RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Actul Unic European

Actul Unic European (AUE) modifică Tratatele de la Roma, în vederea relansării procesului de integrare europeană şi a realizării pieţei interne. Acesta modifică regulile de funcţionare a instituţiilor europene şi extinde competenţele comunitare, mai ales în domeniul cercetării şi dezvoltării, al mediului şi al politicii externe comune.

NAŞTERE

AUE, semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986 de către nouă state membre şi la 28 februarie 1986 de către Danemarca, Italia şi Grecia, este prima modificare importantă a Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE). Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.

Principalele etape care au condus la semnarea AUE sunt:

  • Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983
    Acest text, elaborat pe baza planului realizat de Hans Dietrich Genscher, ministrul german al Afacerilor Externe şi de omologul său italian, Emilio Colombo, este însoţit de declaraţiile statelor membre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilor interinstituţionale, al competenţelor comunitare şi al cooperării politice. Şefii de stat şi de guvern se angajează să reexamineze progresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă este posibil să le încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană.
  • Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii Europene
    La solicitarea deputatului italian Altiero Spinelli, se formează o comisie parlamentară pentru afaceri instituţionale în vederea elaborării unui tratat care să înlocuiască Comunităţile existente cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul de tratat la 14 februarie 1984.
  • Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984
    Inspirându-se din Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc compus din reprezentanţi personali ai şefilor de stat şi de guvern şi prezidat de senatorul irlandez Dooge a examinat aspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat de M. Dooge invită Consiliul European să convoace o Conferinţă interguvernamentală pentru a negocia un tratat cu privire la Uniunea Europeană.
  • Cartea Albă despre piaţa internă din 1985
    Comisia, la solicitarea preşedintelui său, Jacques Delors, publică o Carte Albă care identifică 279 de măsuri necesare pentru realizarea pieţei interne. Cartea propune un calendar şi data limită de 31 decembrie 1992 pentru realizarea acesteia.

Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei Conferinţe interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei luxemburgheze, la 9 septembrie 1985 şi se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

OBIECTIVE

Principalul obiectiv al AUE este de a relansa procesul de construcţie europeană, în vederea realizării pieţei interne. Aceasta părea dificil de realizat pe baza tratatelor existente, mai ales din cauza procesului decizional din cadrul Consiliului, care impunea votul cu unanimitate în domeniul armonizării legislative.

De aceea, Conferinţa interguvernamentală care a condus la AUE a avut un dublu mandat. Pe de o parte, era vorba de încheierea unui tratat în domeniul politicii externe şi de securitate comune şi, pe de altă parte, de un act care modifica Tratatul CEE, mai ales în ceea ce priveşte:

  • procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
  • puterile Comisiei;
  • puterile Parlamentului European;
  • extinderea competenţelor Comunităţilor.

STRUCTURĂ

Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul, din patru titluri şi dintr-o serie de declaraţii adoptate în timpul Conferinţei.

Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă voinţa statelor membre de a transforma totalitatea relaţiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni Europene. Preambulul precizează, de asemenea, caracterul unic al Actului, care reuneşte dispoziţiile comune privind cooperarea în domeniul politicii externe şi al Comunităţilor Europene. De asemenea, subliniază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, şi anume „să îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi prin urmărirea de noi obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.

Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind cooperarea politică şi Comunităţile Europene. Titlul II este consacrat modificărilor tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene, iar Titlul III cooperării europene în domeniul politicii externe. Titlul IV cuprinde dispoziţiile generale şi finale.

CONTRIBUŢIILE TRATATULUI – MODIFICĂRI INSTITUŢIONALE

Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de domenii în care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul unanimităţii. Acest lucru uşurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele inerente căutării unui acord unanim între 12 state membre. Unanimitatea nu mai este necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

AUE instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi reuniunile la nivel înalt dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt, totuşi, precizate. Consiliul European nu are putere de decizie, nici putere de constrângere, în raport cu celelalte instituţii.

Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere. În plus, Actul Unic instituie procedura de cooperare, care consolidează poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în care Consiliul decide cu majoritate calificată, cu excepţia politicii de mediu.

Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul 10 modifică articolul 145 din Tratatul CEE. Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă Comisiei competenţele de execuţie a actelor. Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de execuţie decât în cazuri specifice. AUE face posibilă instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă (TPI). Toate cazurile pot fi transferate acestui Tribunal, cu excepţia hotărârilor preliminare supuse de statele membre sau a chestiunilor preliminare.

CONTRIBUŢIILE TRATATULUI - MODIFICĂRI POLITICE

Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992. Piaţa internă este definită drept „spaţiul fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor prezentului tratat”.

În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergenţa politicilor economice şi monetare se regăseşte în cadrul competenţelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide cu majoritate calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii minime pentru a promova „îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor”. Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul social la nivel european.

Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şi socială pentru a contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra statelor membre mai slab dezvoltate şi pentru a reduce disparităţile de dezvoltare între regiuni. Intervenţia comunitară se face prin intermediul Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER).

În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE stabileşte drept obiectiv „consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnologice ale industriei europene şi dezvoltarea competitivităţii sale internaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic prevede crearea unor programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în unanimitate.

Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T din Tratatul CEE), care permit Comunităţii „conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale”. Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în domeniul mediului are loc doar dacă această acţiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul de subsidiaritate).

Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o politică externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu privire la problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor membre. Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea, coordonarea şi reprezentarea statelor membre faţă de state terţe în acest domeniu.

AUE: BILANŢ ŞI PERSPECTIVE

AUE a permis transformarea, la 1 ianuarie 1993, a pieţei comune în piaţa unică. Prin crearea de noi competenţe comunitare şi prin reforma instituţiilor, AUE deschide calea integrării politice şi a uniunii economice şi monetare, care vor fi instituite prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană.

MODIFICĂRI ADUSE TRATATULUI

  • Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht” (1992)
    Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele trei Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice instituţionalizate în domeniul politicii externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei. Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus, acest tratat instituie uniunea economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie, cultură, cooperarea pentru dezvoltare, coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului European (procedura de codecizie).
  • Tratatul de la Amsterdam (1997)
    Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor Uniunii prin instituirea unei politici comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei părţi din materiile care intrau anterior sub incidenţa Cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin măsuri menite să apropie Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între anumite state membre (cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi votul cu majoritate calificată la noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din tratate.
  • Tratatul de la Nisa (2001)
    Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor” de la Amsterdam, şi anume problemelor instituţionale privind extinderea şi care nu au fost soluţionate decât parţial în 1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în cadrul Consiliului şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată. Acesta a înlesnit utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi a eficientizat sistemul jurisdicţional.
  • Tratatul de la Lisabona (2007)
    Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta elimină vechea arhitectură instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu Uniunea Europeană. Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative privind modul de funcţionare al instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE şi statele membre. Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de state membre. Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE. Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

  • Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994),
    Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii europene de la douăsprezece la cincisprezece.
  • Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003)
    Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci.
  • Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

REFERINŢE

TratateData semnăriiIntrarea în vigoareJurnalul Oficial
Act Unic European

28.2.1986

1.7.1987

JO L 169 din 29.6.1987

Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht)

7.2.1992

1.11.1993

JO C 191 din 29.7.1992

Tratatul de la Amsterdam

2.10.1997

1.5.1999

JO C 340 din 10.11.1997

Tratatul de la Nisa

26.2.2001

1.2.2003

JO C 80 din 10.3.2001

Tratatul de la Lisabona

13.12.2007

1.12.2009

JO C 306 din 17.12.2007

Tratate de aderareData semnăriiIntrarea în vigoareJurnalul Oficial
Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei

24.6.1994

1.1.1995

JO C 241 din 29.8.1994

Tratatul de aderare a celor zece noi state membre

16.4.2003

1.5.2004

JO L 236 din 23.9.2003

Tratatul de aderare a Bulgariei şi României

25.4.2005

1.1.2007

JO L 157 din 21.6.2005

Aceste fişe nu angajează de manieră juridică Comisia Europeană, nu sunt exhaustive şi nu au valoare interpretativă asupra textului tratatului.

Ultima actualizare: 26.10.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii