RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie

INTRODUCERE

Tratatul de la Lisabona doreşte să consolideze realizarea unui spaţiu european comun în care persoanele să circule liber şi să beneficieze de o protecţie judiciară eficace. Realizarea unui astfel de spaţiu are repercusiuni asupra domeniilor în care aşteptările cetăţenilor europeni sunt ridicate, cum ar fi imigraţia, combaterea criminalităţii organizate sau terorismul. Aceste probleme au o puternică dimensiune transfrontalieră şi, prin urmare, necesită o cooperare eficace la nivel european.

De aceea, Tratatul de la Lisabona împarte temele referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie în patru domenii:

  • politicile referitoare la controlul la frontiere, la azil şi la imigraţie;
  • cooperarea judiciară în materie civilă;
  • cooperarea judiciară în materie penală;
  • cooperarea poliţienească.

Temele referitoare la cooperarea judiciară în materie penală şi la cooperarea poliţienească făceau parte înainte din cel de-al 3-lea pilon al Uniunii Europene (UE), reglementat prin cooperarea interguvernamentală. În cadrul celui de-al 3-lea pilon, instituţiile europene nu aveau competenţe, deci nu puteau adopta nici regulamente, nici directive. Tratatul de la Lisabona pune capăt acestei diferenţieri şi îi permite de acum UE să intervină în toate chestiunile referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.

CONTROLUL LA FRONTIERE, AZIL ŞI IMIGRAŢIE

Tratatul de la Lisabona atribuie noi competenţe instituţiilor europene, care, de acum înainte, pot adopta măsuri menite:

  • să instituie o gestionare comună a frontierelor externe ale UE; în special datorită consolidării Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe, denumită Frontex (EN);
  • să creeze un sistem european comun de azil; un astfel de sistem va fi întemeiat pe un statut european uniform şi pe proceduri comune de acordare şi de retragere a azilului;
  • să stabilească norme, condiţii şi drepturi în materie de imigraţie legală.

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ

Tratatul de la Lisabona autorizează instituţiile europene să adopte noi măsuri în ceea ce priveşte:

  • punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce: fiecare sistem juridic trebuie să recunoască drept valabile şi aplicabile deciziile adoptate de sistemele juridice ale celorlalte state membre;
  • accesul efectiv la justiţie;
  • dezvoltarea metodelor alternative de soluţionare a litigiilor;
  • formarea magistraţilor şi a personalului din justiţie.

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Odată cu eliminarea celui de-al 3-lea pilon al UE, întreaga cooperare judiciară în materie penală devine un domeniu în care instituţiile europene pot să legifereze.

Concret, instituţiile europene pot acum să stabilească reguli minime în ceea ce priveşte definirea şi sancţionarea infracţiunilor penale cele mai grave. UE poate să intervină, de asemenea, în definirea unor reguli comune în ceea ce priveşte derularea procedurilor penale, de exemplu în ceea ce priveşte admisibilitatea probelor sau drepturile persoanelor.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona intenţionează să întărească rolul Eurojust (EN) în UE. Trebuie amintit că misiunea Eurojust este de a contribui la coordonarea unor anchete şi urmăriri penale între autorităţile competente ale statelor membre. În prezent, Eurojust nu deţine decât competenţa de a înainta propuneri: acesta poate solicita autorităţilor naţionale declanşarea unor anchete sau urmăriri penale. De acum înainte, Tratatul de la Lisabona oferă instituţiilor europene posibilitatea de a extinde misiunile şi atribuţiile Eurojust prin procedura legislativă ordinară.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona are în vedere posibila creare a unui veritabil Parchet European pornind de la Eurojust. Un astfel de parchet ar deţine competenţe importante, întrucât ar putea ancheta, urmări penal şi trimite în judecată autorii unor infracţiuni. În plus, Parchetul European ar fi în măsură să exercite el însuşi acţiunea publică în faţa instanţelor judecătoreşti competente ale statelor membre.

Şi totuşi, Tratatul de la Lisabona nu instituie încă Parchetul European. Aceasta autorizează numai Consiliul să adopte, în unanimitate, un regulament în acest sens. În cazul în care Consiliul nu va reuşi să întrunească unanimitatea, atunci cel puţin nouă state membre vor avea posibilitatea să instituie un Parchet European între ele, în cadrul unei cooperări consolidate.

COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ

La fel ca şi în cazul cooperării judiciare în materie penală, cooperarea poliţienească beneficiază de eliminarea celui de-al 3-lea pilon al UE. Drept urmare, instituţiile europene vor fi în măsură să adopte regulamente şi directive în acest domeniu.

Aplicarea procedurii legislative ordinare se extinde astfel la toate aspectele non-operaţionale ale cooperării poliţieneşti. În schimb, cooperarea operaţională va face obiectul unei proceduri legislative speciale care va necesita unanimitatea Consiliului. Cu toate acestea, Tratatul de la Lisabona prevede şi posibilitatea de a institui cooperări consolidate atunci când nu este întrunită unanimitatea în Consiliu.

Mai mult, Tratatul de la Lisabona prevede consolidarea progresivă a Oficiului European de Poliţie (Europol (EN)). La fel ca şi în cazul Eurojust, Tratatul de la Lisabona autorizează Consiliul şi Parlamentul să dezvolte misiunile şi competenţele Europol în cadrul procedurii legislative ordinare. În prezent, rolul Europol se limitează la facilitarea cooperării între autorităţile statelor membre. În urma Tratatului de la Lisabona, noile sarcini ar putea include şi coordonarea, organizarea şi realizarea unor acţiuni operaţionale.

EXCEPTĂRI

Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit beneficiază de un regim derogatoriu care cuprinde toate măsurile adoptate în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. Într-adevăr, aceste trei ţări pot opta să nu participe la procedurile legislative în acest domeniu. Măsurile adoptate nu vor avea aşadar caracter obligatoriu în ceea ce le priveşte.

În plus, Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit li se aplică două tipuri de clauze derogatorii:

  • o clauză „opt-in”, care îi permite fiecăreia să participe, de la caz la caz, la procedura de adoptare a unei măsuri sau la aplicarea unei măsuri deja adoptate. În acest caz, aceste măsuri le vor fi impuse la fel ca şi în cazul celorlalte state membre;
  • o clauză „opt-out”, care le permite în orice moment să nu aplice o măsură.
Ultima actualizare: 09.04.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii