RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Tratatul de la Lisabona: introducere

Tratatul de la Lisabona răspunde nevoii de a reforma structura şi modul de funcţionare a Uniunii Europene (UE). Extinderile succesive ale UE au dus numărul statelor membre la 27. Prin urmare, era necesară o adaptare a funcţionării instituţiilor şi a modalităţilor de luare a deciziilor la nivel european.

În plus, Tratatul de la Lisabona a permis reformarea mai multor politici ale UE. Acesta a redefinit şi a consolidat acţiunile întreprinse la nivel european.

ISTORIC

O primă tentativă de reformă a avut loc odată cu elaborarea Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Obiectivul era de a înlocui tratatele fondatoare ale UE cu o Constituţie Europeană.

Constituţia a fost semnată la Roma la 29 octombrie 2004. Totuşi, înainte de a intra în vigoare, aceasta trebuia să fie ratificată de toate statele membre. Procesul de ratificare s-a soldat cu un eşec în mai multe state membre.

La 23 iulie 2007, o nouă conferinţă interguvernamentală a fost convocată la Lisabona, pentru a găsi o alternativă la Tratatul constituţional şi pentru a continua reformele. Ideea unei Constituţii Europene a fost, prin urmare, abandonată şi au avut loc noi negocieri pentru elaborarea unui tratat de modificare.

La 13 decembrie 2007, cei 27 de şefi de stat sau de guvern din UE au semnat la Lisabona noul tratat de modificare. Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după ce a fost ratificat de toate statele membre în conformitate cu cerinţele lor constituţionale.

DIFERENŢELE FAŢĂ DE TRATATUL DE INSTITUIRE A UNEI CONSTITUŢII PENTRU EUROPA

Tratatul de la Lisabona este, în mare parte, inspirat de Tratatul constituţional. Majoritatea reformelor instituţionale şi politice avute în vedere în Constituţie sunt reluate în Tratatul de la Lisabona, dar prezentate sub o formă diferită.

Tratatul constituţional era menit, într-adevăr, să abroge tratatele fondatoare ale UE, pentru a le înlocui cu un text unic: Constituţia pentru Europa. În schimb, Tratatul de la Lisabona nu înlocuieşte tratatele fondatoare, doar le modifică, cum au făcut şi tratatele de la Amsterdam şi Nisa anterior. Astfel, Tratatul de la Lisabona se prezintă sub forma unei serii de amendamente aduse tratatelor fondatoare.

Această schimbare de formă nu are consecinţe în plan juridic, dar are un efect semnificativ în plan simbolic şi politic. Ideea unei Constituţii Europene a fost abandonată, iar dreptul european rămâne stabilit de tratatele internaţionale.

Astfel, UE se bazează în continuare pe cele două tratate fondatoare: Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a fost totuşi redenumit „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”

CONTRIBUŢIILE ADUSE DE TRATATUL DE LA LISABONA

Tratatul de la Lisabona:

  • reformează instituţiile şi îmbunătăţeşte procesul decizional al UE;
  • consolidează dimensiunea democratică a UE;
  • reformează politicile interne ale UE;
  • consolidează politica externă a UE.

Aspecte instituţionale

Reforma instituţiilor UE era necesară datorităcreşterii numărului de state membre.. Tratatul de la Lisabona modifică astfel normele privind compoziţia Comisiei, a Parlamentului European, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului Economic şi Social European.

În plus, Tratatul de la Lisabona reformează procesul decizional din cadrul Consiliului. Acesta elimină efectiv vechiul sistem de vot ponderat şi introduce o nouă definiţie a majorităţii calificate pentru votarea deciziilor.

Tratatul de la Lisabona creează, de asemenea, două noi funcţii în arhitectura instituţională a UE:

De asemenea, Tratatul de la Lisabona şi-a propus să clarifice şi să îmbunătăţească funcţionarea UE. Acesta elimină vechea structură bazată pe piloni în favoarea unei noi repartizări a competenţelor între UE şi statele membre. Tratatul de la Lisabona simplifică, de asemenea, procedurile legislative şi tipologia actelor juridice adoptate în cadrul UE.

În plus, Tratatul de la Lisabona conferă o mai mare flexibilitate funcţionării UE. Acesta introduce o serie de clauze instituţionale menite să faciliteze construcţia europeană în anumite domenii politice. S-a facilitat, de asemenea, punerea în aplicare a cooperării consolidate între statele membre.

Consolidarea democraţiei europene

Unul dintre obiectivele Tratatului de la Lisabona este de a consolida democraţia europeană, mai ales cu scopul de a accentua legitimitatea deciziilor şi de a apropia UE de cetăţenii săi. Astfel, puterile Parlamentului European au fost consolidate în mod semnificativ. De asemenea, Tratatul de la Lisabona conferă parlamentelor naţionale un rol mai important în cadrul UE.

În plus, Tratatul de la Lisabona instituie iniţiativa cetăţenească, care permite cetăţenilor să participe mai activ la construcţia europeană.

Politicile interne ale UE

Una dintre cele mai importante modificări se referă la spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie. Tratatul de la Lisabona sporeşte competenţele UE în ceea ce priveşte:

  • controlul la frontiere, azilul şi imigraţia;
  • cooperarea judiciară în materie civilă;
  • cooperarea judiciară în materie penală;
  • cooperarea poliţienească.

De asemenea, Tratatul de la Lisabona clarifică competenţele UE în domeniul politicilor economice, sociale şi energetice. Acesta stabileşte ca nou obiectiv crearea unui spaţiu european de cercetare.

Politica externă a UE

Acţiunea UE pe plan internaţional a fost consolidată. Mai întâi de toate, Tratatul de la Lisabona conferă o mai mare coerenţă şi vizibilitate politicii externe şi de securitate comune a UE. UE dobândeşte astfel personalitate juridică, ceea ce îi permite să negocieze şi să fie parte contractantă la tratatele internaţionale. În plus, UE este reprezentată de acum înainte pe scena internaţională de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate.

De asemenea, politica de securitate şi apărare comună face acum obiectul unei secţiuni a tratatelor fondatoare. Obiectivele pe termen lung vizează instituirea unei apărări europene comune.

Ultima actualizare: 14.07.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii