RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Sistemele de garantare a depozitelor

Uniunea Europeană urmăreşte protejarea depunătorilor fiecărei instituţii de credit şi asigurarea stabilităţii sistemului bancar în ansamblul său.

ACT

Directiva 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Garantarea depozitelor * este un element esenţial pentru realizarea pieţei interne şi un element complementar indispensabil pentru sistemul de supraveghere a instituţiilor de credit *, datorită solidarităţii pe care o creează între toate instituţiile aceleiaşi pieţe financiare în cazul în care una dintre acestea se află în dificultate.

Armonizarea

Armonizarea trebuie să asigure, într-un termen foarte scurt, un vărsământ cu titlu de garanţie calculat în funcţie de un nivel armonizat. Sistemele de garantare a depozitelor trebuie să intervină de îndată ce depozitele devin indisponibile.

Prezenta directivă impune, în principiu, fiecărei instituţii de credit să adere la un sistem de garantare a depozitelor.

Sunt excluse de la rambursare de către sistemele de garantare: anumite depozite, precum şi toate instrumentele care se încadrează în definiţia „fondurilor proprii” ale instituţiilor de credit.

Directiva impune introducerea şi recunoaşterea oficială, de către fiecare stat membru, a unuia sau mai multor sisteme de garantare a depozitelor pe teritoriul propriu. Cu toate acestea, dacă anumite condiţii sunt îndeplinite – cum ar fi o protecţie echivalentă pentru depunători –, un stat membru poate exonera o instituţie de credit de obligaţia de a adera la un sistem de garantare a depozitelor în cazul în care aceasta face parte dintr-un sistem care vizează asigurarea menţinerii în funcţiune a instituţiilor membre ale sistemului respectiv.

Directiva precizează procedura care trebuie urmată atunci când o instituţie de credit nu îndeplineşte obligaţiile care îi revin în calitate de membru al sistemului de garantare a depozitelor; autorităţile competente iau măsuri corespunzătoare, inclusiv sancţiuni care pot ajunge până la revocarea autorizaţiei instituţiei de credit, cu scopul de a garanta că aceasta din urmă îşi îndeplineşte obligaţiile.

Sistemele de garantare a depozitelor introduse şi recunoscute oficial într-un stat membru acoperă depunătorii de la sucursalele * înfiinţate de instituţia de credit în alte state membre.

În cazul retragerii unei autorizaţii, depozitele deţinute în momentul retragerii rămân acoperite de sistemul de garantare.

Sucursalele înfiinţate de instituţiile de credit care au sediul social în afara Comunităţii trebuie să dispună de o acoperire (şi informare) echivalentă cu cea prevăzută de prezenta directivă. În caz contrar, statele membre gazdă pot prevedea aderarea acestora la un sistem de garantare a depozitelor pe teritoriul propriu. Aceste sucursale trebuie, totuşi, să-şi informeze depunătorii efectivi şi potenţiali cu privire la dispoziţiile în materie de garantare care se aplică depozitelor acestora.

Suma garantărilor depozitelor

Statele membre trebuie să asigure că depozitele agregate ale fiecărui depunător au o acoperire de cel puţin 50 000 de euro în caz de indisponibilitate a depozitelor. Directiva prevede ca statele membre să fixeze această sumă la 100 000 de euro la data de 31 decembrie 2010, exceptând cazul în care Comisia a formulat rezerve în raportul pe care a trebuit să îl prezinte la sfârşitul anului 2009.

Comisia are posibilitatea de a adapta aceste sume în funcţie de inflaţia din Uniunea Europeană, referindu-se la indicele armonizat al preţurilor de consum.

Beneficiarul garanţiei

În cazul în care depunătorul nu este beneficiarul legal al sumelor deţinute într-un cont, în principiu persoana care este beneficiarul legal este acoperită de garanţie; în cazul în care există mai mulţi beneficiari legali, se ia în considerare cota parte a fiecăruia. Această prevedere nu se aplică organismelor de plasament colectiv.

Informaţii disponibile

Directiva precizează ce informaţii trebuie furnizate depunătorilor. Aceste informaţii cuprind prevederile sistemului de garantare a depozitelor sau ale oricărui alt mecanism aplicabil, inclusiv suma şi aria de acoperire oferite de sistemul de garantare a depozitelor. În cazul în care un depozit nu este garantat de un sistem de garantare a depozitelor, depunătorul trebuie să fie informat în această privinţă de către instituţia sa de credit. Informaţiile furnizate trebuie să fie clare şi accesibile.

Depunătorul poate obţine la cerere informaţii privind condiţiile de compensare.

Termene

Termenele de plată a creanţelor verificate în mod corespunzător sunt de trei luni (douăzeci de zile lucrătoare începând de la sfârşitul lui 2010), care se numără de la data la care autorităţile competente constată indisponibilitatea. Acest termen cu o durată maximă de şase luni (zece zile lucrătoare de la sfârşitul lui 2010) poate fi prelungit în circumstanţe excepţionale şi pentru cazuri speciale.

Supravegherea

Comisia a trebuit să prezinte, până la sfârşitul anului 2009, un raport privind chestiunile următoare:

  • efectele absenţei armonizării mecanismelor de finanţare ale sistemelor de garantare a depozitelor în caz de criză transfrontalieră;
  • oportunitatea şi modalităţile ofertei unei garanţii integrale pentru anumite solduri de conturi;
  • eventualele modele care permit stabilirea contribuţiilor pe baza riscurilor;
  • consecinţele practicilor eventualei înfiinţări a unui sistem comunitar de garantare a depozitelor;
  • efectele absenţei legislaţiei armonizate cu privire la compensare în cazul în care datoriile unui depunător sunt deduse din creanţele sale;
  • efectele armonizării sferei de produse şi a depunătorilor acoperiţi;
  • relaţia dintre sistemele de garantare a depozitelor şi celelalte scheme de rambursare a depunătorilor.

Context

Directiva 94/19/CE le permite persoanelor care economisesc să beneficieze de o acoperire de bază a depozitelor lor. Cu toate acestea, criza financiară declanşată în octombrie 2008 a generat numeroase incertitudini privind garantarea depozitelor. Este important, aşadar, să se consolideze această acoperire prin creşterea nivelului minim de garantare şi prin punerea bazelor unui cadru comunitar de garantare a depozitelor.

Termeni-cheie ai actului
  • Depozit: orice sold creditor rezultat din fondurile rămase într-un cont sau din situaţii temporare care derivă din operaţiuni bancare normale şi pe care o instituţie de credit trebuie să îl plătească în conformitate cu condiţiile legale şi contractuale aplicabile, precum şi orice creanţă evidenţiată printr-un titlu de creanţă emis de o instituţie de credit. Acţiunile la instituţiile de tip „building society” din Regatul Unit şi Irlanda, cu excepţia celor care reprezintă un element de capital şi care sunt reglementate de articolul 2, sunt considerate depozite. Obligaţiunile care îndeplinesc condiţiile enunţate la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) nu sunt considerate depozite. În sensul calculării soldului creditor, statele membre aplică reglementările privind compensarea şi creanţele care trebuie compensate în conformitate cu condiţiile legale şi contractuale aplicabile unui depozit.
  • Instituţie de credit: o întreprindere a cărei activitate constă în acceptarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la populaţie şi acordarea de credite în nume propriu.
  • Sucursală: un sediu de activitate care formează o parte lipsită de personalitate juridică a unei instituţii de credit şi care desfăşoară, în mod direct, toate sau numai unele dintre operaţiunile inerente activităţii instituţiei de credit; orice număr de sucursale înfiinţate în acelaşi stat membru de către o instituţie de credit, care îşi are sediul în alt stat membru, este considerat drept o singură sucursală.

REFERINŢE

ActData intrării în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 94/19/CE

31.5.1994

1.7.1995

JO L 135 din 31.5.1994

Act(e) de modificareData intrării în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 2005/1/CE [COD/2003/0263]

13.4.2005

13.5.2005

JO L 79 din 24.3.2005

Directiva 2009/14/CE

16.3.2009

30.6.2009

JO L 68 din 13.3.2009

Ultima actualizare: 08.06.2009
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii