EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Colegiul European de Poliție (CEPOL)

Scopul Deciziei 2005/681/JAI a Consiliului este de a îmbunătăți funcționarea Colegiului European de Poliție (CEPOL). Decizia conferă CEPOL statutul de agenție a UE, finanțată din bugetul general al Uniunii Europene. CEPOL este o rețea de cooperare ce reunește institutele naționale de formare a cadrelor de poliție. Obiectivul Colegiului este de a dezvolta o abordare comună a aspectelor legate de prevenirea și de combaterea infracționalității prin intermediul formării, prin înființarea unor programe armonizate și prin diseminarea bunelor practici.

ACT

Decizia 2005/681/JAI a Consiliului din 20 septembrie 2005 de instituire a Colegiului European de Poliție (CEPOL) și de abrogare a Deciziei 2000/820/JAI.

SINTEZĂ

CEPOL a fost înființat inițial printr-o Decizia 2005/681/JAI a Consiliului. Pe baza unui raport privind primii trei ani de activitate, în concluziile sale din februarie 2005, Consiliul a solicitat anumite îmbunătățiri privind funcționarea CEPOL: s-a considerat că CEPOL ar putea funcționa mai eficace dacă ar fi finanțat din bugetul general și dacă personalul CEPOL ar fi supus Statutului funcționarilor Comunităților Europene și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene. Această decizie instituie un Colegiu European de Poliție ca succesor al acelui CEPOL care a fost înființat în anul 2000. Decizia conferă CEPOL statutul de agenție finanțată din bugetul Comunităților Europene. Ea stabilește măsurile tranzitorii privind succesiunea juridică generală.

În 16 iulie 2014, Comisia a adoptat o propunere privind un regulament de reformare a cadrului juridic al CEPOL, de abrogare și de înlocuire a deciziei existente a Consiliului. Scopul propunerii este de a alinia regimul agenției cu cel al altor agenții descentralizate și de a însărcina agenția cu punerea în aplicare a unei noi abordări privind formarea personalului responsabil cu aplicarea legii din UE, care să fie în concordanță cu evoluția priorităților în materie de cooperare operațională polițienească.

Organizarea CEPOL

CEPOL se constituie ca rețea a institutelor naționale de formare pentru înalții responsabili de poliție. Colegiul este administrat de un consiliu de administrație și de un director. Un secretariat general îndeplinește sarcinile administrative.

Consiliul de administrație este format din directorii institutelor naționale de formare. Fiecare delegație națională (formată din unul sau mai mulți directori de institute naționale de formare) are dreptul la un vot în consiliul de administrație. Reprezentanții Secretariatului General al Consiliului, ai Comisiei și ai Europol pot participa la întrunirile consiliului de administrație ca observatori fără drept de vot.

Consiliul de administrație hotărăște cu o majoritate de două treimi dintre membrii săi, cu excepția proiectului de buget care urmează a fi înaintat Comisiei și pentru care este necesară unanimitatea. Consiliul adoptă programe, module de formare, metode de învățare comune și raportul anual al CEPOL. De asemenea, consiliul adoptă decizia de numire a directorului.

Directorul este numit de consiliul de administrație dintr-o listă de cel puțin trei candidați. Directorul răspunde de gestionarea curentă a activității CEPOL. De asemenea, el execută bugetul, menține contacte cu serviciile competente din statele membre și coordonează punerea în aplicare a programului de lucru. Directorul se supune Statutului funcționarilor Comunităților Europene și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene.

Secretariatul asistă CEPOL în cadrul sarcinilor administrative și la punerea în aplicare a programului anual. Personalul secretariatului se supune Statutului funcționarilor Comunităților Europene și Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene.

CEPOL se bucură de capacitate legală și contractuală. Directorul este reprezentantul legal al CEPOL. Sediul CEPOL s-a mutat în data de 1 septembrie 2014 de la Bramshill (Regatul Unit) la Budapesta (Ungaria). Această decizie a fost luată de Parlamentul European și de Consiliu în Regulamentul (UE) nr. 543/2014.

Finanțarea CEPOL din bugetul UE

CEPOL este finanțat din bugetul UE. Cheltuielile includ cheltuielile referitoare la personal, cheltuielile administrative, de infrastructură și operaționale. Până cel târziu în data de 31 martie a fiecărui an, consiliul de administrație adoptă proiectul de previziune a bugetului și îl înaintează Comisiei și autorității bugetare (Parlamentul European și Consiliul) împreună cu proiectul de buget preliminar al Uniunii Europene. Autoritatea bugetară decide asupra bugetului final al CEPOL.

Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) se aplică fără restricție în cazul CEPOL. CEPOL respectă celelalte prevederi privind lupta antifraudă, cum ar fi acordurile interinstituționale din acest domeniu.

Decizia se aplică începând cu 1 ianuarie 2006. O dată la cinci ani începând de la această dată, consiliul de administrație comandă o evaluare externă independentă a punerii în aplicare a prezentei decizii.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial

Decizia 2005/681/JAI a Consiliului

1.1.2006

-

JO 256 din 1.10.2005

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 543/2014

29.5.2014

-

JO L 163, 29.5.2014

ACTE CONEXE

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru formare în materie de aplicare a legii (CEPOL), de abrogare și de înlocuire a Deciziei 2005/681/JAI a Consiliului [COM/2014/0465 final din 16.7.2014].

Obiectivele propunerii sunt următoarele:

  • extinderea mandatului CEPOL astfel încât acesta să poată sprijini, dezvolta, desfășura și coordona activități de învățare pentru personalul responsabil cu aplicarea legii, indiferent de grad, precum și pentru funcționarii vamali și alte autorități care se ocupă de problemele transfrontaliere;
  • concentrarea mai fermă a activității CEPOL asupra acelor infracțiuni care sunt cele mai dăunătoare pentru cetățeni și care necesită cel mai mult cooperare transfrontalieră;
  • actualizarea și clarificarea obiectivelor CEPOL, pentru a încuraja dezvoltarea cooperării regionale sau bilaterale între statele membre;
  • însărcinarea CEPOL cu dezvoltarea și actualizarea periodică de instrumente și metodologii de învățare în vederea îmbunătățirii competențelor personalului responsabil cu aplicarea legii, în cadrul unei perspective de învățare pe tot parcursul vieții.

Ultima actualizare: 11.08.2014

Top