RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Parlamentele naţionale

INTRODUCERE

De-a lungul construcţiei europene, competenţele instituţiilor UE au fost extinse la domenii care în mod tradiţional ţineau de competenţa naţională, precum justiţia şi afacerile interne. Astfel, a devenit important ca parlamentele naţionale să primească cele mai bune informaţii şi în cel mai scurt interval de timp posibil, în scopul de a fi mai bine implicate (şi, prin intermediul lor, cetăţenii Uniunii Europene) în procesul de luare a deciziilor la nivel european.

Ţinând seama de diversitatea situaţiilor naţionale, statele membre au resimţit nevoia de a defini principiile comune în materie de informare şi de contribuire a parlamentelor naţionale. În acest scop, a fost anexat la tratatele fondatoare un protocol privind rolul parlamentelor naţionale.

Tratatul de la Lisabona constituie o etapă fundamentală în integrarea europeană a parlamentelor naţionale, consacrându-le pentru prima dată un articol întreg. Articolul 12 din Tratatul privind UE grupează astfel dispoziţiile referitoare la parlamentele naţionale, care erau dispersate în tratate. Participarea lor ia, în principal, două forme: un drept la informare şi un drept de opoziţie.

DREPTUL LA INFORMARE

A fost întocmită o listă exactă a documentelor care trebuie transmise în mod obligatoriu parlamentelor naţionale:

  • cărţile albe;
  • cărţile verzi;
  • comunicările;
  • programul legislativ anual;
  • proiectele de acte legislative.

În plus, parlamentele naţionale dispun de un drept de informare specific, cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Ele participă astfel la punerea în aplicare a politicilor în acest domeniu. Parlamentele naţionale participă şi la evaluarea activităţilor Eurojust şi la controlul activităţilor Europol.

De asemenea, parlamentele naţionale sunt informate cu privire la cererile de aderare la UE.

DREPTUL DE OPOZIŢIE

Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii atribuie un drept de opoziţie parlamentelor naţionale în cadrul procedurilor legislative. Astfel, o treime din parlamentele naţionale pot solicita reexaminarea unui proiect de text legislativ în cazul în care consideră că nu s-a respectat principiul subsidiarităţii. Comisia poate atunci retrage, modifica sau menţine proiectul legislativ, justificând alegerea sa. În cazul în care Comisia decide să menţină proiectul, deşi acesta este contestat cu majoritate simplă de parlamentele naţionale, Consiliul şi Parlamentul European decid, în ultimă instanţă, dacă procedura trebuie să continue sau nu. A posteriori, un parlament naţional poate, de asemenea, să sesizeze Curtea de Justiţie a UE pentru a contesta un act legislativ pe care îl consideră contrar principiului subsidiarităţii.

În plus, parlamentele naţionale dispun de un drept de opoziţie în ceea ce priveşte deciziile care vizează anumite aspecte ale dreptului familiei şi care au impact transfrontalier (articolul 81 din Tratatul privind funcţionarea UE). O astfel de decizie nu poate fi adoptată în conformitate cu procedura legislativă ordinară decât dacă niciun parlament naţional nu i se opune.

Pe de altă parte, în urma Tratatului de la Lisabona, parlamentele naţionale pot participa pe deplin la procedurile de revizuire a tratatelor:

  • în cadrul procedurii ordinare, reprezentanţii parlamentelor naţionale participă la Convenţia însărcinată să examineze proiectele de revizuire;
  • în cadrul procedurii de revizuire simplificată, revizuirea nu necesită convocarea unei Convenţii. Totuşi, intrarea în vigoare a noilor prevederi este condiţionată de aprobarea lor de către fiecare stat membru, conform propriilor norme constituţionale şi implică de facto intervenţia parlamentelor naţionale;
  • în cadrul „clauzelor pasarelă”: trecerea de la o procedură legislativă specială la o procedură legislativă ordinară sau de la un vot în unanimitate la un vot cu majoritate calificată nu se poate face fără aprobarea parlamentelor naţionale.

CONFERINŢA ORGANELOR PARLAMENTARE SPECIALIZATE ÎN AFACERILE UNIUNII

Din 1989, deputaţii parlamentelor naţionale împreună cu Parlamentul European se reunesc în fiecare semestru, în cadrul unei Conferinţe a organelor specializate în afacerile comunitare (COSAC), în principal cu scopul de a face schimb de informaţii.

Tratatul de la Lisabona modifică denumirea COSAC, denumit de acum înainte Conferinţa organelor parlamentare specializate în afacerile Uniunii. Rolul acesteia este reiterat în Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în Uniune. Conferinţa organelor parlamentare poate prezenta instituţiilor Uniunii orice contribuţie pe care o consideră adecvată, în special pe baza proiectelor de acte pe care reprezentanţii guvernelor statelor membre pot decide de comun acord să i le transmită, ţinând seama de tipul chestiunii.

Această fişă de sinteză are doar un caracter informativ şi nu urmăreşte să interpreteze sau să înlocuiască documentul de referinţă, care rămâne singurul temei juridic.

Ultima actualizare: 25.01.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii