RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Spălarea banilor: prevenirea utilizării sistemului financiar

Această directivă are ca obiectiv prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului. Ea se aplică instituţiilor financiare şi de credit, precum şi anumitor persoane fizice şi juridice care lucrează în sectorul financiar, în special furnizorilor de bunuri (atunci când plăţile sunt efectuate în numerar şi depăşesc 15 000 EUR). Aceste instituţii şi persoane trebuie să aplice principiul vigilenţei privind clientela, ţinând seama de riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Se înfiinţează unităţi de informaţii financiare (UIF) naţionale, responsabile de examinarea tranzacţiilor suspecte semnalate.

ACT

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Această directivă are ca obiectiv prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului şi abrogă Directiva 91/308/CEE (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV).

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) trebuie să interzică spălarea banilor şi finanţarea terorismului. În acest scop, ele pot adopta sau menţine în vigoare dispoziţii mai stricte în acest domeniu decât cele prevăzute în această directivă.

Definiţia spălării banilor şi finanţării terorismului

Directiva defineşte ca „spălare a banilor” actele comise intenţionat care vizează:

  • conversia sau transferul de bunuri care provin dintr-o activitate infracţională, cu scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor;
  • ascunderea sau disimularea naturii, sursei, localizării, utilizării, circulaţiei, a drepturilor aferente sau a dreptului de proprietate reale, cunoscând că acestea provin dintr-o activitate infracţională;
  • dobândirea, deţinerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin dintr-o activitate infracţională;
  • participarea sau sprijinirea pentru comiterea activităţilor sus-menţionate.

Se consideră tot spălare a banilor şi situaţia în care activităţile aflate la originea bunurilor destinate spălării sunt localizate pe teritoriul unui alt stat membru al UE sau pe cel al unei ţări terţe.

În sensul acestei directive, prin „finanţarea terorismului” se înţelege furnizarea sau colectarea de fonduri cu intenţia folosirii acestora pentru a comite una dintre infracţiunile detaliate în Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind combaterea terorismului, cum ar fi luarea de ostatici, întocmirea de documente administrative false şi conducerea unui grup terorist.

Obligaţiile privind clientela ale entităţilor şi persoanelor care fac obiectul directivei

Directiva se aplică instituţiilor de credit, instituţiilor financiare, membrilor profesiilor liberale juridice, notarilor, experţilor contabili, auditorilor, consilierilor fiscali, agenţilor imobiliari, cazinourilor, prestatorilor de servicii pentru trusturi sau societăţi şi tuturor furnizorilor de bunuri (atunci când plăţile sunt efectuate în numerar şi depăşesc 15 000 EUR). Entităţile şi persoanele care fac obiectul directivei trebuie să aplice măsuri de precauţie privind clientela lor atunci când stabilesc relaţii de afaceri şi când efectuează tranzacţii ocazionale în valoare de cel puţin 15 000 EUR. Între altele, ele trebuie să completeze o declaraţie de raportare a unei operaţiuni suspecte dacă au o suspiciune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, independent de orice scutire sau prag.

Măsurile de precauţie prevăd identificarea clientului şi verificarea identităţii sale, obţinerea de informaţii privind obiectul sau natura relaţiilor de afaceri, identificarea eventuală a beneficiarului efectiv şi verificarea identităţii persoanei juridice care deţine sau controlează clientul sau în numele căreia este realizată activitatea. Amploarea acestor măsuri se poate stabili pe baza unei abordări fondate pe risc şi, de pildă, în funcţie de tipul de client sau de relaţie de afaceri. Statele membre ale UE pot permite entităţilor şi persoanelor reglementate de această directivă să recurgă la terţi pentru a îndeplini aceste măsuri de precauţie privind clientela. Directiva enumeră şi cazurile în care se pot utiliza proceduri simplificate, de exemplu, vigilenţa în ceea ce priveşte autorităţile publice naţionale, clienţii care au poliţe de asigurare de viaţă în care prima anuală nu depăşeşte 1 000 EUR sau deţinătorii de bani electronici.

Atunci când există un risc ridicat de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, entităţile şi persoanele cărora li se aplică directiva sunt obligate să aplice măsuri de precauţie sporită privind clientela. Precauţia sporită privind clientela cuprinde măsuri suplimentare de verificare şi certificare a documentelor furnizate în cazul în care clientul nu este prezent fizic în scopul identificării.

În cele din urmă, este interzis ca instituţiile de credit şi alte instituţii financiare să deţină conturi anonime sau carnete de economii anonime.

Statele europene sunt obligate să se informeze reciproc şi să informeze autorităţile europene de supraveghere (AES), şi anume Autoritatea Bancară Europeană (ABE), Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (AEAPO) şi Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare (AEVM) atunci când consideră că o ţară terţă îndeplineşte condiţiile de echivalenţă privind evaluarea situaţiilor care prezintă un risc scăzut de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

Instituirea unei unităţi de informaţii financiare (UIF) în statele membre ale UE

Fiecare stat membru ale UE trebuie să instituie o unitate de informaţii financiare (UIF) sub forma unei unităţi naţionale centrale. Aceste unităţi sunt responsabile cu primirea, solicitarea, analizarea şi comunicarea către autorităţile competente a informaţiilor referitoare la posibile spălări de bani sau finanţări ale terorismului. Statele membre ale UE trebuie să furnizeze UIF-lui lor resursele adecvate pentru a-i permite acesteia să îşi îndeplinească misiunea şi trebuie să îi garanteze accesul la toate informaţiile financiare, administrative şi judiciare necesare.

Entităţile şi persoanele care fac obiectul acestei directive trebuie să transmită către UIF o declaraţie de raportare a unei tranzacţii suspecte, fără întârziere, atunci când au cunoştinţa sau au suspiciunea că are sau a avut loc o operaţiune sau o tentativă de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. În această perioadă, ele trebuie să se abţină de a efectuarea de operaţiuni. La cererea UIF, aceste entităţi şi persoane trebuie să furnizeze toate informaţiile necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Statele membre ale UE pot decide să nu impună membrilor profesiilor liberale juridice, notarilor, auditorilor, experţilor contabili externi şi consilierilor fiscali obligaţia de a informa UIF cu privire la informaţiile primite despre clienţii lor sau din partea lor în cursul evaluării situaţiei juridice a acestora sau în cursul îndeplinirii sarcinii de apărare sau de reprezentare a clientului într-o procedură judiciară.

Entităţile şi persoanele care fac obiectul acestei directive nu au voie să divulge clientului în cauză sau altor terţe persoane faptul că s-au transmis informaţii la UIF, exceptând cazul în care acestea se divulgă în scopul aplicării legii. Ele trebuie să păstreze evidenţele şi documentele justificative sau alte informaţii pe o perioadă de cel puţin cinci ani de la încetarea relaţiei de afaceri cu clientul sau de la derularea tranzacţiei. Comisia încurajează coordonarea dintre UIF-urile din statele membre ale UE.

Statele membre au obligaţia de a se informa unele pe altele, precum şi AES, în cazul în care consideră că o ţară terţă îndeplineşte condiţiile de echivalenţă în ceea ce priveşte interzicerea divulgării, secretul profesional şi protecţia datelor cu caracter personal.

Instituţiile de credit şi alte instituţii financiare reglementate de această directivă trebuie să aplice măsuri cel puţin echivalente cu cele prevăzute în materie de precauţie privind clientul şi de păstrare a documentelor în sucursalele şi filialele lor majoritare aflate în ţări terţe. Statele membre, AES şi Comisia au obligaţia de a se informa reciproc în situaţiile în care legislaţia unei ţări terţe nu permite aplicarea acestor măsuri şi atunci când se poate întreprinde o acţiune coordonată pentru căutarea unei soluţii. În aceste cazuri, AES au posibilitatea de a elabora proiecte de norme tehnice de reglementare pentru a preciza tipul de măsuri suplimentare şi acţiunile minime pe care instituţiile de credit sau instituţiile financiare trebuie să le întreprindă.

Aplicarea directivei şi impunerea de sancţiuni

Entităţile şi persoanele cărora li se aplică această directivă trebuie să stabilească măsuri şi proceduri adecvate în materie de precauţie privind clientela, de declarare, păstrare a evidenţelor, gestionare a riscurilor şi de comunicare. Ele trebuie să se asigure că angajaţii acestora cunosc dispoziţiile în vigoare.

Statele membre ale UE trebuie să monitorizeze respectarea acestei directive. Entităţile şi persoanele vizate trebuie trase la răspundere în caz de nerespectare a legislaţiei naţionale adoptate în temeiul acestei directive. Sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Directiva 2005/60/CE

15.12.2005

15.12.2007

JO L 309, 25.11.2005

Acte de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Directiva 2007/64/CE

25.12.2007

1.11.2009

JO L 319, 5.12.2007

Directiva 2008/20/CE

20.3.2008

-

JO L 76, 19.3.2008

Directiva 2009/110/CE

30.10.2009

30.4.2011

JO L 267, 10.10.2009

Directiva 2010/78/UE

4.1.2011

31.12.2011

JO L 331, 15.12.2010

Modificările şi corecturile succesive aduse Directivei 2005/60/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte definiţia persoanelor expuse politic şi criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauţie privind clientela, precum şi de exonerare pe motivul unei activităţi financiare desfăşurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată [Jurnalul Oficial L 214 din 4.8.2006].
Această directivă conţine aspectele tehnice ale definiţiilor din Directiva 2005/60/CE cum ar fi noţiunea de „persoane expuse politic” (şefii de stat şi de guvern, miniştrii, parlamentarii etc.).

Ultima actualizare: 07.04.2011

Consultaţi şi

  • Direcţia Generală Piaţa Internă şi Servicii – Criminalitatea financiară (DE) (EN) (FR)
  • Direcţia Generală Afaceri Interne – Combaterea terorismului (EN)
  • Direcţia Generală Afaceri Interne – Spălarea banilor (EN)
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii