RSS
Index alfabetic
Aceasta pagina este disponibila în 15 limbi
Limbi noi disponibile:  CS - HU - PL - RO

We are migrating the content of this website during the first semester of 2014 into the new EUR-Lex web-portal. We apologise if some content is out of date before the migration. We will publish all updates and corrections in the new version of the portal.

Do you have any questions? Contact us.


Repartizarea competenţelor în cadrul Uniunii Europene

INTRODUCERE

Tratatul de la Lisabona clarifică repartizarea competenţelor între Uniunea Europeană (UE) şi statele membre. Astfel, se introduce pentru prima dată în tratatele fondatoare o clasificare precisă prin care se diferenţiază trei competenţe principale: competenţele exclusive, competenţele partajate şi competenţele de sprijinire.

Acest efort de clarificare nu conduce la un transfer de competenţă notabil. Cu toate acestea, această reformă este importantă şi necesară pentru buna funcţionare a UE. În trecut au apărut mai multe conflicte de interese între UE şi statele membre. De acum înainte, limitele între competenţele fiecăruia sunt definite în mod clar. În plus, această transparenţă facilitează aplicarea principiilor fundamentale referitoare la controlul şi la exercitarea acestor competenţe.

ELIMINAREA PILONILOR UE

Una dintre modificările cele mai importante ca urmare a Tratatului de la Lisabona priveşte desfiinţarea structurii bazate pe trei piloni a UE. Aceşti trei piloni erau:

  • Comunitatea Europeană;
  • politica externă şi de securitate comună (PESC);
  • cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală.

În cadrul acestei structuri, se suprapuneau mai multe tipuri de competenţe. Actele adoptate în cadrul primului pilon erau în conformitate cu procedurile legislative ale UE. Spre deosebire de acesta, ceilalţi doi piloni se bazau pe o cooperare interguvernamentală între statele membre.

Tratatul de la Lisabona pune capăt acestei structuri complicate. Comunitatea Europeană dispare. Aceasta este înlocuită de către UE, care este înzestrată cu proceduri legislative care îi permit să-şi exercite pe deplin competenţele care îi sunt atribuite. Mai mult, UE dobândeşte totodată personalitate juridică, care până atunci era rezervată fostei Comunităţi. Astfel, ea poate de acum înainte să încheie tratate în domeniile care ţin de competenţa sa.

CELE TREI MARI TIPURI DE COMPETENŢĂ

Tratatul privind funcţionarea UE (TFUE) distinge între trei tipuri de competenţă şi, pentru fiecare, întocmeşte o listă neexhaustivă a domeniilor vizate:

  • competenţe exclusive (articolul 3 din TFUE): numai UE poate să legifereze şi să adopte acte obligatorii în aceste domenii. Rolul statelor membre este aşadar limitat la aplicarea acestor acte, exceptând cazurile în care UE le autorizează să adopte ele însele anumite acte;
  • competenţe partajate (articolul 4 din TFUE): UE şi statele membre sunt abilitate să adopte acte obligatorii în aceste domenii. Cu toate acestea, statele membre pot să-şi exercite competenţa numai în măsura în care UE nu şi-a exercitat-o sau a decis să nu-şi exercite competenţa proprie;
  • competenţe de sprijinire (articolul 6 din TFUE): UE nu poate să intervină decât pentru a sprijini, coordona sau completa acţiunea statelor membre. Prin urmare, ea nu dispune de putere legislativă în aceste domenii şi nu poate să se implice în exercitarea competenţelor care le revin statelor membre.

COMPETENŢE SPECIALE

UE are competenţe speciale în anumite domenii:

  • coordonarea politicilor economice şi de ocupare a forţei de muncă (articolul 5 din TFUE): UE are competenţa de a garanta modalităţile acestei coordonări. Astfel, ea trebuie să definească orientările şi principiile directoare care să fie urmate de statele membre;
  • PESC (articolul 24 din Tratatul privind UE): UE are o competenţă în toate domeniile legate de PESC. Ea defineşte şi pune în aplicare această politică, printre altele, prin intermediul preşedintelui Consiliului European şi al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, ale căror roluri şi statuturi au fost recunoscute prin Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea, în niciun caz, UE nu poate adopta acte legislative în acest domeniu. De asemenea, Curtea de Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în acest domeniu;
  • clauza de flexibilitate” (articolul 352 din TFUE): această clauză îi permite UE să acţioneze dincolo de puterea de acţiune care îi este atribuită prin tratate, dacă obiectivul de atins impune acest lucru. Totuşi, această clauză este încadrată de o procedură strictă şi de anumite restricţii în ceea ce priveşte aplicarea sa.

EXERCITAREA COMPETENŢELOR

Exercitarea competenţelor Uniunii se află sub incidenţa a trei principii fundamentale care sunt specificate în articolul 5 din Tratatul privind UE. Delimitarea competenţelor UE facilitează în mare măsură aplicarea adecvată a acestor principii:

  • principiul atribuirii: Uniunea dispune numai de competenţe care îi sunt atribuite prin tratate;
  • principiul proporţionalităţii: exercitarea competenţelor UE nu poate depăşi ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivelor tratatelor;
  • principiul subsidiarităţii: pentru competenţele partajate, UE poate interveni numai dacă este în măsură să acţioneze în mod mai eficace decât statele membre.

TRANSFERUL DE COMPENTENŢE

Repartizarea efectivă a competenţelor între UE şi statele membre nu este definitivă. Cu toate acestea, reducerea sau extinderea competenţelor UE este un subiect delicat care impune acordul tuturor statelor membre şi necesită o revizuire a tratatelor.

Ultima actualizare: 23.03.2010
Aviz juridic | Despre site | Căutare | Contact | Începutul paginii