RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Armonizarea tehnică globală a vehiculelor

Armonizarea tehnică globală a vehiculelor este guvernată de două acorduri la care participă şi Uniunea Europeană. Aceste acorduri vizează stabilirea de norme la nivel global pentru a garanta niveluri ridicate de siguranţă, protecţie a mediului, eficienţă energetică şi protecţie împotriva furtului.

ACTE

Decizia 97/836/CE a Consiliului din 27 noiembrie 1997 în vederea aderării Comunităţii Europene la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind adoptarea specificaţiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roţi, echipamente şi componente care pot fi montate şi/sau folosite la vehicule cu roţi şi condiţiile pentru recunoaşterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificaţii („Acordul revizuit din 1958”) [Jurnalul Oficial L 346 din 17.12.1997].

Decizia 2000/125/CE a Consiliului din 31 ianuarie 2000 referitoare la încheierea Acordului privind stabilirea de norme tehnice mondiale aplicabile vehiculelor cu roţi, echipamentelor şi componentelor care pot fi montate şi/sau utilizate la vehiculele cu roţi („acord paralel") [Jurnalul Oficial L 35 din 10.2.2000].

SINTEZĂ

Pentru a continua recunoaşterea reciprocă a prevederilor tehnice şi, astfel, reducerea barierelor în calea liberului schimb, Comisia Economică pentru Europa a Naţiunilor Unite (EN) (CEE-ONU) a fost forumul pentru pregătirea unui acord privind armonizarea tehnică a vehiculelor (EN), cunoscut sub denumirea de „Acordul din 1958”. Comunitatea Europeană a devenit parte contractantă a acestui acord la data de 24 martie 1998.

De asemenea, Comunitatea a jucat un rol activ în negocierea unui al doilea acord internaţional, cunoscut sub denumirea de„acordul paralel” din 1998 (EN ) (FR ), care a intrat în vigoare la data de 25 august 2000. Acest acord are drept caracteristică specială faptul că înglobează anumite ţări care nu pot accepta principiile de recunoaştere reciprocă din cadrul Acordului din 1958.

Scopul celor două aranjamente este de a crea norme tehnice armonizate privind siguranţa, protecţia mediului, consumul de energie şi protecţia împotriva furtului. Pentru ambele acorduri se utilizează aceleaşi părţi interesate şi aceleaşi mijloace de acţiune. Proiectele normelor tehnice elaborate de grupurile de lucru trebuie să fie supuse unei votări în cadrul organismului decizional care administrează cele două acorduri.

Încheierea acestor acorduri urmăreşte obiectivele politicii comerciale comune: acestea contribuie la eliminarea barierelor tehnice existente în calea comerţului cu vehicule şi cu piese şi componente auto şi la evitarea apariţiei unor noi bariere. Implicarea Comunităţii permite menţinerea eforturilor de armonizare întreprinse deja şi facilitează accesul la pieţele ţărilor terţe. Aderarea Comunităţii la aceste acorduri permite şi crearea unui cadru instituţional specific pentru stabilirea cooperării între părţile contractante.

Acordul din 1958

În temeiul Acordului din 1958, o parte contractantă care a adoptat un regulament CEE-ONU are dreptul să omologheze vehiculele, echipamentele şi piesele de vehicule vizate de acel regulament. De asemenea, respectiva parte contractantă trebuie să accepte omologările acordate de oricare altă parte contractantă care a adoptat acelaşi regulament. Până în prezent, s-au elaborat peste 120 de norme în temeiul acestui acord.

Acordul din 1958 are 47 de părţi contractante. În temeiul termenelor acordului, se adoptă norme noi şi modificări ale normelor în vigoare dacă acestea primesc două treimi din voturile părţilor contractante prezente. Normele noi intră în vigoare pentru toate părţile contractante care nu şi-au exprimat dezacordul în termen de şase luni de la notificare, cu excepţia cazului în care mai mult de o treime din părţile contractante obiectează, situaţie în care normele nu intră în vigoare.

Recunoaşterea reciprocă a omologărilor între părţile contractante care aplică normele a facilitat comerţul cu vehicule în întreaga Europă.

Acordul „paralel” din 1998

Spre deosebire de Acordul din 1958, acordul paralel nu conţine nicio prevedere privind recunoaşterea reciprocă a omologărilor, fapt care permite ţărilor care nu sunt dispuse să-şi asume obligaţiile inerente recunoaşterii reciproce să joace un rol concret în elaborarea normelor tehnice mondiale.

Pentru pregătirea noilor norme tehnice mondiale, acordul prevede două abordări diferite. Prima constă din armonizarea normelor sau a standardelor existente, în timp ce a doua implică elaborarea de noi norme tehnice mondiale în cazurile unde nu au mai existat asemenea norme.

Acordul prevede înscrierea normelor existente ale părţilor contractante care se pot armoniza într-un registru al normelor tehnice mondiale admisibile, pentru a facilita transformarea acestora în norme mondiale. O normă se adaugă la registru dacă este susţinută de cel puţin o treime din voturile părţilor contractante prezente, inclusiv un vot din partea Comunităţii Europene, a Japoniei sau a Statelor Unite ale Americii.

Includerea unei norme tehnice mondiale în Registrul mondial trebuie adoptată printr-un vot de consens al părţilor contractante prezente şi care votează. În cazul în care una dintre părţile contractante votează împotriva unei norme tehnice mondiale recomandate, respectiva normă nu va fi inclusă. Normele tehnice mondiale sunt înscrise în Registrul global care acţionează în calitate de depozitar al normelor tehnice care urmează a fi adoptate ulterior de către ţările din întreaga lume.

Faptul că s-a instituit o normă tehnică mondială nu obligă părţile contractante să o adopte. Pe de altă parte, părţile contractante trebuie să transmită notificarea privind decizia lor de a adopta sau nu o normă tehnică mondială şi data efectivă de la care se va aplica. Mai mult, fiecare parte contractantă care votează în favoarea stabilirii unei norme tehnice este solicitată să depună regulamentul procesului de intrare în vigoare pe care-l utilizează.

Comisia efectuează toate procedurile necesare în numele Comunităţii, inclusiv:

  • adoptarea şi notificarea normelor tehnice mondiale;
  • participarea la soluţionarea disputelor;
  • modificarea acordului.
Ultima actualizare: 05.07.2007
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii