RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Asigurarea generală: a treia directivă

Uniunea Europeană instituie un sistem de autorizare unică care permite întreprinderilor de asigurare cu sediul social într-un stat membru al UE să îşi deschidă sucursale şi să opereze în regim de liberă prestare a serviciilor sub controlul statului membru în care se află sediul social al asigurătorului. Obiectivul este de a permite titularilor de poliţe de asigurare să obţină acoperirea care corespunde cel mai bine nevoilor lor.

ACT

Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE (a treia directivă privind „asigurarea generală”) [A se vedea actele de modificare].

SINTEZĂ

Directiva se aplică asigurărilor şi iniţierii unor activităţi independente de asigurare generală directă practicate de întreprinderile de asigurare cu sediul într-un stat membru sau care doresc să se stabilească într-un stat membru.

Iniţierea activităţii de asigurare

Întreprinderile care doresc să iniţieze activităţi de asigurare directă trebuie să solicite o autorizaţie administrativă din partea autorităţilor statului membru de origine. Această autorizaţie îi permite întreprinderii să desfăşoare activităţi în conformitate cu dreptul de stabilire sau cu libertatea de a presta servicii.

Întreprinderile de asigurare care iniţiază activităţi de asigurare directă trebuie să adopte forma prevăzută.

Aceste întreprinderi trebuie:

  • să îşi limiteze obiectul de activitate la activitatea de asigurare şi la operaţiunile care decurg direct din aceasta;
  • să prezinte un program de activităţi care să includă, printre altele, informaţii privind natura riscurilor pe care întreprinderea îşi propune să le garanteze, elementele care constituie fondul minim de garantare şi principiile directoare privind reasigurările;
  • să dispună de fondul minim de garantare necesar.

De asemenea, întreprinderile trebuie să comunice autorităţilor competente identitatea acţionarilor şi a asociaţilor.

Armonizarea condiţiilor de exercitare

Supravegherea financiară a întreprinderilor de asigurare este de competenţa exclusivă a statelor membre. Acestea trebuie să verifice ansamblul activităţilor întreprinderii de asigurare, solvabilitatea sa şi constituirea provizioanelor tehnice şi a activelor reprezentative. La rândul lor, întreprinderile de asigurare trebuie să furnizeze statelor membre documentele necesare pentru exercitarea controlului şi documentele statistice.

Fiecare întreprindere trebuie să constituie suficiente provizioane tehnice pentru a-şi putea realiza activităţile. Aceste provizioane tehnice şi rezerve de echilibrare sunt constituite prin investiţii şi alte creanţe sau chiar prin alte active.

Autorităţile competente pot retrage autorizaţia acordată unei întreprinderi dacă aceasta:

  • nu foloseşte autorizaţia în termen de douăsprezece luni;
  • nu mai îndeplineşte condiţiile de iniţiere a activităţii;
  • nu îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin.

Dispoziţii referitoare la dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii

Întreprinderile de asigurare îşi pot deschide sucursale pe teritoriul altor state membre, cu condiţia să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine şi să îi transmită anumite informaţii privind, în principal, operaţiunile efectuate în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii.

Titularul de poliţă de asigurare trebuie să fie întotdeauna informat cu privire la statul membru în care se află sediul social al întreprinderii, precum şi cu privire la sucursala cu care va fi încheiat contractul.

Termeni-cheie ai actului
  • Reasigurare: activitate care constă în acceptarea riscurilor cedate de către o întreprindere de asigurare sau de către o altă întreprindere de reasigurare.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Directiva 92/49/CEE

2.7.1992

31.12.1993

JO L 228 din 11.8.1992

Act(e) de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial

Directiva 95/26/CE

7.8.1995

18.7.1996

JO L 168 din 18.7.1995

Directiva 2000/64/CE

17.11.2000

17.11.2002

JO L 290 din 17.11.2000

Directiva 2002/87/CE

11.2.2003

10.8.2004

JO L 35 din 11.2.2003

Directiva 2005/1/CE

13.4.2005

13.5.2005

JO L 79 din 24.3.2005

Directiva 2005/68/CE

10.12.2005

10.12.2007

JO L 323 din 9.12.2005

Directiva 2007/44/CE

21.9.2007

20.3.2009

JO L 247 din 21.9.2007

Directiva 2008/36/CE

21.3.2008

-

JO L 81 din 20.3.2008

Modificările şi corecturile succesive aduse Directivei 92/49/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

ACTE CONEXE

Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivă privind asigurarea auto).
Textul directivei vizează îmbunătăţirea protecţiei rezidenţilor din statele membre care au fost părţi vătămate ale unui accident de circulaţie pe perioada unei şederi temporare în străinătate, şi anume într-un alt stat membru decât statul de reşedinţă sau într-o ţară terţă al cărei birou naţional de asigurare a aderat la sistemul cărţii verzi. Acesta prevede simplificarea procedurii de indemnizare şi obligaţia companiilor de asigurare de a desemna un reprezentat însărcinat cu soluţionarea cererilor de despăgubire în fiecare stat membru, precum şi crearea unor structuri de informare pentru identificarea asigurătorului responsabil. De asemenea, acesta prevede posibilitatea introducerii unui drept de acţiune directă în favoarea părţilor vătămate în întreaga Uniune Europeană, care permite adresarea cererii de despăgubire direct asigurătorului persoanei responsabile pentru accident.

Ultima actualizare: 25.10.2011
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii