RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 23 limbi
Limbi noi disponibile:  BG - CS - ET - GA - LV - LT - HU - MT - PL - RO - SK - SL

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Politica de securitate şi apărare comună

INTRODUCERE

Politica de securitate şi apărare comună (PESAC) înlocuieşte fosta politică europeană de securitate şi apărare (PESA). Tratatul de la Lisabona modifică această denumire şi consacră acestei politici o nouă secţiune în cadrul tratatelor fondatoare ale UE. Astfel, Tratatul de la Lisabona marchează importanţa şi specificitatea PESAC, care, cu toate acestea, este încă parte integrantă a politicii externe şi de securitate comune (PESC).

În plus faţă de această nouă recunoaştere, Tratatul de la Lisabona introduce totodată noi dispoziţii al căror obiectiv este dezvoltarea PESAC. Scopul principalelor inovaţii este instituirea progresivă a unei apărări europene comune.

Statele membre pot astfel să participe la misiuni militare sau umanitare şi, prin urmare, sunt legate printr-o clauză de solidaritate în materie de apărare europeană. De asemenea, ele deţin mijloacele necesare pentru a coopera mai strâns în acest domeniu, în special în cadrul Agenţiei Europene de Apărare sau prin crearea unei cooperări structurate permanente.

În conformitate cu tratatele anterioare, PESAC rămâne o chestiune inerent interguvernamentală. Consiliul Uniunii Europene adoptă decizii, în principal, în unanimitate. Cu toate acestea, finanţarea şi mijloacele operaţionale ale misiunilor întreprinse în cadrul PESAC sunt asigurate de statele membre.

EXTINDEREA MISIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN CADRUL PESAC

PESAC oferă un cadru de cooperare graţie căruia UE poate realiza misiuni operaţionale în ţările terţe. Obiectivul principal al acestor misiuni este menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale. Acestea se bazează pe mijloacele civile şi militare puse la dispoziţie de statele membre.

Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, misiunile care puteau fi derulate în cadrul PESAC erau:

  • misiunile umanitare şi de evacuare;
  • misiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii;
  • misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor.

Tratatul de la Lisabona adaugă la această listă trei noi misiuni:

  • acţiunile comune în materie de dezarmare;
  • misiunile de consiliere şi asistenţă în probleme militare;
  • operaţiunile de stabilizare după încheierea conflictelor.

Consiliul defineşte obiectivele şi modalităţile generale de punere în aplicare a acestor misiuni. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, acesta poate delega punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre care doresc şi dispun de mijloacele civile şi militare necesare îndeplinirii misiunii. Statele membre responsabile de desfăşurarea operaţiunilor trebuie să informeze în mod regulat Consiliul cu privire la starea misiunii. În plus, acestea acţionează în asociere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona recunoaşte posibila intervenţie a forţelor multinaţionale în aplicarea PESAC. Aceste forţe sunt rezultatul alianţei militare între anumite state membre care au hotărât să-şi combine capacităţile, echipamentele şi efectivele lor. Principalele „Euroforţe” sunt:

  • Eurofor, care reuneşte forţe terestre ale Franţei, Italiei, Portugaliei şi Spaniei;
  • Eurocorps, care reuneşte forţe terestre ale Belgiei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului şi Spaniei;
  • Euromarfor, care reuneşte forţe maritime ale Franţei, Italiei, Portugaliei şi Spaniei;
  • Grupul Aerian European, care reuneşte forţe aeriene ale Belgiei, Franţei, Germaniei, Italiei, Regatului Unit, Spaniei şi Ţărilor de Jos.

CLAUZA DE APĂRARE RECIPROCĂ

Tratatul de la Lisabona introduce pentru prima dată o clauză de apărare reciprocă şi care generează în mod specific obligaţii pentru statele membre ale UE. Astfel, un stat membru care face obiectul unui atac armat pe teritoriul său va putea conta pe ajutorul şi asistenţa celorlalte state membre, care sunt obligate să îl ajute.

Două restricţii limitează aplicarea acestei clauze:

  • clauza de apărare reciprocă nu afectează politica de securitate şi de apărare a anumitor state membre, în special a celor care sunt în mod tradiţional neutre;
  • clauza de apărare reciprocă nu afectează angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) (EN) (FR).

AGENŢIA EUROPEANĂ DE APĂRARE

Tratatul de la Lisabona extinde şi descrie în amănunt competenţele Agenţiei Europene de Apărare. Obiectivul principal al Agenţiei este îmbunătăţirea capacităţilor militare ale statelor membre. În acest scop, Agenţia trebuie:

  • să stabilească obiective comune pentru statele membre în materie de capacitate militară;
  • să instituie programe şi să asigure gestionarea acestora în vederea realizării obiectivelor fixate;
  • să armonizeze exigenţele operaţionale ale statelor membre şi să îmbunătăţească metodele de achiziţionare a echipamentelor militare;
  • să gestioneze activităţile de cercetare în materie de tehnologie de apărare;
  • să contribuie la consolidarea bazei industriale şi tehnologice a sectorului de apărare şi la îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor militare.

COOPERAREA STRUCTURATĂ PERMANENTĂ

Cooperarea structurată permanentă desemnează o formă de cooperare şi mai profundă în domeniul apărării între anumite state membre. Aceasta face obiectul unui protocol anexat la Tratatul de la Lisabona.

În acest cadru, statele membre participante se angajează să-şi dezvolte şi mai intens capacitatea de apărare şi să pună la dispoziţie unităţi de luptă pentru misiunile planificate. Contribuţiile statelor membre participante fac, de altfel, obiectul unei evaluări regulate din partea Agenţiei Europene de Apărare.

Cooperarea structurată permanentă trebuie autorizată de Consiliu, care ia hotărâri cu majoritate calificată, la cererea statelor participante. Aplicarea acesteia nu necesită impunerea niciunei limite pentru statele membre. Fiecare stat membru este liber să se retragă din sau să ia parte la cooperarea permanentă, cu condiţia să îndeplinească condiţiile de angajament.

Ultima actualizare: 07.05.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii