RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Sistemul de recunoaştere a calificărilor profesionale

Această directivă instituie un sistem de recunoaştere a calificărilor profesionale, pentru a contribui la flexibilizarea pieţelor muncii, a continua liberalizarea în domeniul prestării de servicii, a încuraja recunoaşterea automată a calificărilor şi a simplifica procedurile administrative.

ACT

Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale [A se vedea actul/actele de modificare].

SINTEZĂ

Această directivă se aplică tuturor resortisanţilor statelor membre ale Uniunii Europene (UE) care doresc să exercite o profesie reglementată *, fie cu titlu independent, fie în calitate de salariat, într-un stat membru altul decât cel în care şi-au obţinut calificările profesionale.

Directiva distinge între „libertatea de a presta servicii” şi „libertatea de stabilire” pe baza unor criterii identificate de Curtea de Justiţie: durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea prestării de servicii.

LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

Orice resortisant UE care este stabilit legal într-un stat membru poate presta servicii cu caracter temporar şi ocazional în alt stat membru, cu titlul său profesional original, fără a fi necesar să solicite recunoaşterea calificărilor pe care le deţine. Cu toate acestea, dacă profesia în cauză nu este reglementată în statul membru respectiv, prestatorul de servicii trebuie să facă dovada unei experienţe profesionale de doi ani.

Statul membru gazdă poate solicita ca prestatorul să facă, înainte de a furniza orice servicii pe teritoriul său, o declaraţie (de reînnoit o dată pe an), care să includă informaţii privind asigurarea sau alte documente, cum ar fi dovada naţionalităţii, domiciliul legal şi calificările profesionale.

În cazul în care statul membru gazdă solicită o înregistrare pro forma la asociaţia profesională competentă, acest lucru se face automat. La primirea declaraţiei prealabile, autoritatea competentă trebuie să trimită dosarul solicitantului la organizaţia sau organismul profesional. Pentru profesiile care au implicaţii în materie de sănătate sau siguranţă publică şi care nu beneficiază de recunoaştere automată, statul membru gazdă poate efectua o verificare prealabilă a calificărilor profesionale ale prestatorului de servicii, în limitele principiului proporţionalităţii.

În cazul în care prestarea serviciului se realizează conform titlului profesional din statul membru de stabilire sau conform titlurilor de calificare * ale prestatorului de servicii, autorităţile competente din statul membru gazdă îi pot solicita acestuia să le furnizeze destinatarilor serviciului în cauză unele informaţii, în special privind asigurarea împotriva riscurilor pecuniare care decurg din responsabilitatea profesională.

În ceea ce priveşte atât prestarea temporară de servicii, cât şi stabilirea permanentă în alt stat membru, autorităţile în cauză trebuie să asigure un schimb proactiv de informaţii legate de orice fapte grave care decurg din stabilirea unui individ pe teritoriul lor şi care ar putea avea consecinţe asupra exercitării activităţilor profesionale în cauză. Acest schimb de informaţii trebuie să respecte legislaţia în vigoare privind protecţia datelor.

LIBERTATEA DE STABILIRE

„Libertatea de stabilire” se aplică atunci când titularul unei calificări profesionale beneficiază de libertatea efectivă de a se stabili în alt stat membru pentru a exercita acolo o activitate profesională de manieră stabilă.

Sistemul general de recunoaştere a calificărilor

Sistemul general se aplică profesiilor care nu sunt reglementate de norme specifice de recunoaştere şi anumitor situaţii în care titularul calificării profesionale nu îndeplinește condiţiile prevăzute în alte sisteme de recunoaştere. Acest sistem se bazează pe principiul recunoaşterii reciproce, fără a aduce atingere aplicării unor măsuri compensatorii în cazul în care există diferenţe semnificative între formarea * dobândită de persoana în cauză şi formarea necesară în statul membru gazdă. Măsura compensatorie poate lua forma unui stagiu de adaptare * sau a unei probe de aptitudini *. Solicitantul are posibilitatea de a alege între cele două măsuri, dacă nu există o derogare specifică în acest sens.

În cazul în care accesul la sau exercitarea unei profesii sunt reglementate în statul membru gazdă, şi anume sunt condiţionate de deţinerea unor titluri de calificare profesională specifice, autoritatea competentă din statul membru în cauză acordă accesul la profesia respectivă şi la exercitarea acesteia în aceleaşi condiţii ca cele care se aplică resortisanţilor săi. Cu toate acestea, solicitantul trebuie să deţină o calificare profesională dobândită în alt stat membru care să ateste un nivel de formare cel puţin echivalent cu nivelul imediat inferior celui necesar în statul membru gazdă.

Pe de altă parte, în cazul în care accesul la o profesie nu este condiţionat de deţinerea unor titluri de calificare profesională specifice în statul membru al solicitantului, pentru accesul la profesia în cauză într-un stat membru gazdă în care acesta este reglementat, este necesar să se facă dovada, pe lângă calificarea respectivă, şi a exercitării cu normă întreagă a profesiei pe o perioadă de doi ani în decursul ultimilor 10 ani.

Directiva distinge cinci niveluri de calificări profesionale:

  • atestat de competenţă eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine, care certifică fie că titularul a dobândit cunoştinţele generale corespunzătoare unei formări la nivel de învăţământ secundar sau liceal, fie că a urmat cursuri de formare profesională care nu fac obiectul unui certificat sau al unei diplome, fie că a trecut un examen special fără formare prealabilă, fie că are o experienţă profesională de trei ani;
  • certificat care corespunde unui ciclu de studii liceale tehnice sau profesionale, sau cu caracter general, completat de o formare profesională;
  • diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal cu o durată de cel puţin un an sau a unor cursuri de formare care pregătesc pentru un nivel comparabil de responsabilităţi şi funcţii;
  • diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin trei ani şi de cel mult patru ani;
  • diplomă care atestă absolvirea unor cursuri de formare la nivel de învăţământ postliceal sau universitar cu o durată de cel puţin patru ani.

Statul membru gazdă poate condiţiona recunoaşterea calificărilor de îndeplinirea de către solicitant a unei măsuri compensatorii (o probă de aptitudini sau un stagiu de adaptare de cel mult trei ani) în următoarele trei cazuri:

  • durata formării este mai scurtă cu cel puţin un an decât cea necesară în statul membru gazdă;
  • formarea a acoperit discipline semnificativ diferite faţă de cele incluse în titlul de calificare necesar în statul membru gazdă;
  • profesia, aşa cum este ea definită în statul membru gazdă, include una sau mai multe activităţi profesionale reglementate care nu există în cazul profesiei corespunzătoare din statul membru de origine al solicitantului şi necesită o formare specifică care acoperă materii semnificativ diferite faţă de cele incluse în formarea solicitantului.

Directiva le permite asociaţiilor profesionale reprezentative, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, să propună platforme comune pentru a compensa diferenţele semnificative constatate între cerinţele de formare ale diferitelor state membre. Platforma reprezintă o modalitate prin care se asigură că celor în cauză nu li se impun măsuri suplimentare, garantând în acelaşi timp un nivel de calificare adecvat. Platforma este un fel de măsură compensatorie predefinită. Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind platformele comune la sfârşitul anului 2010.

Sistemul recunoaşterii automate a calificărilor atestate de experienţa profesională în anumite activităţi industriale, artizanale şi comerciale

Activităţile industriale, artizanale şi comerciale enumerate în directivă (capitolul II) beneficiază de recunoaşterea automată, în condiţiile enunţate, a calificărilor atestate de experienţa profesională.

Elementele luate în considerare la recunoaşterea experienţei profesionale sunt durata şi forma acesteia (cu titlu independent sau în calitate de salariat). Formarea prealabilă este, de asemenea, luată în considerare şi poate reduce durata experienţei profesionale necesare. Orice formare prealabilă trebuie însă dovedită printr-un certificat recunoscut de statul membru sau considerat valabil de un organism profesional competent.

Exercitarea tuturor acestor activităţi profesionale trebuie să îndeplinească condiţiile menţionate în:

  • lista I din anexa IV privind diferite sectoare, cum ar fi industriile: textilă, chimică şi petrolieră, tipărire, fabricare, construcţii etc.;
  • lista II din anexa IV privind sectoare cum ar fi fabricarea echipamentelor de transport, activităţile legate de transport, serviciile poştale, telecomunicaţiile, atelierele fotografice etc.;
  • lista III din anexa IV privind sectoare cum ar fi restaurante şi hoteluri, servicii personale, comunitare şi de recreere etc.

Sistemul recunoaşterii automate a calificărilor pentru profesiile de medic, asistent medical, medic stomatolog, medic veterinar, moaşă, farmacist şi arhitect

Recunoaşterea automată a titlurilor de calificare pe baza coordonării condiţiilor minime de formare profesională acoperă următoarele profesii: medici, asistenţi medicali generalişti, medici stomatologi, medici veterinari, moaşe, farmacişti şi arhitecţi (capitolul III din directivă).

În scopul recunoaşterii, directiva prevede condiţiile minime de formare profesională pentru fiecare dintre aceste profesii, inclusiv durata minimă a studiilor. Titlurile de calificare conforme cu directiva emise de statele membre sunt enumerate în anexa V. Aceste titluri de calificare le permit titularilor să îşi exercite profesia în orice stat membru.

Directiva le permite statelor membre să autorizeze formarea cu frecvenţă parţială pentru toate aceste profesii, cu condiţia ca durata totală, nivelul şi calitatea acesteia să nu fie inferioare celor ale formărilor continue pe bază de program integral.

Fără a aduce atingere drepturilor specifice dobândite pentru profesiile în cauză, şi mai ales celor ale arhitecţilor (anexa VI), chiar în cazul în care titlurile de calificare pentru aceste activităţi profesionale deţinute de resortisanţii statelor membre nu corespund tuturor cerinţelor de formare descrise, fiecare stat membru trebuie să le recunoască drept dovadă suficientă. Cu toate acestea, aceste calificări trebuie să ateste absolvirea unor cursuri de formare care au început înainte de datele de referinţă prevăzute în anexa V şi trebuie să fie însoţite de dovada că titularul lor s-a dedicat activităţilor în cauză cel puţin trei ani consecutivi în cursul ultimilor cinci ani.

Procedura de recunoaştere reciprocă a titlurilor de calificare profesională

Autorităţii competente din statul membru trebuie să i se înainteze o cerere, însoţită de anumite documente şi certificate. Autoritatea competentă are la dispoziţie o lună pentru a confirma primirea dosarului şi a atrage atenţia asupra oricăror documente lipsă, dacă este cazul. În principiu, trebuie adoptată o decizie în termen de trei luni de la data la care a fost primit dosarul complet. Acest termen limită poate fi însă prelungit cu o lună în cazurile care ţin de sistemul general de recunoaştere a calificărilor. Orice respingere trebuie motivată. Respingerea sau neadoptarea unei decizii, în termenul anterior menţionat, pot fi contestate în fața instanţelor naţionale.

Resortisanţii statelor membre trebuie să poată utiliza titlul care le-a fost conferit, chiar şi o formă prescurtată a acestuia, precum şi titlul profesional corespunzător din statul membru gazdă. În cazul în care o profesie este reglementată în statul membru gazdă de o asociaţie sau o organizaţie (a se vedea anexa I), resortisanţii statelor membre trebuie să devină membri ai acelei organizaţii sau asociaţii pentru a putea utiliza titlul profesional.

Statele membre pot pretinde solicitanţilor să deţină cunoştinţele lingvistice necesare pentru exercitarea profesiei. Această dispoziţie trebuie să fie aplicată în mod proporţional, eliminându-se impunerea sistematică a unor teste lingvistice înainte ca o profesie să poată fi exercitată.

Pentru a facilita aplicarea dispoziţiilor anterior menţionate, directiva solicită o colaborare strânsă între autorităţile competente din statul membru gazdă şi cele din statul membru de origine. În plus, actul legislativ solicită introducerea următoarelor dispoziţii:

  • fiecare stat membru trebuie să desemneze un coordonator care să faciliteze punerea în aplicare a directivei;
  • statele membre trebuie să desemneze puncte de contact care au sarcina de a le furniza cetăţenilor orice informaţie relevantă privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi de a-i ajuta să beneficieze de drepturile lor, în special prin intermediul contactelor cu autorităţile care hotărăsc în privinţa solicitărilor de recunoaştere a calificărilor;
  • statele membre trebuie să numească reprezentanţi în comitetul pentru recunoaşterea calificărilor profesionale;
  • Comisia trebuie să consulte, în mod corespunzător, experţi din grupurile profesionale implicate.

Statele membre trebuie să prezinte Comisiei, o dată la doi ani, un raport privind punerea în aplicare a sistemului. În cazul în care, la aplicarea unei dispoziţii din directivă, se întâmpină dificultăţi majore într-un anumit domeniu, Comisia trebuie să examineze aceste dificultăţi în colaborare cu statul membru în cauză.

De la 20 octombrie 2007, Comisia elaborează, o dată la cinci ani, un raport privind punerea în aplicare a directivei.

Context

Această directivă este un răspuns la recomandările Consiliului European de la Stockholm din 2001 prin care se solicita Comisiei să conceapă un sistem mai uniform, transparent şi flexibil în vederea îndeplinirii obiectivelor strategiei de la Lisabona.

Directiva reuneşte într-un text unic cele trei directive privind sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale (recunoaşterea diplomelor, a certificatelor şi a altor titluri atestând formarea în învăţământul postliceal de lungă durată (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV); recunoaşterea altor diplome, certificate şi a altor titluri atestând alte formări profesionale (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV); şi mecanismul pentru recunoaşterea calificărilor pentru artizanat, comerţ şi anumite servicii (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV)).

Actul legislativ consolidează, de asemenea, douăsprezece directive sectoriale care acoperă profesiile de medic (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV), asistent medical (Directiva 77/452/CEE), medic stomatolog (Directiva 78/686/CEE), medic veterinar (Directiva 78/1026/CEE), moaşă (Directiva 80/154/CEE), arhitect (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV) şi farmacist (recunoaşterea reciprocă a diplomelor din domeniul farmaciei (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV) şi calificări în domeniul farmaciei (DA) (DE) (EL) (EN) (ES) (FR) (IT) (NL) (PT) (FI) (SV)).

Directivele speciale privind prestarea serviciilor de către avocaţi (Directiva 77/249/CEE) şi stabilirea avocaţilor nu sunt incluse în acest exerciţiu, deoarece nu se referă la recunoaşterea unor calificări profesionale, ci la autorizaţia de a exercita o profesie.

Termeni-cheie ai actului
  • Profesii reglementate: o activitate sau un ansamblu de activităţi profesionale al căror acces, exercitare sau una dintre modalităţile de exercitare sunt condiţionate, direct sau indirect, în temeiul unor acte cu putere de lege sau acte administrative, de deţinerea unor anumite calificări profesionale; utilizarea unui titlu profesional limitată prin acte cu putere de lege şi acte administrative la titularii unei anumite calificări profesionale constituie în special o modalitate de exercitare.
  • Titlu de calificare: diplomele, certificatele şi alte titluri oficiale de calificare eliberate de o autoritate a unui stat membru desemnată în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative ale respectivului stat membru şi care certifică formarea profesională în special în Comunitate.
  • Formare profesională reglementată: orice formare profesională care urmăreşte în special exercitarea unei anumite profesii şi care constă într-un ciclu de studii completat, după caz, de o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională. Structura şi nivelul formării profesionale, ale stagiului profesional sau ale practicii profesionale sunt stabilite prin actele cu putere de lege şi actele administrative din statul membru în cauză sau sunt monitorizate sau autorizate de autoritatea desemnată în acest scop.
  • Stagiu de adaptare: exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă sub responsabilitatea unui profesionist calificat, însoţită eventual de o formare profesională suplimentară. Acest stagiu face obiectul unei evaluări.
  • Probă de aptitudini: un test care se referă exclusiv la cunoştinţele profesionale ale solicitantului, conceput de autorităţile competente din statul membru gazdă în scopul evaluării aptitudinii solicitantului de a exercita profesia reglementată în acel stat membru. Pentru a permite acest test, autorităţile competente întocmesc o listă de discipline care nu sunt atestate de titlurile de calificare pe care le deţine solicitantul.

REFERINŢE

ActIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 2005/36/CE

20.10.2005

20.10.2007

JO L 255 din 30.9.2005

Act(e) de modificareIntrarea în vigoareTermen de transpunere în legislaţia statelor membreJurnalul Oficial
Directiva 2006/100/CE

1.1.2007

1.1.2007

JO L 363 din 20.12.2006

Regulamentul (CE) nr. 1137/2008

11.12.2008

-

JO L 311 din 21.11.2008

Modificările şi corectările succesive aduse Directivei 2005/36/CE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

MODIFICĂRI ALE ANEXELOR

Anexa II – Lista formărilor care au o structură specială prevăzute la articolul 11 litera (c) punctul (ii):
Directiva 2006/100/CE [Jurnalul Oficial L 363 din 20.12.2006];
Regulamentul (CE) nr. 1430/2007 [Jurnalul Oficial L 320 din 6.12.2007];
Regulamentul (CE) nr. 755/2008 [Jurnalul Oficial L 205 din 1.8.2008];
Regulamentul (CE) nr. 279/2009 [Jurnalul Oficial L 93 din 7.4.2009].

Anexa III – Lista formărilor reglementate prevăzute la articolul 13 alineatul (2) paragraful al treilea:
Regulamentul (CE) nr. 1430/2007 [Jurnalul Oficial L 320 din 6.12.2007].

Anexa V – Recunoaşterea pe baza coordonării condiţiilor minime de formare:
Directiva 2006/100/CE [Jurnalul Oficial L 363 din 20.12.2006].

Anexa VI – Drepturi dobândite aplicabile profesiilor recunoscute pe baza coordonării condiţiilor minime de formare profesională:
Directiva 2006/100/CE [Jurnalul Oficial L 363 din 20.12.2006].

ACTE CONEXE

Decizia 2007/172/CE a Comisiei din 19 martie 2007 de instituire a grupului de coordonatori pentru recunoaşterea calificărilor profesionale [Jurnalul Oficial L 79 din 20.3.2007].
Rolul acestui grup de experţi este să faciliteze punerea în aplicare a directivei şi să dezvolte o piaţă internă în domeniul profesiilor reglementate în ceea ce priveşte calificările. Comisia consultă grupul de experţi, care este alcătuit din coordonatori la nivel naţional, membri supleanţi şi un reprezentant al Comisiei.

Ultima actualizare: 19.01.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii