la nivel global.

O Europă a drepturilor

Planul de acţiune prevede măsuri care să asigure protejarea drepturilor fundamentale. Acestea constau în consolidarea legislaţiei privind protecţia datelor prin intermediul unui nou cadru juridic cuprinzător, precum şi în încorporarea dispoziţiilor privind protecţia datelor în toate politicile UE şi în domeniul aplicării legii, al prevenirii criminalităţii şi al relaţiilor internaţionale. Acţiunile vizează, de asemenea, combaterea tuturor formelor de discriminare, rasism, xenofobie şi homofobie. Se acordă o atenţie specială protejării drepturilor copilului şi ale grupurilor vulnerabile, inclusiv ale victimelor criminalităţii şi ale terorismului. Pentru protecţia celor din urmă, Comisia va propune un instrument cuprinzător şi măsuri practice, care includ un ordin european de protecţie. Comisia va face, de asemenea, propuneri legislative privind drepturile persoanelor în cadrul procedurilor penale şi acţiunile legate de detenţie. Mai mult, planul de acţiune prevede măsuri prin care să li se acorde cetăţenilor europeni un rol mai pregnant, în special în ceea ce priveşte dreptul la libera circulaţie, protecţia în ţările terţe şi participarea civică.

O Europă a justiţiei

Pentru a consolida spaţiul judiciar european, planul de acţiune enunţă măsuri de continuare a punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce. Acestea includ propuneri legislative privind obţinerea de probe, descalificările şi sancţiunile financiare în materie penală. Comisia intenţionează, de asemenea, să propună noi dispoziţii legislative în materie civilă, cum ar fi cele legate de divorţ, şi să revizuiască regulamentul privind hotărârile în materie civilă şi comercială. Pentru ca principiul recunoaşterii reciproce să funcţioneze eficient, Comisia va întreprinde acţiuni în vederea consolidării încrederii reciproce. În acest scop, vor fi, de asemenea, propuse acţiuni de dezvoltare a unor standarde minime comune, atât în dreptul penal, cât şi în dreptul civil. În plus, pentru ca cetăţenii să beneficieze cât mai mult posibil de spaţiul judiciar european, Comisia va propune acţiuni de facilitare a accesului la justiţie, în special în ceea ce priveşte legislaţia legată de actele de stare civilă, şi de sprijinire a activităţii economice, cum ar fi propuneri legislative privind executarea hotărârilor judecătoreşti. În acelaşi timp, Comisia intenţionează să consolideze prezenţa internaţională a UE în domeniul dreptului civil şi al dreptului penal, în special prin negocierea unor acorduri şi convenţii cu ţări terţe.

O Europă care protejează

Pentru a-și proteja mai bine cetăţenii şi a combate criminalitatea transfrontalieră, planul de acţiune prevede elaborarea unei strategii de securitate internă. Comisia intenţionează, de asemenea, să îmbunătăţească instrumentele de securitate existente, în special cele legate de gestionarea fluxurilor de informaţii, precum şi să propună mobilizarea unor instrumente tehnologice de securitate, cum ar fi un registru european al resortisanţilor ţărilor terţe care au fost condamnaţi pentru o infracţiune. În plus, planul de acţiune prevede o ameliorare a politicii de combatere a criminalităţii transfrontaliere, în special o mai bună cooperare în materie de aplicare a legii la nivel european, inclusiv între Europol, Eurojust şi Agenţia Europeană pentru Frontierele Externe (Frontex), precum şi o prevenire mai eficientă a criminalităţii. Pentru a proteja împotriva infracţiunilor grave şi a criminalităţii organizate, planul de acţiune prevede, de asemenea, măsuri specifice de combatere a criminalităţii, inclusiv propuneri legislative privind:

  • traficul de persoane;
  • exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;
  • criminalitatea informatică şi securitatea reţelelor de informaţii;
  • criminalitatea economică şi corupţia;
  • drogurile;
  • terorismul.

Comisia intenţionează, de asemenea, să consolideze capacitatea UE de prevenire, pregătire şi răspuns la dezastre, atât la cele provocate de om, cât şi la cele naturale. În acest scop, planul de acţiune prevede măsuri care completează şi îmbunătăţesc gestionarea dezastrelor de către UE.

Accesul în Europa

Comisia va întreprinde acţiuni pentru a continua elaborarea unei abordări integrate privind gestionarea frontierelor externe ale UE. Aceste acţiuni includ propuneri legislative de modificare a Frontex, a Codului frontierelor Schengen şi a Sistemului european de supraveghere a frontierelor (Eurosur). Comisia va propune, de asemenea, instituirea unui sistem de intrare/ieşire (EES) şi a unui program al călătorilor înregistraţi (RTP). Mai mult, Comisia va continua liberalizarea regimului de acordare a vizelor prin negocierea unor acorduri privind facilitarea eliberării vizelor cu ţările terţe, precum şi prin lansarea Sistemului de Informaţii privind Vizele (VIS).

O Europă a solidarităţii

Comisia intenţionează să urmeze o politică în materie de imigraţie dinamică şi cuprinzătoare, constând în acţiuni care:

  • să dezvolte în continuare abordarea globală a UE cu privire la migraţie, în vederea unei colaborări mai strânse cu ţările terţe;
  • să susţină migraţia pentru a acoperi nevoile de pe pieţele europene ale forţei de muncă;
  • să promoveze integrarea şi drepturile migranţilor;
  • să combată imigraţia ilegală prin acorduri de readmisie şi politici de returnare;
  • să ţină cont de situaţia minorilor neînsoţiţi.

Comisia intenţionează, de asemenea, să urmeze o politică de azil comună în vederea instituirii unui spaţiu de protecţie comun pentru solicitanţii de azil prin împărţirea responsabilităţilor între statele membre. Planul de acţiune prevede totodată consolidarea dimensiunii externe prin cooperarea cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi dezvoltarea Programului UE de reinstalare, precum şi a altor noi programe de protecţie regionale.

Europa într-o lume globalizată

Planul de acţiune reafirmă legătura strânsă dintre dimensiunea internă şi cea externă a politicilor din domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii. Prin urmare, planul prevede acţiuni care consolidează dimensiunea externă, în special pentru o ameliorare a cooperării şi a schimbului de informaţii dintre statele membre. În plus, Comisia intenţionează să ţină cont de dimensiunea externă în relaţiile sale cu ţările terţe, inclusiv printr-o serie de acorduri şi de parteneriate. Planul de acţiune prevede, de asemenea, sprijinirea continuă a convenţiilor Consiliului Europei privind traficul de persoane, protecţia datelor, protecţia copilului, criminalitatea informatică şi corupţia, precum şi a Conferinţei de la Haga privind dreptul internaţional privat.

Calea de urmat

Pentru a transforma priorităţile politice stabilite de Programul de la Stockholm în acţiuni şi rezultate concrete, planul de acţiune prevede măsuri pentru:

  • evaluarea politicilor şi mecanismelor din domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii;
  • formarea funcţionarilor competenţi în materie de securitate internă şi a celor care lucrează în domeniul dreptului, precum şi a autorităţilor responsabile cu aplicarea legilor;
  • activităţi de sensibilizare a publicului;
  • dialogul cu societatea civilă;
  • noi programe financiare.

Ultima actualizare: 28.05.2010

Top