Legislația secundară a Uniunii Europene

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Articolul 289 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Articolul 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

CARE ESTE ROLUL ARTICOLELOR 288, 289, 290 ȘI 291 DIN TFUE?

Legislația secundară a Uniunii Europene (UE) este corpusul legislativ bazat pe tratatele UE. Acest lucru o distinge de legislația primară a UE, care constă în principal din tratate, în special Tratatul de la Roma (a se vedea sinteza), care a evoluat în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (a se vedea sinteza), Tratatul privind Uniunea Europeană (a se vedea sinteza), bazat pe Tratatul de la Maastricht (a se vedea sinteza) și Tratatul Euratom (a se vedea sinteza). Legislația primară stabilește repartizarea competențelor și a responsabilităților între UE și statele membre ale UE și oferă contextul juridic în care instituțiile UE formulează și pun în aplicare politici.

Tratatul de la Lisabona (a se vedea sinteza) a revizuit tipurile de acte juridice ale UE. Există 5 tipuri de acte juridice la dispoziția instituțiilor Uniunii Europene.

Articolul 288 descrie cele 5 tipuri diferite de acte juridice pe care le pot adopta instituțiile.
Articolul 289 face distincția dintre actele juridice legislative și cele fără caracter legislativ și distinge între procedura legislativă ordinară și procedura legislativă specială.
Articolul 290 conferă Comisiei Europene competența de a adopta o categorie nouă de acte: actele delegate.
Articolul 291 conferă Comisiei, și în cazuri specifice Consiliului Uniunii Europene, competența de a adopta acte de punere în aplicare.

ASPECTE-CHEIE

Actele juridice ale UE și tipurile acestora

În temeiul articolului 288 din TFUE, instituțiile europene pot adopta 5 tipuri de acte juridice:

Regulamentele, directivele și deciziile sunt acte juridice cu forță juridică obligatorie. Dacă acestea sunt adoptate prin intermediul procedurii legislative în conformitate cu articolul 289, acestea sunt considerate acte legislative. O decizie poate viza în mod specific unul sau mai mulți destinatari (state membre, persoane fizice sau juridice). Există și decizii fără un destinatar specific, mai ales în domeniul politicii externe și de securitate comune.

Recomandările și avizele sunt acte juridice fără caracter legislativ și obligatoriu.

Există, de asemenea, acte care nu sunt enumerate în articolul 288 din TFUE.

Anumite acte specifice bazate pe tratate anterioare: de exemplu, în domeniul penal, al libertății, justiției și securității, „deciziile-cadru” continuă să se aplice (acestea au fost adoptate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, când cooperarea judiciară și polițienească în materie penală avea un statut specific).
„Actele atipice”, care includ acorduri interinstituționale [de exemplu, privind disciplina bugetară (a se vedea sinteza)] și regulamente de procedură [de exemplu, Regulamentul de procedură al Parlamentului European (a se vedea sinteza) și al Comisiei (a se vedea sinteza)], care sunt acte cu forță juridică obligatorie, precum și rezoluții și concluzii, care nu sunt menite să aibă efecte juridice. Acestea sunt citate în alte articole din tratatele UE sau își au originea în practica instituțiilor UE.

Statutul juridic al legislației secundare

Instituțiile UE sunt libere să aleagă tipul de act pe care îl consideră cel mai adecvat pentru punerea în aplicare a politicii acestora.
Cu toate acestea, având în vedere că UE are numai competențele care îi sunt conferite prin tratate, orice act trebuie să precizeze temeiul juridic corespunzător domeniului în care iau măsuri instituțiile UE.
În plus, potrivit articolului 296 din TFUE, actele trebuie să precizeze instrumentele care acordă competența de a le adopta (în referiri care încep cu „având în vedere”) și temeiurile juridice pe care se bazează (în considerente care încep cu „întrucât”).
În condițiile prevăzute la articolul 297 din TFUE, actele legislative sunt fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fie notificate destinatarului (destinatarilor). În cazul în care sunt publicate, acestea pot intra în vigoare în a 20-a zi de la publicare, cu excepția cazului în care se prevede altfel în textul lor. Alte acte legislative, care se adresează unui destinatar, trebuie notificate destinatarilor lor și produc efecte prin această notificare.
În multe cazuri, legalitatea acestora poate fi contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin intermediul unei acțiuni în anulare (în temeiul articolului 263 din TFUE). Cu toate acestea, acest lucru nu se aplică în cazul recomandărilor și avizelor.

Acte delegate

Articolul 290 din TFUE permite organului legislativ al UE (în general, Parlamentul European și Consiliul) să delege Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale unui act legislativ. În acest fel, organul legislativ se poate concentra asupra orientării politicii și asupra obiectivelor fără a intra în dezbateri excesiv de detaliate și adesea foarte tehnice.
Delegarea competenței de a adopta acte delegate este supusă însă unor limite stricte. Numai Comisia poate fi împuternicită să adopte acte delegate. În plus, elementele esențiale ale unui anumit domeniu nu pot face obiectul delegării de competențe. În plus, obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de competențe trebuie definite în actele legislative. De asemenea, organul legislativ trebuie să stabilească în mod expres în actul legislativ condițiile în care poate fi aplicată această delegare. Astfel, Parlamentul și Consiliul pot prevedea dreptul de revocare a delegării sau de formulare a unor obiecțiuni față de actul delegat.
Această procedură se utilizează pe larg în numeroase domenii, cum ar fi: piața internă, agricultură, mediu, protecția consumatorilor, transporturi, precum și spațiul de libertate, securitate și justiție.

Acte de punere în aplicare

Responsabilitatea punerii în aplicare a actelor UE cu caracter juridic obligatoriu le revine în principal statelor membre. Cu toate acestea, unele acte ale UE cu forță juridică obligatorie necesită condiții unitare pentru punerea în aplicare. În aceste cazuri, Comisiei sau, în cazuri temeinic justificate și în cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliului i se conferă competența de a adopta acte de punere în aplicare (articolul 291 din TFUE).
Regulamentul (UE) nr. 182/2011 stabilește normele și principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (a se vedea sinteza). Acest control se efectuează prin ceea ce, în jargonul UE, poartă numele de proceduri ale comitetelor – cu alte cuvinte, Comisia este asistată de comitete compuse din reprezentanți ai statelor membre și prezidate de către un reprezentant al Comisiei. Orice proiect de act de punere în aplicare este supus avizului comitetului de către președintele acestuia.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

Legislația UE (site-ul Europa).

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a șasea – Dispoziții instituționale și financiare – Titlul I – Dispoziții instituționale – Capitolul 2 – Actele juridice ale Uniunii, procedurile de adoptare și alte dispoziții – Secțiunea 1: Actele juridice ale Uniunii – Articolul 288 (ex-articolul 249 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 171–172).

DOCUMENTE CONEXE

Acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii Acordul Interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii (JO L 433I, 22.12.2020, pp. 28-46).

Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, pp. 13-18).

Decizia 2009/882/UE a Consiliului European din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 315, 2.12.2009, p. 51).

Data ultimei actualizări: 02.12.2021

Top